În drum spre grădiniță. Anxietatea la copii

Cu toții ne-am îndreptat, la un moment dat, gândurile către un eveniment foarte important: prima zi de grădiniță.

Cu toții am fost preocupați de reacția copilului pentru care a venit momentul să exploreze și alt spațiu decât cel familiar lui. Va începe grădinița. Oare va primi bine vestea? Va plânge? Va înțelege că întotdeauna părinții vor veni să-l ia acasă? Se va adapta ușor? Cât timp va dura acomodarea? Va mânca? Va dormi? Îl va ajuta cineva? Părinții își pun o mulțime de întrebări, însă, cu siguranță, copilul este cel care ne rezervă surpriza momentului.

Despre anxietate

Anxietatea se manifestă printr-un sentiment de frică pe care copilul îl încearcă în momentul separării de persoanele de care este atașat emoțional, de obicei de unul dintre părinți sau de ambii. Este acea teamă care apare la copiii care se confruntă cu situații noi în momentul în care nu sunt alături de ei persoanele cu care se simt în siguranță (de regulă, mama sau bunica).

Este firesc ca un copil să se simtă anxios în astfel de momente, atunci când lângă el, nu se mai află persoanele dragi lui și nici mediul familiar. De acum trebuie să facă față unor schimbări majore: un alt program, prezența unor persoane pe care nu le-a mai întâlnit. Teama de necunoscut și rezistența la schimbare sunt factori importanți care își fac simțită prezența în astfel de momente. Copilul simte sentimentul de frică și de abandon. Teama de a nu fi lăsat singur este asociată cu teama de a fi rănit sau cu teama că părinții îl vor părăsi. Se simte lipsit de apărare.

De obicei, anxietatea scade în intensitate și chiar dispare pe măsură ce copilul începe să dezvolte contactele sociale, iar acest lucru se produce odată cu intrarea la grădiniță.

Copilul anxios

Copiii sunt unici și au reacții diferite.  În momentul separării de părinți, reacțiile copiilor pot îmbrăca diverse forme: plâns, respingerea tuturor persoanelor din jur, țipete și reacții de furie, de respingere puternică a ideii de a pleca de acasă și de a merge la grădiniță sau tendința de a somatiza acuzând diverse dureri (de burtă, de cap și chiar vărsături).

În alte situații, în primele zile de grădiniță, copilul nu exprimă prin comportamentul său vreo stare de agitație, confuzie sau teamă, dând de înțeles că acomodarea s-a instalat cu succes. După ce el realizează că plecarea la grădiniță se face zilnic și că există un program, începe să se retragă și să nu își mai dorească să plece de acasă. Este un moment în care modul cum gestionăm situația va marca hotărâtor parcursul sosirii ulterioare la grădiniță.

Evitarea

Cel mai probabil, în acest context, copilul poate să prezinte un comportament de evitare a situației noi cu care se confruntă. El refuză să meargă la grădiniță, nu mai vrea să se joace singur, vrea să stea în permanență lângă unul dintre părinți, de obicei, mama. Tot acest parcurs reprezintă de fapt, o succesiune de modalități prin care copilul începe procesul de adaptare, creându-și propriile strategii: “dacă nu merg la grădiniță, mă simt mai bine, nu mai am de ce să-mi fie frică”. El vrea să rămână în același confort familiar de acasă. Îi este dificil să se desprindă și să accepte repede separarea.

Ceea ce este important de reținut, este faptul că deși evitarea este o modalitate rapidă și comodă prin care copilul amâna ceea ce nu îi place, el afirmă, totodată, inconștient, neputința, faptul că nu poate face față schimbărilor. Atunci când se întâmplă așa, efectul este acela că anxietatea lui nu poate să scadă din intensitate, ci dimpotrivă, va fi amplificată.

În loc de evitare

Soluția ideală în acest caz, este aceea de a nu evita, ci de a se expune despărțirii. În felul acesta, copilul își poate demonstra puterea de a face față cu succes acestei noi provocări și că nimic din ceea ce își închipuia că i s-ar întâmpla într-un mod negativ, nu s-a întâmplat. Beneficiul este acela al dobândirii experienței personale care îl va ajuta pe copil să gestioneze emoțional mult mai bine următoarele provocări.

Cum ajutăm copilul ?

Căldura, răbdarea, atenția, atitudinea, în general a părinților dar și continuitatea programului început, reprezintă instrumente esențiale care vin în ajutorul copilului. Cu o atitudine pozitivă, părintele transmite că îl susține și că este lângă el, în toate momentele dificile și că este destul de puternic și curajos să răspundă cu succes acestei noi provocări.