Evaluarea și succesul școlar

Ultimele teste PISA au situat țări precum Coreea de Sud, Japonia și Finlanda pe primele locuri dar, dacă analizăm sistemele de educație ale acestor țări, putem observa foarte multe diferențe, cel puțin în ceea ce privește evaluarea elevilor.

În  Coreea de Sud, examenele au o atât de mare importanță, încât sunt luate măsuri speciale pentru buna lor desfășurare, casele au prețuri diferite, în funcție de școala lângă care sunt situate și elevii sunt supuși unei pregătiri intense și, de multe ori, epuizante.

Japonia pune un foarte mare preț pe educație, responsabilitate și independență.

Finlanda pune accent pe dobândirea de abilități practice, responsabilizarea elevilor și relația profesor – elev.

Evaluarea în sistemul finlandez este în primul rând formativă. Elevii nu susțin examene obligatorii decât în jurul vârstei de 17 – 19 ani, testele pe care le susțin la școală, nu sunt sunt notate și rolul acestora este să le monitorizeze progresul.

Abordarea evaluării în Finlanda și absența unor examene naționale până la terminarea liceului sunt considerate de către analiștii în educație elemente cheie în ceea ce privește succesul acestui sistem de învățământ. Scopul evaluării este de a îmbunătății învățarea și Consiliul Național de Educație consideră că evaluarea trebuie să reflecte atingerea obiectivelor stabilite. Aceste obiective sunt cunoscute de către profesori dar și de părinți.

O parte foarte importantă în sistemul de educație finlandez este autoevaluarea pentru că le oferă elevilor o viziune realistă a propriilor cunoștințe și abilități, a obiectivelor îndeplinite și a lucrurilor care trebuie îmbunătățite.

Autoevaluarea și dezvoltarea abilităților elevilor, astfel încât aceștia să înțeleagă cum să învețe și să-și organizeze activitatea, sunt elementele principale ale procesului de evaluare și ale sistemului de educație. Obiectivele autoevaluării sunt de a crește stima de sine a elevilor și de a le da un simț al implicării. Aceștia învață să-și măsoare progresele și să-și stabilească propriile obiective, în funcție de nivelul la care doresc să ajungă.

Specialiștii consideră că lipsa presiunii examenelor naționale și evaluărilor standardizate, a notelor și clasamentelor, a competiției, împreună cu concentrarea pe dezvoltarea de abilități practice care să le ofere elevilor posibilitatea să fie responsabili pentru evoluția lor școlară sunt cheia succesului acestui sistem de învățământ. De aceea, aceștia se întreabă dacă acest sistem de educație poate fi aplicat și în alte țări, deoarece Finlanda nu are încă o politică educațională de încurajare a elevilor foarte înzestrați și atât profesorii cât și părinții doresc implementarea acesteia. De asemenea, elogierea sistemului finlandez se bazează pe rezultatele obținute în cadrul testelor PISA, care testează abilitățile în domeniul matematicii, domeniu foarte bine integrat în sistemul finlandez, dar nu și pe alte teste internaționale, precum TIMSS, care testează abilitățile obținute și în cadrul altor obiecte de studiu.

Cert este că evaluarea este un instrument de orientare, de ghidare și de îmbunătățire a abilităților dar și de departajare și selecție atunci când vine vorba de examene naționale. Este firesc ca în  societățile în care există un anumit număr de locuri în licee și universități să existe competiție și cei mai buni să aibă posibilitatea de a studia unde doresc. Problema apare atunci când evaluarea de departajare are loc după o perioadă în care elevii nu au beneficiat de o pregătire temeinică și când evaluarea cunoștințelor a urmărit alte criterii decât cele de susținere a învățării și perfecționării.

Astfel, avem în sistemul nostru de educație situații în care elevii învață în salturi, pentru note și nu pentru propria evoluție, note a căror medie  le va asigura un loc într-un anume liceu. De asemenea, avem situații în care notele se acordă nu pentru cunoștințe, ci pentru a asigura disciplina, ca mijloc de coerciție, sau situații în care elevi buni au neșansa de a pica un examen, doar pentru că au avut o zi proastă și nu au putut să se concentreze.

In ce fel se poate spune, deci, că evaluarea măsoară excelența într-un mod real?

Diane Ravitch spunea „Sometimes, the most brilliant and intelligent minds do not shine in standardized tests because they do not have standardized minds”.

Eu aș spune că nu doar mințile strălucite au probleme cu testele standardizate, ci toate mințile pentru că fiecare elev este unic, are abilități și procese de gândire unice.

Din păcate, nu putem aplica evaluarea individuală, atunci când scopul este departajarea. Departajarea se face având niște obiective și niște standarde pe care aceștia ar trebui să le îndeplinească.

Ceea ce putem face este ca, până în momentul departajării, aceștia să asimileze cât mai multe cunoștințe, să dezvolte cât mai multe abilități și să fie cât mai pregătiți pentru drumul pe care îl aleg.