Eșecurile care ne fac mai buni

Dacă întrebi feluriți oameni care este spaima lor cea mai mare, vei primi de foarte multe ori același răspuns: teama de eșec. Este acea frică veche, de nici nu mai știm când, care ne face pe unii să plecăm la drumuri noi cu inima îndoită, care ne țintuiește în scaun, cu gura încleștată, când am avea ceva de spus, care ne împiedică să ne găsim locul nostru adevărat în lume. Din cauza ei, se întâmplă adesea să nu îndrăznim destul, să ratăm oportunități, să evităm să ne asumăm misiuni în care am putea întâmpina provocări. Și vedem cum, după ani și ani petrecuți astfel, eșuăm să învățăm și să progresăm pe cât am fi putut. Nu sunt puțini oamenii în toată firea pe care îi sperie posibilitatea unei nereușite, în ciuda experienței de viață. Au trăit multe, au văzut că ceea ce ieri părea a fi sfârșitul lumii este astăzi doar o amintire, au trecut cu bine peste nenumărate greutăți, dezamăgiri și înfrângeri, au făcut lucruri de care sunt mândri. Și, cu toate acestea, îi sperie în continuare posibilitatea de a greși, de a nu obține rezultatul pe care îl speră, de a nu se ridica la înălțimea propriilor așteptări. Din păcate, de multe ori, părinții și profesorii transmit fără să vrea această teamă copiilor lor, într-un fel de cerc vicios al neîmpăcării cu sine și cu ceilalți.

Copiii nu beneficiază de o experiență atât de bogată de viață încât să își dea seama că ceea ce pare astăzi un dezastru va ajunge să conteze foarte puțin mâine, iar acest lucru îi face mai vulnerabili decât sunt deja în fața acestui sentiment care poate otrăvi destine. O notă proastă, o greșeală făcută în fața clasei, faptul că nu au dus la bun sfârșit o sarcină, o pată de cerneală pe caietul de teme pot avea asupra lor efecte din cele mai dureroase. Pentru că sunt puși nu doar în situația de a gestiona la modul pragmatic o nereușită, ci de a înfrunta de unii singuri o gamă largă de reproșuri și sentimente extrem de toxice. E greu când ești un om atât de mic să faci față viselor atât de mari pe care le au adulții pentru tine. Și din acest motiv e ușor să fii copleșit de rușine când simți că le-ai înșelat așteptările, să fii paralizat de spaima că vei avea de înfruntat consecințe pentru că ceva nu a mers bine, să te amărască gândul că vei fi judecat. Iar atunci orice eroare care ar putea fi reparată, orice neajuns care ar putea fi depășit se poate transforma într-o înfrângere zdrobitoare. Și, zi după zi, acest mecanism devine calea cea mai sigură de a frânge un om.

Suntem de foarte multe ori speriați, ca părinți, că greșelile pe care le fac copiii vor ajunge să îi priveze de reușitele pe care le sperăm pentru ei în viața adultă. Din frică, ajungem să amplificăm proporțiile eșecurilor lor, adâncind gravitatea situației și creându-le sentimentul de neîncredere în propria persoană. În loc să facem asta, am putea să folosim orice greșeală drept o oportunitate de învățare și o șansă pe care o avem de a crește încrederea în sine a copilului nostru. Fără să facem judecăți, fără să-i lăsăm impresia că ne-a dezamăgit, îi putem arăta cum poate rezolva astăzi corect un tip de problemă pe care a greșit-o ieri, iar  mâine are toate șansele să găsească soluția singur. Făcând acest lucru, îl ajutăm să înțeleagă că evoluează, că are de ce să fie încrezător în forțele lui, că poate depăși obstacolele. Astfel, are șansa să privească nereușitele fără spaimă și să le poată găsi cu mintea limpede și cu încredere în suflet o cale de a le depăși.

Felul în care reacționăm ca părinți atunci când aflăm despre o notă nu va schimba cu nimic realitatea testului dat ieri la școală. Însă va schimba cu certitudine vieții de mâine a copilului nostru.