Dezvoltarea potențialului creativ al copiilor

Potențialul creativ există în fiecare copil și poate fi stimulat de familie și educatori.

Cadrul cel mai important de manifestare, dar și de stimulare a potențialului creativ este jocul, cu toate tipurile sale. Prin joc, copilul poate fi oricine își dorește, poate inventa roluri, poate crea personaje etc. Poveștile și lecturile după imagini au rolul de a stimula creativitatea preșcolarilor. Un exercițiu util pentru dezvoltarea creativității copilului, îl poate reprezenta continuarea unei povești fascinante, găsirea unui alt final sau crearea unei povești pe baza unui șir de ilustrații. Creativitatea celor mici este stimulată, dacă le dezvolți, în primul rând, încrederea în ei, în ceea ce pot oferi, dacă îi respecți pentru frumusețea și unicitatea lor.

Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat preșcolarului. Acest limbaj are misiunea de a echilibra și de a armoniza relațiile copilului cu natura, cu sine. O educatoare nu trebuie să-i ceară copilului să reproducă, să execute cu măiestrie asemănarea, până la identificare, cu înfățișarea naturii, care oricum este, în mod permanent, alta. Dacă ar acționa așa, l-ar îndepărta de artă și l-ar înstrăina de propriile posibilități creative.

Rolul educatoarei este acela de a încuraja și sensibiliza copilul în fața frumosului. Procedând astfel și dovedind empatie și respect necondiționat, aceasta  îl ajută cu adevărat pe copil să se autodescopere, să se armonizeze cu sine, să descopere și să rezolve probleme de compoziție și de tehnologie artistică.

Odată cu devoltarea aptitudinilor artistice ale copiilor, se dezvoltă, prin transfer, și alte aptitudini: tehnice, practice, comportamentale etc. De timpuriu, noi, educatoarele, trebuie să observăm în cadrul jocului, activităților practice sau cu alte diferite ocazii, anumite înclinații, interese sau aptitudini artistice ale preșcolarilor, această preocupare trebuind să vizeze toți copiii. Cu rare excepții, toți copiii, îndrumați cu grijă, sunt capabili să deseneze, să cânte, să realizeze o lucrare practică, să picteze.

Un cadru didactic poate să încurajeze și să stimuleze creativitatea copiilor preșcolari astfel :

– prin crearea unui mediu adecvat preșcolarului, în care jocul să se desfașoare fără restrângeri;

– prin libertate de exprimare (libertatea nu trebuie să fie îngrădită);

– prin diverse ateliere de creație (pe cât posibil aceste ateliere să se realizeze și împreuna cu părinții);

– încurajând procesul de creație, indiferent de rezultat.

sMai jos vă recomand povestea unui băiețel căruia i-a fost inhibată creativitatea de către un profesor de Educație plastică.  Citiți cu răbdare și inima deschisă. Cu siguranță și voi ați trecut prin astfel de experiențe la școală.

Povestea băiețelului

“ Într-o zi un băiețel s-a dus la școală.

Băiețelul era mic,

Iar școala era mare.

Dar când băiețelul a văzut

Că intrarea în clasa lui

Se făcea printr-o ușă direct din curte,

A fost foarte fericit,

Iar școala nu i s-a mai părut

Atât de mare ca la început.

Într-o dimineață,

Când băiețelul se afla în clasă,

Profesoara le-a spus copiilor:

„Astăzi o să facem un desen.“

„Grozav“, s-a gândit băiețelul,

căci îi plăcea mult să deseneze.

Știa să deseneze o mulțime de lucruri:

Lei și tigri,

Pui și vaci,

Trenuri și vapoare ..

Și și-a scos cutia cu creioane colorate

Și a început să deseneze.

Dar profesoara a spus: „Așteptați! Nu începeți încă!“

Și a așteptat până i s-a părut că toți copiii sunt pregătiți.

„Acum o să desenăm flori“, a zis profesoara.

„Grozav“, s-a gândit băiețelul, căci îi plăcea să deseneze flori.

Și a început să deseneze flori frumoase,

Și le-a colorat în roșu, portocaliu și albastru.

Dar profesoara le-a spus copiilor:

„Așteptați! Vă voi arăta eu cum să colorați.”

Și a desenat o floare roșie cu tulpina verde.

„Acum puteți începe”, a zis profesoara.

Băiețelul s-a uitat la floarea profesoarei,

Apoi s-a uitat la floarea lui.

A lui era mai frumoasă decât a profesoarei,

Dar n-a mai spus nimic.

A întors doar foaia

Și a desenat o floare ca a profesoarei.

Era roșie cu tulpina verde.

Într-o altă zi,

Când băiețelul intrase în clasă prin ușa din curte,

Profesoara le-a spus copiilor:

„Azi o să facem ceva din argilă.“

„Grozav“, a spus băiețelul,

Căci îi plăcea să lucreze cu argilă:

Șerpi și oameni de zăpadă,

Elefanți și camioane…

Și a început să frământe bucata de argilă.

Dar profesoara a zis:

„Stați! Nu sunteți gata să începeți …“

Și a așteptat până când toți copiii au fost gata.

„Acum o să facem o farfurie”, a zis profesoara.

„Grozav“, s-a gândit băiețelul, căci îi plăcea să facă farfurii.

Și a început să facă farfurii de toate formele și mărimile.

Dar profesoara le-a spus copiilor:

„Așteptați, vă arăt eu cum să faceți!“ și le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă.

„Așa, acum puteți începe”, a zis profesoara.

Băiețelul s-a uitat la farfuria profesoarei,

Și apoi la ale sale.

Îi plăceau mai mult farfuriile lui,

Decât farfuria adâncă făcută de profesoară,

Dar n-a spus un cuvânt.

Și-a transformat farfuriile lui într-o bilă mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă și mare

Ca și cea făcută de profesoară.

Și foarte curând, băiețelul a învățat să aștepte și să privească

Și să facă lucruri ca și cele făcute de profesoară.

Și foarte curând

n-a mai făcut nimic de unul singur.

Și s-a întâmplat într-o zi

Că băiețelul și familia lui s-au mutat într-o altă casă,

într-un alt oraș.

Și băiețelul a trebuit să meargă la altă școală.

Școala nouă era și mai mare,

Și nu avea nicio ușă

Prin care să intre direct din curte în clasa lui.

Trebuia să urce niște trepte înalte

Și să meargă de-a lungul unui coridor lung

Până ajungea la clasa lui.

În prima zi de școală,

Profesoara le-a spus copiilor:

„Astăzi o să facem un desen“.

„Grozav“, și-a zis băiețelul,

și a așteptat să-i spună profesoara ce să facă.

Dar ea n-a spus nimic, s-a plimbat doar prin clasă.

Când a ajuns lângă băiețel, i-a spus:

„Tu nu știi să desenezi?“

„Ba da“, a zis băiețelul, „Ce desen să facem?“

„Nu știu până nu-l faci“, a zis profesoara.

„Cum să-l fac?“, zise băiețelul.

„Cum vrei tu“, a fost răspunsul ei.

„Dacă toți ați face același desen, și l-ați colora la fel,

cum să știu cine l-a făcut?“

„Nu știu“, zise băiețelul.

Și a început să deseneze o floare roșie

cu tulpina verde…

Morala:

Creativitatea umană este un dar neprețuit. Îți aduci aminte de ușurința cu care puteai să îți imaginezi jocuri cănd erai copil sau să vezi în jucăria de cârpe cea mai frumoasă păpușă din lume?

Cine spune că floarea trebuie să aibă petale roșii și frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne definește ca oameni, iar atunci când vom fi înlănțuiți în proceduri de lucru… nu ne vom diferenția prea mult de mașinile pe care le-am construit.

• Textul poveștii a fost preluat din Canfield Jack, „Supă de pui pentru suflet“, Ed. Teora, 2002

 

Referințe

• Cucoș Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1998;
• „Programa activităților instructiv-educative din grădiniță”, editura Integral, 2001;
• Roco Mihaela, Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, Iași, 2004;
• Danescu, E., ”Stimularea creativității la vârsta preșcolară”, Editura Paralela 45, Pitesti, 2009