A doua șansă
Pe o bancă în parc, o străbunică îi povestește unei bunici cum a învățat geometrie în spațiu: a trebuit să îl ajute pe fiul său să învețe matematică și a studiat ea, ca să îi poată explica și lui. „Și acum știu, n-am uitat până în ziua de astăzi”, mărturisește ea. Are 88 de ani, părul complet alb, coafat cu grijă, trupul puțin și fin, ca al unui om care nu vrea să ocupe cu prezența sa mai mult de un colț mic de lume. Și-a crescut copiii, nepoții, iar acum, strănepoții. O văd adesea, ieșind în parc cu ei și învățându-și nepoțica versurile cântecelor zilei. A învățat toată viața. Învață și astăzi.
Din momentul în care se nasc copiii noștri nu facem altceva decât să învățăm. La început, învățăm cum să avem grijă de ei, învățăm să ne stăpânim noi fricile, ca să le transmite lor siguranța, învățăm să fim blânzi și răbdători ca să îi ajutăm să evolueze, în ritmul lor, spre noi și noi etape ale vieții. Învățăm limbajul subtil al unei iubiri de care nu ne-am fi crezut niciodată în stare în viața noastră de dinainte.
Și, ca să îi putem crește pe ei, trebuie să ne creștem, în același timp, și pe noi. Primim, cu alte cuvinte, o a doua șansă. O șansă să devenim puternici acolo unde eram slabi, să ne pese de lucruri pe care altmineri nici nu le-am fi observat, să vedem în toată complexitatea lor situații pe care altă dată le-am fi luat de-a gata.
Ca să le putem răspunde la întrebări, ca să putem veni în întâmpinarea curiozității lor neobosite sau ca să îi putem ajuta atunci când nu înțeleg ceva la școală începem să căutăm noi înșine informații despre lumea în care trăim, fie că este vorba despre explicații ale unui fenomen al naturii, originea unui cuvânt, povești ale unor locuri, legi ale fizicii sau probleme de matematică. Sunt lucruri pe care uneori le-am luat ca de la sine înțelese, lecții din perioada școlii pe care n-am știut, la acel moment, să le învățăm sau pe care le-am dat uitării, materii în fața cărora ne-am simțit neputincioși și pe care am crezut că nu le vom putea pricepe vreodată.
Copiii ne învață să ne punem noi înșine întrebări, la care, cu maturitatea și experiența adultului, și cu accesul, mai ușor ca niciodată, la informație putem găsi acum răspunsul. Ei ne ajută să ne descoperim motivația de a afla, de a descoperi, de a studia, pe care nu am avut-o, poate, la momentul potrivit.
Este de datoria noastră să ne dăm seama de ce s-a întâmplat astfel și să avem grijă ca scenariul să nu se repete cu copiii noștri. Este de datoria noastră să le oferim răspunsuri, să îi încurajăm să descopere lumea, să îi stimulăm să își pună întrebări.
Întrebările lor reprezintă pentru noi a doua șansă. O șansă pe care nu merită să o ratăm pentru nimic în lume.