Elementele specifice consilierii părinților

Consilierea părinților este o consiliere educațională care se adresează unor adulți cu roluri de părinți. Ea împletește latura psihologică cu cea pedagogică și cea socială. Consilierul orientează beneficiarul către soluții, nu le oferă, ci ajută la formarea deprinderilor psihosociale care oglindesc funcționalitatea rolului de părinți. Putem considera că este o formă de sfătuire care valorifică beneficiarul, insistă asupra imaginii de sine a acestuia și oferă empatie și respect. Ca orice activitate de consiliere, consilierea părinților are o funcție proactivă și una directă de rezolvare a unor situații problemă.

Consilierul părinților trebuie să aibă aceleași calități ca orice consilier (adaptare după Holdevici, Neacșu, 2006 în Vrăsmaș, 2008, pag. 175):

  • capacitatea dezvoltării conștiinței de sine, identificarea vulnerabilităților și crizelor, găsirea stilului propriu;
  • capacitatea de a planifica intervenția în favoarea părinților;
  • conștiința faptului că procesul de comunicare este foarte complex și capacitatea de a găsi calea de a transmite informații și altfel decât prin cuvînt;
  • empatia;
  • capacitatea de a identifica, folosi și orienta către resursele comunității (servicii, ajutoare, instuții etc.);
  • capacitatea de a achiziționa și folosi o serie de tehnici, procedee și instrumente de adaptare cum ar fi umorul, gândirea logică, altruismul etc.;
  • creativitate, flexibilitate, inventivitate în relații umane și sociale.

Consilierul trebuie să respecte individualitatea fiecărui părinte, caracteristicile și nevoile acestuia. Rolul său este acela de a sprijini părinții în identificarea diferitelor soluții la problemele cu care aceștia se confruntă, să ofere exemple, să asculte și să fie empatic.

Pentru a deveni eficient în realizarea rolului său, consilierul trebuie să se asigure că (Vrăsmaș, 2008, pag. 175):

        • are propria sa identitate;
        • se respectă și se apreciază pe sine;
        • își recunoaște și își acceptă forța interioară;
        • este deschis și receptiv;
        • este capabil să ia decizii;
        • este activ, dinamic, trăiește experiența plenar;
        • este onest, sincer, autentic;
        • are simțul umorului;
        • are capacitatea de a recunoaște greșelile personale;
        • trăiește plenar în prezent;
        • admite, apreciază și respectă diferențele culturale, sociale, de gen, de rasă;
        • este sincer interesat de bunăstarea celorlați;
        • este profund implicat în activitatea sa;
        • este capabil să stabilească limite adecvate în relațiile interpersonale (știe să spună”nu”).

Consilierea părinților presupune schimbul de informații între consilier și aceștia, ceea ce înseamnă culegerea unor informații pentru a identifica nevoile și problemele cu care se confruntă, transmiterea de informații pentru a-i orienta spre alegerea unor soluții și luarea unor decizii. Este o comunicare continuă, care se caracterizează prin implicarea ambilor parteneri.

Ecaterina Vrăsmaș identifică în lucrarea ”Intervenția socio-educațională ca sprijin pentru părinți” condițiile unei consilieri eficiente  cu părinții:

  • pregătirea mediului ambiant:
  • apropiere între părinți și cel care vorbește,
  • sursele de zgomot și cele care pot distrag atenția, din afara camerei, să fie minime,
  • reducerea volumului de zgomot în cameră,
  • reducerea altor stimuli care pot distrage atenția,
  • poziționarea egală cu consilierul (de exemplu, scaune la fel),
  • poziția față în față,
  • atmosferă destinsă,
  • să asculte și să ofere atenție.
  • captarea atenției înainte de a începe discuția,
  • utilizarea numelui celui consiliat,
  • utilizarea îndrumării fizice,
  • stabilirea și menținerea contactului vizual,
  • să se ia în calcul nivelul de stimulare vizuală care poate distrage atenția,
  • părintele să fie sprijinit să învețe să asculte cu grijă ce i se spune, prin așezarea uneori în spatele lui, pentru a-l face atent,
  • reamintește și înțelege
  • legătura cu cunoștințele anterioare (context și semne),
  • selecționarea informației, pauze între fraze pentru a sprijini înțelegerea,
  • repetarea instrucțiunilor,
  • să se ceară părintelui să își reformuleze cu cuvintele lui ceea ce i se spune,
  • să se asigure îndrumarea vizuală,
  • să se divizeze activitățile în părți mici,
  • atenție la surplusul de informație și reducerea lui,
  • verificarea cuvintelor utilizate de părinți. (Vrăsmaș, 2008, pag. 177)

Pașii de urmat în consilierea părinților, precizați de către Ecaterina Vrăsmaș, sunt:

  • Explorarea problemei
  • Informarea

Explorarea problemei  se poate face:

  • direct: prin întrebări de clarificare, întrebări de sumarizare, întrebări deschise, întrebări închise;
  • indirect prin: tonul vocii, vibrații, mimica feței, orientarea privirii, gesturi.

Oferirea de informații trebuie făcută:

  • în mod plăcut,
  • cu atenție la impactul emoțional necesar,
  • respectați punctul de pornire care este cunoașterea persoanei cu care se lucrează,
  • folosiți un limbaj la nivelul de înțelegere al beneficiarului,
  • informațiile să fie reale și cinstite,
  • să avem siguranța că este corect ceea ce transmitem.
  • utilizarea unui limbaj adecvat în conversație,
  • să pregătim interlocutorul,
  • să oferim timp pentru a clarifica interlocutorul,
  • să oferim o cantitate mică de informații și să verificăm dacă a fost înțeleasă corect,
  • să oferim și informații scrise când este necesar,
  • să reținem că oferirea de informații trebuie să fie continuă,
  • să folosim imagini, poze, filme,
  • să angajăm jocuri de rol pentru a explica mai bine,
  • când lucrăm cu copiii să nu uităm că avem nevoie de acceptul părinților,
  • pentru a fi folositori cu adevărat, să dăm numai sugestii și să nu impunem, lăsând persoanei libertatea de a alege. (Vrăsmaș, 2008, pag. 178)

BIBLIOGRAFIE

  1. Vrăsmaș, Ecaterina. Intervenția socio-educațională ca sprijin pentru părinți. Ed. Aramis, 2008