Diferențele de gen și dezvoltarea abilităților emoționale și sociale ale copiilor

Într-o lume plină de roluri, copiii încearcă și învață, încă de la vârste foarte mici, ce înseamnă să fii băiat sau fată, fiind expuși la mulți factori care le influențează în mod direct comportamentul și atitudinile cu privire la rolurile de gen. Acestea se învață pentru prima oară în mediul de acasă, prin interacțiunea cu membrii familiei și apropiații lor, și sunt apoi întărite și menținute de grupul de prieteni, de mediul grădiniței/școlii, de mass media.

Societatea presupune și “interpretare rolurilor” pe care copiii le adoptă pentru a se adapta la viața socială. Nu întotdeauna sunt cele potrivite, iar de cele mai multe ori iau forma unor convingeri nesănătoase de gen, și anume a stereotipurilor.

În cazul în care facem referire la stereotipul masculin, este ușor să recunoaștem încurajarea băieților de a se implica în jocuri fizice, de dominare prin folosirea jucăriilor de război, a armelor. În ceea ce privește stereotipul feminin, acesta se referă la preocuparea față de ceilalți și pasivitate. Astfel, uneori fetele și băieții ajung să își dezvolte doar acele abilități sociale și emoționale care sunt conforme cu normele de gen acceptate de grup/societate.

Această abordare este cu siguranță în detrimentul copiilor, aceștia fiind privați de oportunități diverse în dezvoltarea socio-emoțională. În acest sens, cercetările arată că stereotipurile de gen conduc indirect către dezvoltarea anumitor probleme psihologice manifestate în mod diferit la fete și băieți. De exemplu, băieții manifestă mai des probleme de externalizare (probleme de comportament), iar fetele de internalizare (anxietate, depresie).

După cercetări îndelungi, oamenii de știință au ajuns la concluzia că principalul predictor care asigură adaptarea la viața adultă nu sunt notele de la școală sau un nivel cognitiv ridicat, ci abilitatea copiilor de a stabili relații cu cei din jur. Aceste observații vin ca o provocare a credinței majorității cum că un copil “deștept” va avea succes în viață. De aceea, stabilirea prieteniilor se poate transforma într-o resursă emoțională valoroasă și ea nu trebuie minimalizată de către părinte.

Dezvoltarea abilităților emoționale ale copiilor este în legătură directă și vine ca răspuns la reacțiile adulților în urma manifestării lor. Modul în care reacționează adulții la exprimarea emoțională a copiilor determină exprimarea sau inhibarea emoțiilor viitoare ale acestora. De asemenea, foarte important este modul în care adulții își exprimă propriile emoții. Expresivitatea adulților devine un model pentru copii. Expunerea repetată la emoții negative conduce la exprimarea acestora și de către copil. Discuțiile despre emoții clarifică copilul în ceea ce privește conștientizarea și acceptarea acestora, asigurându-i sprijin pentru o gestionare mai bună a propriilor stări emoționale pe care le experimentează, dar și de înțelegere ale celorlalți.

Studiile de specialitate arată că mamele și tații răspund diferit la comportamentul emoțional al copiilor. Tații tind să manifeste mai mult interes față de furia copiilor, iar mamele își îndreaptă mai mult atenția către tristețea copiilor. Acest lucru se explică prin faptul că mamele sunt mai tolerante la exprimarea de către copii a emoțiilor negative. De aceea băieții așteaptă primirea unui răspuns pozitiv mai degrabă de la mama decât de la tata, atunci când sunt triști.

Abordarea diferită a părinților în ceea ce privește emoțiilor copiilor se remarcă și prin discuțiile diferite pe care părinții le au în funcție de genul copilului. Discuțiile despre emoții sunt mai des întâlnite cu fetele decât cu băieții.

Manifestarea stereotipurilor de gen apare destul de timpuriu la copii. Astfel, fetele sunt încurajate să manifestate un comportament mai puțin activ, mai lipsit de agresiune fizică, furie decât băieții. Mamele se simt mai confortabil să discute cu fetele subiecte legate de exprimarea emoțiilor, iar cu băieții îndreaptă discuția mai curând către consecințele emoțiilor decât către experimentarea stărilor emoționale.

Teoria despre diferențele de gen a lui Chodorow ne ajută să înțelegem de ce stereotipurile de gen ale părinților influențează dezvoltarea abilităților emoționale ale copiilor. Astfel, mamele au tendința să privească fetele ca pe o “extensie” a lor, în timp ce băieții sunt priviți diferit. Ca urmare a acestui fapt, băieții vor fi mai mult încurajați, comparativ cu fetele, să întărească legătura cu mamele și să-și reprime capacitățile de relaționare cu ceilalți. În schimb, fetele sunt în general mai conectate cu ceilalți.

Stereotipurile de gen influențează în mod direct manifestarea emoțională a fetelor și băieților. Inhibarea furiei și agresivității la fete poate limita în mod indirect dezvoltarea unei strategii emoționale pe care să o poată utiliza pentru a-și regla și exprima emoții negative precum furia. Așadar, efortul fetelor de a-și inhiba furia poate determina descreșterea capacității de distragere a atenției și a abilității de focalizare care stau la baza reglării emoționale.

Perioada preșcolară este optimă din punctul de vedere al achizițiilor socio-emotionale. Abilitățile sociale și emoționale au un rol foarte important în viața noastră. De aceea, este foarte important ca părinții și educatorii să valorizeze potențialul abordării diferențelor de gen în dezvoltarea abilităților emoționale la copiii mici prin activități care să sprijine și să ofere suport și oportunități în mod adecvat, fără a crea limitări de stereotipuri de gen.