Educația de care se se feresc adulții și pe care copiii o caută și o descoperă pe furiș

Ideea acestui articol mi-a venit în urma numeroasele discuții pe care le avem între noi, profesorii, care,  inevitabil, ne confruntăm cu semnale cu tentă sexuală, venite din partea copiilor, care au descoperit că reușesc cu acest subiect să atragă atenția celor din jur – colegi, profesori, părinți. Și asta pentru că ne e greu tuturor să abordăm această temă, din cauza că nici noi nu am avut parte de o educație în acest sens, iar unii preferă să dea vina pe religie. Ne întrebăm de fiecare dată când am vrea să abordăm acest subiect, cât și cum să vorbim cu copiii despre spinosul subiect al sexului. Temerile adulților pot veni fie din frica unora de a nu instiga la sexualitate vorbind despre asta, fie din teama că nu stăpânesc prea bine o serie de informații sau terminologia, fie din teamă că, vorbind cu copiii lor acasă, aceștia vor afișa cunoștințele lor în spații publice și îi vor face de rușine. Ideea introducerii unei ore de educație sexuală a fost controversată și a dat naștere unor discuții pro și contra și în final nu a fost aprobată, iar astăzi copiii caută informații pe internet, însă e greu de controlat dacă ceea ce găsesc îi informează corect sau mai tare îi bulversează.

Eu m-am născut și am crescut într-o perioadă în care sexualitatea era un subiect tabu atât în societate cât și în familii, iar acum pornografia a invadat multe pagini de internet, mijloacele mass-media, iar asta este cu adevărat o problemă gravă, pentru că poate tulbura mințile și sufletele copiilor, dacă aceștia nu au parte de o educație sexuală corectă și corespunzătoare vârstei la care se află. De aceea mi-am propus prin acest articol să aduc în atenția cititorilor un ghid intitulat „Educație sexuală pentru copii și adolescenți” scris de Meg Hickling, un nume cunoscut în Canada pentru îndelungata ei activitate didactică, o persoană care și-a dedicat  întrega viață lecțiilor de „știința corpului”, predate copiilor, adolescenților și părinților lor, pentru care a primit numeroase distincții, printre care Ordinul Columbiei Britanice.

De multe ori părinții sau profesorii își doresc să discute cu copiii despre sexualitate, dar nu prea știu cum să procedeze sau le e jenă sau se tem de efectele nocive. Ghidul despre care vreau să scriu prezintă, într-o manieră simplă și plină de umor, întrebări din partea copiilor de toate vârstele, părinților, profesorilor, dar și răspunsurile pe care Meg le oferă într-un limbaj științific, adecvat fiecărei vârste, fără a afecta în vreun fel universul moral sau religios al copilului.

Meg Hickling ne sfătuiește în cartea ei să inițiem noi, părinții, discuțiile despre „știința corpului omenesc” și să fim relaxați, să nu ne înfuriem când copiii pun întrebări, indiferent de locul în care ne aflăm sau de cât de șocantă poate să ni se pară o întrebare. Un alt aspect foarte important la care autoarea ne îndeamnă să fim atenți este să tratăm cu zâmbetul pe buze acest subiect și să apreciem curajul și curiozitatea copilului și să nu-l mustrăm dacă pune întrebări, pentru că altfel se va descuraja și nu va mai căuta răspunsuri la părinți/ bunici/ profesori, ci s-ar putea să afle dintr-un alt loc o versiune adevărată sau falsă.

Poate vă întrebați de ce copilul ar trebui să știe asemenea lucruri. Profesoara de sănătate sexuală, așa cum se autointitula Meg, ne prezintă două argumente. În primul rând pentru că informația înseamnă protecție, un copil neștiutor sau neinstruit va fi vulnerabil în fața posibilelor pericole (pedofili, hărțuitori). În al doilea rând nu trebuie să ne temem că, dacă îi învățăm pe copii că au fost concepuți prin contact sexual, înseamnă că îi îndemnăm să facă sex sau că e cazul să își înceapă viața sexuală. Ceea ce de fapt îi învățăm este „știința corpului” și cum să aibă grijă de sănătatea sexuală, care nu este mai prejos de sănătatea alimentației.

Lucrând cu copiii din ciclul primar, am observat că ei transmit diferite mesaje verbale sau nonverbale despre sexualitate, fie se uită curioși unii la alții când aceștia se schimbă, fie privesc cu mai mult interes către persoanele de sex opus când merg la piscină, așadar există interes pentru acest subiect. De ce nu am veni în întâmpinarea curiozității înnăscute a copiilor la fel ca și atunci când ei întreabă despre rachete, dinozauri, insecte? De ce ne e greu să înțelegem că această curiozitate nu are legătură cu interpretarea noastră, a adulților? Nu este potrivită ideea conform căreia părinții trebuie să aștepte întrebări din partea copiilor, nu toți copiii pun întrebări ce țin de sexualitate. Copiii pot interpreta tăcerea părinților ca fiind un subiect tabu și se tem să pună întrebări despre propriul corp și sănătate sexuală pentru că pot considera că e ceva rău și ceilalți și-ar schimba părerea despre ei dacă ar pune întrebări.

Deși noi, adulții, purtăm povara unui bagaj emoțional atunci când discutăm despre sexualitate, pentu că părinții noștri nu au discutat cu noi, trebuie să dăm dovadă de maturitate și să nu mai ducem în eroare copiii popularizând poveștile cu copii aduși de berze sau găsiți pe pragul ușii sau aduși de la spital, ca de la un supermarket. Meg Hickling ne îndrumă, în ghidul ei, să povestim copiilor despre reproducere de la vârsta de 4-5 ani, folosind termeni științifici („penisul bărbatului intră în vaginul femeii ca să ducă spermatozoizii la ovul”) ce vor fi explicați folosind un atlas cu niște imagini, atunci copilul nu va mai fi deloc impresionat, ci va lua informația ca oricare alta. Copiii de vârste mici  nu înțeleg totul dintr-odată sau rețin parțial informațiile, de aceea e recomandat să se revină asupra lor.

E bine ca băieții să știe încă de la grădiniță cum să-și îngrijească penisul ca să nu facă infecție sau vreo rană, dar și faptul că trebuie să aibă mare grijă de testiculele lor, adică „ouăle” cum sunt numite popular, ferindu-le de lovituri, pentru că acestea fac două lucruri foarte importante : spermatozoizi (cu ajutorul cărora pot deveni tată, mai târziu, dacă vor dori) și testosteron (un hormon care ajută la creștere).

Aceste informații trebuie să le știe și fetele, la fel cum și băieții trebuie să știe despre organele sexuale ale fetelor, pentru că sunt niște informații științifice care îi ajută să cunoască și să înțeleagă mai bine corpul omenesc. Pentru a fi mai ușor de înțeles, e bine ca adulții să vorbească cu copiii despre organele genitale atunci când fac baie, moment care neapărat trebuie supravegheat de părinți.

După ce copiii au aflat denumiri științifice precum: penis, testicule, spermatozoizi, vulvă, labii, ovare, vagin, menstruație, dar și despre anumite stări ca – erecțiile penisului și senzația de „ticăit între picioare, la fete”, care sunt prezente la copii, mai trebuie să-i atenționăm că aceste senzații și informații țin de partea intimă a fiecărei persoane și că, dacă respectăm bunele maniere, nu vom vorbi despre acest subiect în locuri publice, la masa din familie sau a doua zi la școală.

Lectura acestui ghid este pe cât de utilă și interesantă, pe atât de amuzantă pentru că scriitoarea prezintă foarte multe povești adevărate, anecdote, atât cu copiii de toate vârstele, cât și cu părinții acestora cu care s-a întâlnit la seminarii învățându-i metode pe care să le folosească în discuțiile cu copiii.

Meg Hickling și-a structura ghidul în patru părți, astfel: Partea întâi – Ce trebuie să știe copiii dvs. și când  (se prezintă informațiile pe care le transmitem copiilor pe grupe de vârstă, de la 2-4 ani, până la 13-18 ani), Partea a doua – Întrebările copiilor, Partea a treia – Cum ne ajutăm copiii să rămână sănătoși (se vorbește despre bolile cu transmitere sexuală și despre ce se întâmplă în cabinetul medicului) și Partea a patra – Cum le comunicăm copiilor valorile noastre.

Consider că acest ghid nu trebuie să lipsească din casa unei familii, pentru că este un instrument deosebit de util în educația copiilor, prezintă niște adevăruri științifice, nu instigă la începerea vieții sexuale, ci ne convinge că informarea corectă și timpurie duce la amânarea acestui lucru până la momentul potrivit, pe care îl decide fiecare și în plus prezintă și perspectiva spirituală, religioasă care susține idealurile iubirii, respectului, datoriei, precum și considerației și grijii reciproce.

Sunt foarte de acord cu replica unei mame originară din China care, după ce a participat la mai multe întâlniri cu Meg, a sintetizat spunând că „Astfel de lecții nu numai că salvează viața copiilor noștri, dar o și îmbogățesc”, conștientizând că în lumea de astăzi există mai multe pericole decât altă dată.

În cei peste 25 de ani cât a ținut lecții de „știința corpului” și sănătate sexuală pentru copii, adolescenți și părinții lor, Meg a lucrat cu aproape toate confesiunile religioase și afirmă că educația sexuală și religia nu se exclud una pe cealaltă și că, indiferent de religie, cunoașterea corpului și sănătatea sexuală au rolul de a lumina. Ea dă exemplul unui preot romano-catolic care spunea celor din parohia sa că, dacă nu sprijină educația pentru sănătate sexuală sunt imaturi sexual „Să nu cumva să dați vina pe Biserică sau pe faptul că sunteți creștini pentru încurcăturile în care intrați. Mai bine încercați să vă maturizați.”

Educația sexuală completă este o provocare pentru noi toți și, de cele mai multe ori, nu avem o abordare corectă, nu dăm dovadă de maturitate, însă putem să ne educăm informându-ne și citind pentru a-i putea proteja pe copiii noștri.