Evaluarea copilului preșcolar
Importanța majorã ce se acordã preșcolaritǎții este fundamentatã de ideea potrivit cãreia educația din aceastã perioadã poate marca cea mai influentã dezvoltare optimalã a copilului.
Printre studiile de specialitate se evidențiazã o explicitare a problematicii evaluãrii și instruirii diferențiate prin prisma cercetãrilor prof. dr. Howard Gardner care susține prin lucrãrile sale de cercetare cã existã mai multe modalitãți prin care copilul poate învãța. Aceastã idee s-a concretizat în Teoria inteligențelor multiple. Experiența didacticã de pânã acum ne demonstreazã cã instruirea și evaluarea diferențiate au constituit o permanentã incitare și provocare și cã au fost și au rãmas, deopotrivã, necesitate și dorințã, realitate și aspirație educaționalã.
Evaluarea în învãțãmântul preșcolar are în vedere mãsurarea și aprecierea cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor dobândite de cãtre copii pe parcursul procesului de predare-învãțare. Ceea ce este important de subliniat este cã accentul trebuie pus pe evaluarea procesului în sine și nu pe rezultate. Conținutul, metodele, itemii, alãturi de abilitãțile sociale, temperamentul, personalitatea preșcolarilor și managementul clasei reprezintã alți indicatori prioritari în procesul de evaluare.
Evaluatorul, respectiv, cadrul didactic trebuie sã aibã în vedere câteva elemente esențiale pentru ca evaluarea sã nu fie perceputã de cãtre preșcolari ca o constrângere, ci, dimpotrivã, copiii vor fi considerați parteneri în acest proces, încurajați sã se autoevalueze prin raportarea rezultatelor la obiectivele definite.
Perioada preșcolaritãții este una deosebit de spectaculoasã. Copiii se dezvoltã într-un ritm rapid, acumuleazã informații, dobândesc abilitãți fizice care le conferã autonomie. Sunt dornici de a explora, de a experimenta, de a imita. În cadrul instituțional, un rol deosebit de important îl au cadrele didactice care îi însoțesc pe copii în aceastã etapã a cunoașterii, creându-le suportul necesar dezvoltãrii armonioase.
În concepția lui Howard Gardner, mãsura în care inteligențele se dezvoltã este un rezultat cumulat al potențialului biologic sau genetic, al accentului pe care o culturã îl pune pe o activitate, al calitãții instruirii și al motivației fiecãrei persoane. În situația în care o persoanã este înalt motivatã, aceasta poate consolida un anumit tip de inteligențã dominant.
Cum fiecare copil este unic, cu aptitudini și pasiuni unice, abordarea diferențiatã este cea care faciliteazã copiilor o învãțare în ritm propriu, dar și într-un stil personal, ceea ce asigurã succesul școlar.
Procesul de evaluare va cuprinde metode care sã-i ofere copilului un punct de vedere adecvat asupra punctelor sale ,,forte” și asupra punctelor ,,slabe”, recompensând efortul, strategia, progresul.
Profesorul va fi un mentor, un profesor care inspirã, un ghid în cadrul activitãților instructiv-educative. Misiunea lui va fi una nobilã și anume aceea de a-i ajuta pe copii sã își conștientizeze calitãțile și punctele forte, sã-i punã în valoare în cadrul grupului, sã le ridice stima de sine devenind astfel mai încrezãtori și cu rezultate școlare excelente.