Educația pozitivă – cheia succesului?

Ne aflăm într-o perioadă în care se manifestă o creștere accentuată a interesului în ceea ce privește teoriile legate de creșterea copilului și tocmai acest lucru ne-ar putea face să ne simțim derutați. În acest moment există foarte multe ghiduri, cărți, articole, emisiuni de televiziune și radio în care este abordat subiectul “educație/creșterea copilului”. Se presupune că, prin intermediul acestor surse de informare, părintele ar putea găsi “metoda adecvată” de a controla și de a forma comportamentul copilului, dar, deseori, acestea nu reușesc decât să descurajeze și să deruteze.

Părinții se simt copleșiți de sfaturile venite din partea unei adevărate industrii care s-a dezvoltat pornind de la unul dintre aspectele de bază ale vieții, de natură instinctuală, și anume, creșterea copilului. Se pare că, din cauza cantității copleșitoare de informații, foarte mulți părinți devin saturați ajungând, în final, incapabili să aplice o anumită tehnică în detrimentul alteia sau aplică toate tehnicile de care află, însă, niciuna “nu dă rezultate”.  Posibil ca aceste rezultate să fie urmare a faptului că generația de părinți dispune de capacitatea intelectuală de a înțelege tehnicile și abordările “corecte” în creșterea și educarea copilului, dar nu dispune de capacitatea emoțională de a le aplica astfel încât să dea rezultate. Părinții înțeleg din ce în ce mai bine ce au de făcut, se documentează și își însușesc cu conștiinciozitate aspectele teoretice și tehnicile, dar, totuși, nu resusesc conform propriilor așteptări.

Oare de ce? Se pare că, în afara stăpânirii tehnicilor și a modurilor de abordare, trebuie să mai existe ceva, ceva care a fost distrus în vâltoarea încercării de “a face totul cât mai bine”, “de a rezolva orice situație”. Da, este important să știm tehnicile de lucru, să ne informăm, dar mult mai important este să-ți cunoști propriul copil, să știi din instinct ce este potrivit pentru el și pentru tine, ca părinte, în această relație unică și extraordinară în raport cu orice altă relație pe care copilul o va avea în timp.

Înțelegerea copilului este esențială. În momentul în care înțelegem ce exprimă comportamentul copilului vom ști exact ce trebuie să facem. Nu există nicio carte din care să aflăm toți pașii de urmat pentru a fi un părinte sau un educator bun. Niciuna nu oferă soluții pentru rezolvarea tuturor problemelor. Toate acestea reprezintă puncte de plecare către descoperirea propriilor tehnici care decurg din relația deosebit de puternică părinte-copil sau educator-copil.

Tot aici putem vorbi despre îmbinarea armonioasă a sentimentelor cu rațiunea, despre faptul că părintele sau educatorul trebuie să cunoască tehnicile de lucru, dar, modalitatea de a le aplica să se facă instinctiv, având ca fundament cunoașterea copilului prin consolidarea treptată a relației cu el.

În această perioadă a găsirii soluțiilor rapide este din ce în ce mai îngrijorător faptul că abordările legate de creșterea copilului oferite de diverse emisiuni de televiziune sau radio, de cărți și articole din reviste, sunt atât de subtile și pretențioase încât nu surprind exact problema cea mai importantă, problema care există în orice familie. Aceea că, de fapt, este vorba doar despre sentimentele pe care le avem unii pentru alții, despre modul în care gândim unii despre alții, despre felul cum gestionăm situațiile emoționale proprii și în relație cu ceilalți.

Fiecare copil este unic. Cu siguranță nu există o soluție universal-valabilă pentru fiecare problemă care poate apărea în creșterea și educarea copilului. Acesta este un proces complex care se parcurge cu pași mărunți, uneori mai rapid, alteori anevoios sau chiar se blochează. Rolul părintelui său al educatorului este acela de a asambla element cu element, în timp, cu flexibilitate și dragoste, cu atitudine pozitivă, construcția solidă a relației.