Evaluarea Națională, impact și imbold
Ne aflăm în anul 2015, la puțin timp după Simularea Examenului de Evaluare Națională. O fi un exercițiu bun pentru elevii care acum învață să-și scrie numele întreg în rubrica special destinată ori pentru a afla ce este inițiala tatălui? Abordarea subiectelor e un element cunoscut, similar cu zecile sau chiar sutele de ʺTesteʺ de matematică și limba și literatura română pe care, conștiincioși, sub coordonarea profesorilor de la clasă sau de la meditații, le rezolvă ca pe o ʺnormăʺ aproape absurdă. Acum însă, conștientizează parcă, cu adevărat, care este nivelul la care au ajuns în pregătirea examenului. Este momentul în care cei mai mulți elevi încep pregătirea accelerată, având ca mobil un obiectiv pe termen mediu sau scurt. Nimic nefiresc în această abordare, mai ales că așa este și caracterizată de psihologi perioada pubertății- vârsta obiectivelor pe termen scurt.
Apropierea Evaluării Naționale îi transformă pe copiii frumoși și visători în oamenii maturi pe care ni i-am dorit atât. Paradoxal, totuși, ajunși la acest moment, privim în urmă, căutând parcă, în anumite privințe, copiii de până atunci.
Evaluarea Națională este momentul în care cele mai bune intenții ale părinților și profesorilor lor se pot concretiza în cele mai frumoase rezultate. Investiția emoțională, cognitivă și financiară a părinților în copii lor trebuie să fie, așadar, una care să crească șansele la cel mai bun viitor.
Ce se întâmplă dacă rezultatele sunt cu mult diferite față de investiție și așteptări? Cu un exercițiu simplu de empatie și înțelegere, poți doar să le dai dreptate elevilor.
Ce poți să îi reproșezi unui copil care a ajuns la timp la toate lecțiile, care și-a luat notițe organizat, a pus întrebări și a căutat răspunsuri, care și-a respectat îndatoririle de elev și a ținut cont de regulamentul școlar? Este cineva îngrijorat de cât de sofisticată devine mintea fiecăruia, de câtă creativitate e capabil fiecare sau ce măsură a conștiinței își asumă în parte, fiecare elev? De fapt, ei caută cea mai bună variantă de supraviețuire onorabilă, pe toată perioada școlarității: învață, de cele mai multe ori, pentru notă și îndură conținuturi, discipline și strategii didactice potrivite sau nu, suportă frustrări și dureri personale sau specifice vârstei. Astfel, unii se adaptează mai bine cerințelor de pregătire a Evaluării Naționale, alții eșuează, nefiind suficient sprijiniți de școală, părinți sau de propria motivație. Ce se întâmplă în cele mai multe cazuri de acest fel?
Repartiția computerizată în nivelul liceal, realizată în urma propriei opțiuni și având ca elemente de pornire media obținută la Evaluarea Națională, media ciclului gimnazial, informațiile despre mediile de intrare la anumite licee în anii precedenți, ʺfolclorulʺ despre cât de serios ʺse face carteʺ, cât de ʺfițoșiʺ sunt elevii acolo, proximitatea față de casă, dar și profilurile de studiu pe care le are fiecare liceu, ʺaruncăʺ destinul unui elev într-un context favorabil sau nefavorabil, pe care va trebui să și-l asume timp de patru ani și ale cărui repercusiuni, bune sau rele, se vor resimți poate toată viața. Mulți dintre ei apelează la contestații care, de cele mai multe ori, îi plasează sub nivelul consemnat inițial. Și astfel, primul examen hotărâtor din viața de elev, devine un exemplu de experiență tristă. Totuși, nimeni nu desenează o traiectorie sigură, nimeni nu poate să pecetluiască destine, cum nimeni nu poate să garanteze fericirea unui elev într-un liceu sau în altul.
Evaluările Naționale sunt o oglindă a conștiinței noastre și, totodată, o chestiune de voință și strategie politică. Nici țările cunoscute pentru calitatea educației n-au ajuns încă la o formulă ideală, pentru că ea nu există: măsura evaluării de calitate este într-o căutare sau reinventare continuă. Mulțimea modelelor, a argumentelor pro și contra fiecăreia, lupta dusă în sfera filozofiilor educaționale – toate constituie semnele unor conștiințe evoluate, care aspiră să se remodeleze permanent, pentru binele copiilor.