Empatia profesorului, cheia reușitei elevilor săi
Sinceritate, ascultare activă, încurajare, laudă, înțelegere, transparență, interdependență, altruism, respect pentru nevoile elevului, autenticitate, entuziasm, deschidere, acestea sunt câteva dintre trăsăturile care definesc profesorul empatic și care, în opinia mea, determină reușita elevilor săi.
Orice materie poate fi făcută interesantă pentru elevi de către un profesor care știe cum să creeze o relație cu elevii săi, care consideră că interacțiunea cu elevii este mai importantă decât orice instrument de predare, știind să le stârnească curiozitatea, interesul și plăcerea de a explora și de a descoperi singuri, de a le crea cadrul favorabil dezvoltării inteligenței emoționale, de cooperare în cunoașterea interpersonală.
La baza înțelegerii și identificării psihologiei altuia se află empatia, un fenomen de rezonanță, de comunicare afectivă cu altul, conform definiției din Dicționarul de psihologie a lui Norbert Sillamy. Așadar, în activitatea didactică cunoașterea interpersonală, implicarea empatiei în structura de personalitate este o verigă importantă pentru construirea încrederii copiilor în forțele proprii.
Pentru profesor este necesar să știe cât mai exact cum este elevul, dar și cum crede elevul că este pentru că numai înțelegându-l îi poate oferi suportul de care are nevoie. Altfel spus procesul de învățare începe când tu, profesor, înveți de la elevi, când tu situându-te în locul lui, înțelegi ce a înțeles el în felul în care a înțeles. (G. Leroy)
Este evident faptul că un profesor eficient nu se poate rezuma doar la a transmite informații științifice elevilor zi de zi, fără a cântări cu precizie măsura în care aceste informații pot ajunge la înțelegerea elevilor și modalitatea în care aceștia pot opera cu aceste informații.
Arta de a preda înseamnă pe lângă stăpânirea cunoștințelor, claritatea și expresivitatea expunerii (ingrediente ale unei rețete ce presupune combinarea pasiunii științifice cu vocația profesiei), și aptitudinea deosebită de transpunere în situația ascultătorului, a educabilului.
Ca profesor trebuie să știi să-l înțelegi și să-l asculți pe elev atunci când are nevoie, să accepți că poți crește din nou împreună cu el, că viața e un lung proces de educare și învățare, iar școala e spațiul favorizant pentru a descoperi zilnic acest lucru. Cu alte cuvinte, capacitatea empatică proprie unui bun cadru didactic vizează un anumit model de identificare psihologică cu copilul, dublat de condiția păstrării unei distanțe aparte pentru a cuprinde întreaga problematică a colectivului de elevi. Distanțarea îi permite profesorului să-și mențină o stare de disponibilitate față de fiecare elev, în schimb apropierea îi asigură înțelegerea empatică a dorințelor și trăirilor elevilor. De altfel, nici nu ar fi posibilă realizarea unei relații eficiente între profesor și elev fără apropierea dintre aceștia, dar și fără păstrarea unei relații de respect reciproc. Prima condiție deschide traiectoria cunoașterii și a observării individuale a elevului, iar cea de-a doua permite consolidarea relațiilor interpersonale la nivelul colectivului de elevi.
Așadar, un comportament empatic din partea profesorului reprezintă baza influenței pertinente asupra educației elevului, motivației sale pentru muncă, orientării sale școlare și profesionale, fixării unui comportament firesc, adaptat societății. Un astfel de comportament favorizează nu doar reușita școlară a elevilor, ci și pregătirea pentru viață a acestora, dezvoltarea abilităților necesare în gestionarea emoților și în formarea personalității. Cu alte cuvinte, modul în care îi tratezi pe copii, atenția pe care le-o acorzi, răbdarea cu care îi ajuți să depășească problemele cu care se confruntă, comunicarea, toate acestea contribuie la dezvoltarea emoțională a copilului, crucială în reușita școlară.