Ești liber să faci aproape orice. Cu câteva excepții

Ce înseamnă cuvântul “regulă”? Conform definiției pe care o găsim în dicționarul explicativ al limbii române, regula este “normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept; mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune”.

O societate disciplinată și dezvoltată în același timp este o societate în care regulile sunt respectate atât la nivel formal – sub forma unor legi și regulamente, cât și la nivel informal, iar abaterile sau nerespectarea regulilor sunt serios pedepsite. Chiar dacă comunicăm la nivel informal, în sensul că vorbim cu un prieten sau o prietenă, un membru al familiei, tot este nevoie să ținem de cont de limite, astfel încât discuția să nu devină stânjenitoare.

Ca adulți, am ajuns să înțelegem toate aceste lucruri fie prin experiența personală, fie citind sau învățând, fie călătorind. Călătoriile în diferite locuri ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, dar și să știm mai multe despre alte popoare și tradițiile specifice locurilor respective.

Pentru a învăța, copilul are nevoie să se joace, să experimenteze el însuși/ pe propria piele, să exploreze, să-și conștientizeze și să-și înțeleagă sentimentele și emoțiile și nu în ultimul rând să învețe să comunice. Mai mult decât atât, are nevoie să facă toate aceste lucruri în libertate, nu sub “paza” adulților, care nu ar face nimic altceva decât să îngrădească dezvoltarea liberă și armonioasă a copilului – cu alte cuvinte l-ar face s se simtă ca un animal prins în cușcă. Putem face un exercițiu de gândire și imaginație: să ne gândim cum ar fi dacă noi am avea șefi care ne-ar sufla tot timpul în ceafă și ar contabiliza oridecâteori am ieși la o cafea sau am sta de vorbă cu un coleg. Nu ne-am simți prea bine și am face tot posibilul să schimbăm locul de muncă cât mai repede.

Pe de altă parte, nici adulții, nici copiii nu pot face întotdeauna ce vor – acesta fiind un aspect foarte important pe care este nevoie să-l înțelegem pentru ca lucrurile să decurgă bine. Copilul trebuie pregătit pas cu pas pentru momentul în care va deveni adult și va trebui să se adapteze cu mediul/ comunitatea de la serviciu și toate celelalte norme sociale. De aceea, copilului nu trebuie să i se permită să facă tot ceea ce dorește, să își impună voința, iar adulții din jurul lui să-i facă întotdeauna voința. Acestea fiind spuse, apare întrebarea: câtă libertate putem da copilului? Ce limite trebuie să-i impunem ca adulți – fie în calitate de părinți, fie în calitate de cadre didactice ale copilului? Principiul democrației este următorul: totul este permis cu condiția să nu deranjezi. Pot spune că același principiu este valabil și în acest caz.

Copilului îi este permis să facă orice cu următoarele condiții:

să nu își facă rău lui;
să nu facă rău celorlalți;
să nu facă rău lucrurilor.

Cu alte cuvinte, copilul poate face orice atât timp cât nu depășește aceste trei limite, menite să-l protejeze pe el, pe ceilalți, cât și lucrurile sau animalele din jurul său. Odată ce reținem aceste trei limite, lucrurile se simplifică mult, iar relația copil – părinte/cadru didactic va fi una mai eficientă, mai frumoasă (pentru că nu mai batem copiii la cap tot timpul, ci le explicăm lucrurile care contează cu adevărat).

În ceea ce privește prima limită menționată, aceasta se referă la faptul că orice copil își poate purta de grijă astfel încât să se păzească, să nu-și producă o suferință fizică sau chiar un traumatism. Ignorarea acestei limite poate duce la indisciplină, răsfăț, teribilism și accidente.

Situație: „Andreea are 3 ani și are o grămadă de haine și acces la ele, indiferent de sezon. Îmbrăcatul a devenit un chin, de fiecare dată, mama se confruntă cu fetița pe această temă. Andreea are ideile ei, mama e iritată că nu-și asortează hainele și nici nu acceptă alegerile ei. Certurile au devenit deja o problemă. Mama ține morțiș să îi impună Andreei cum să se îmbrace în loc să-i dea fetiței această libertate și să o învețe mai târziu, treptat, cum să își potrivească hainele, cum să aleagă o ținută. Singura limită pe care mama ar trebui să o aibă în vedere acum este ca alegerile fetiței să țină cont de vremea de afară, în așa fel încât să nu se îmbolnavească. De altfel, acest lucru s-a întâmplat în câteva rânduri. ” (Petrea I. , Și tu poți fi supernanny, Editura Trei, 2007, p. 30)

În ceea ce privește a doua limită menționată, aceasta se referă la faptul că nu trebuie să lovească, nu are voie să scuipe pe cineva, este interzis să împingă, să muște, să bată, să jignească pe cineva, să fie nepoliticos. Mă refer aici atât la grija pentru oameni, cât și la grija pentru animale. De mic copil, acesta trebuie să învețe să trateze cu respect orice vietate, indiferent cât de mare sau de mică este, să le îngrijească și să nu le facă rău.

Situație: „Petru are 4 ani și e un copil isteț și energic. Mai înalt și mai bine făcut decât alții de aceeași vârstă, a descoperit că celilați îi cam știu de frică și că, dacă îi îmbrâncește ori, mai rău, îi lovește, capătă tot ce vrea, se face stăpân peste locul de joacă ori pe jucăria pe care nu vrea să o împartă cu nimeni. Educatoarea îl sancționează prompt, de fiecare dată; acest tip de comportament nu îl tolerează la nici unul dintre copiii pe care îi are în grupă, însă cu Petru nu are nici un spor. O întreb dacă a stat  de vorbă cu tatăl copilului, cel care îl duce și îl aduce de la grădiniță. Ba da, dar tatăl nici nu vrea să audă și îi întoarce spatele educatoarei, de față cu Petru, subminându-i total autoritatea și aprobând tacit, încurajând comportamentul violent al copilului. Când îl întreb pe tată de ce nu ia atitudine față de micul bătăuș, îmi dă o replică care mă lasă perplexă: „Cum să-l învăț să nu mai bată?! Chiar eu l-am învățat să dea. Doar nu o să fac din el un mototol! „Își cheamă băiatul să-mi arate în direct o lecție de “box”. Petru e încântat: tata îl laudă, e bine „antrenat”. Îl întreb ce ar fi dacă șii ceilalți copii din grupă ar bate ca și el. Îmi dă o replică învățată de la tata: „Eu sunt mai puternic decât oricare copil! “. „Sunt convinsă”, îi răspund, „dar dacă ei toți s-ar uni împotriva ta și ar sări să te bată?  Te-ai putea bate cu toți deodată?”. Stă pe gânduri: “Nu, dar i-ar bate tata! “. Tatăl râde amuzat aprobând prin aceasta comportamentul copilului. Eu continui: „Dar dacă și tăticii lor s-ar uni și l-ar lua la bătaie pe tatăl tău? Crezi că i-ar putea bate pe toți?” Nu-i mai las timp de gândire și șarjez din nou: „Și dacă lucrul acesta s-ar întâmpla în fiecare zi? Ți-ar plăcea să fii bătut în fiecare zi, așa cum sunt bătuți ceilalți copii de tine? ” Petru e complet încurcat, la fel și tatăl, care nu mai râde. „Bătaia nu e bună la nimic, Petru, și oricât de mult i-ai lovi pe ceilalți, până la urmă, tu vei avea de suferit: altcineva tot te va bate, dar, până atunci, toată lumea îți va întoarce spatele. Ia zi-mi, câți copii preferă să se joace cu tine la grădiniță? ” „Se tem de mine!” „Și de aceea îi bați? ” „Da.” „Nu se joacă nimeni cu tine, Petru, pentru că le faci rău – îi lovești.Nimănui nu-i place să fie lovit.Nu avem voie să ne batem cu alții, să îmbrâncim, să lovim, să scuipăm, să vorbim urât nimănui. Toate acestea fac rău, rănesc. Dacă noi îi rănim pe alții, și ei ne pot răni pe loc: ne pot lovi, ne pot întoarce spatele, pot nici să nu ne mai vorbească. Bătăușii nu sunt iubiți de nimeni……. ” Tatăl e K.O. ! Nu îi reproșez nimic de față cu băiatul, nu am voie să-l „demolez”. Și nici nu am de ce. A înțeles că a greșit și că, nerespectând principiul “nu face rău celor din jur”, i-a făcut rău chiar copilului lui. Mă întreabă, totuși, după ce băiatul nu mai este de față: “Și dacă altcineva îl lovește? Ce să fac, să-i spun să se lase lovit? „Hm, îl întreb ce sfaturi crede că au primit ceilalți copii din grupa lui Petru, cei pe care băiețelul îi bate în fiecare zi, de la tăticii lor. Răspunsul și-l dă singur: “Să-l evite! ” (Petrea I. , Și tu poți fi supernanny, Editura Trei, 2007, p. 33)

În concluzie, folosim limitele atât pentru copii cât și pentru noi – adulții, pentru ca lucurile să se desfășoare bine, să ne simțim în siguranță și să ne simțim oameni între oameni. Dacă facem copilul să înțeleagă toate aceste lucruri și să crească interiorizându-le, încă de mic, atunci va deveni un adult echilibrat, cu încredere de sine și carismă.