Examenele sau o viață pe scurt

Trăim într-o țară în care examenele naționale au ajuns un factor de stres atât pentru părinți, care își doresc o școală bună pentru copii lor, cât și pentru elevi, care, nici ei nu știu de ce, trăiesc sub presiunea unei ,,imagini” complete din punct de vedere psihologic :

     TU TREBUIE SĂ ÎNVEȚI BINE, SĂ FII CEL MAI BUN!

Stresul începe să își facă loc în viața unui elev, începând din clasa I. Nu sunt adepta ideii ,,Pe vremea mea…” și nici nu am fost vreodată, dar eu am învățat să scriu și să citesc la școală. Ca mamă, nu mi-am obligat în nici un fel copiii să învețe înainte de a intra pe băncile școlii scrisul și socotitul. Nu mă înțelegeți greșit, dar mi-am dorit să își trăiască fericiți copilăria, să descopere prin curiozitate lumea, să se joace. Am greșit! Când băiețelul meu, care are acum 10 ani, a intrat în clasa a I-a am constatat că toți ceilalți copii știau deja să scrie literele de mână, ceea ce pentru noi a fost dramatic. Știa literele de tipar, putea să citească, era pasionat de dinozauri, vorbea foarte bine limba engleză, se uita la emisiuni de știință dar nu știa să scrie literele de  mână. Nimeni nu a avut răbdare cu el, rămânea în urmă, era obosit și, cel mai grav, stima de sine era foarte scăzută, manifestându-se prin izbucniri de genul: ,,Sunt cel mai prost!”, ,,Eu nu pot!”, ,,Nu sunt bun de nimic!”, ,,Urăsc școala!”, ,,Doamna  nu mă laudă niciodată!”, ,,Nu sunt ca ceilalți!”

Profesionalismul în educație începe cu dragostea pentru copii, nu cu nevoia de performanță școlară, această ,,foame absurdă”, care ne ,,îngroapă” încetul cu încetul sufletul și ne inhibă simțurile și încrederea că noi putem, că suntem unici, că nu contează atât de mult faptul că nu suntem primii.

Am făcut eforturi supraomenești să facem față volumului mare de teme, de cele mai multe ori cerute de părinții și de copii care arătau nu cât de bine muncește cu ei în clasă doamna învățătoare, ci cât de rezistenți suntem noi eu și băiatul meu, la această cursă lungă cu multe obstacole.

Am ajuns în caruselul înscrierii la concursuri, cele mai multe plătite, doar pentru că așa făceau alții, până când am primit o mare lecție de la Mihnea, care mi-a spus într-o bună zi așa: ,,Eu nu mă mai duc la nici un concurs. Ai două posibilități: consideri că ai pierdut banii,  sau te duci tu. Ce, ți-ai propus să faci din mine un geniu?”. Supărarea cu care a rostit aceste cuvinte, m-a trezit la realitate și m-a făcut să mă întreb singură: ,,Ce vrem noi de la acești copii?!”. Consider că această goană nebună după confirmări nu reprezintă decât ,,foamea” orgolioasă a părinților orbiți de nevoia lor de a avea copii ,,strălucitori”.

Am trecut prin Evaluarea Națională de la sfârșitul clasei a IV-a care este inutilă, deoarece nu are nicio finalitate. Nu știu de ce nu se întreabă nimeni ce facem cu aceste rezultate? Un stres în plus pentru copii, cu atât mai mult cu cât nici pentru doamna învățătoare nu au însemnat ceva.

De altfel, doamna învățătoare este genul de om atotștiutor, victimă a părinților și a copiilor, o persoană care nu știe psihologie, nu e interesată să îi descopere, să îi provoace. Un om plictisit, dar cu părere foarte bună despre sine. După mult timp am acceptat ideea că asta este realitatea. Alegi o școală după cât de curată este,  cât de aproape sau în cale îți este, apoi în funcție de cât de bun este dascălul. Toată lumea înțelege prin ,,bun” ce performanțe școlare are cu copii. Doamna noastră avea.

Pentru a-i da o șansă copilului tău alegi la sfârșitul clasei a IV-a să mergi la o școală în care elevii sunt selectați în urma unui examen. Un alt stres, o presiune pe care el o resimte dramatic. Pentru asta trebuie pregătit și începe calvarul orelor suplimentare la limba română, matematică, engleză, deoarece nivelul pe care îl au elevii la sfârșitul clasei a IV-a, nu este mulțumitor. Mă veți întreba dacă totuși merită. Răspunsul este: da, merită deoarece un mediu educațional de calitate este constituit dintr-un ,,amestec”, ce devine o premiză pentru succes – profesori, colegi, sală de clasă, școala în ansamblul ei, cu o ofertă extracurriculară care să îi ajute pe elevi să se descopere. Așadar, acesta este primul examen important, care pentru copil înseamnă o confirmare a propriei valori? Nu chiar!

Emoțiile sunt atât de mari încât se poate greși foarte ușor și extrem de greu se depășește sentimentul eșecului.

Folosită așa cum trebuie evaluarea poate inspira, motiva, furniza un feed-back esențial în scopul corectiv, dar ne face să ignorăm acele lucruri care nu se pot măsura ușor.

Ajungem în clasa a VI-a și suntem obligați de sistem să trecem printr-un alt Examen Național, de clasa a VI-a la limba română și comunicare, matematică și științe. Un examen pe care deja nimeni nu îl mai ia în serios, din același motiv: rezultatele nu sunt exploatate în nici un fel, nici măcar de sistemul care obligă profesorii la ore întregi de corectură, completare de documente pentru fiecare elev în parte, statistici etc. Muncă inutilă, timp pierdut fără rost, hârtie consumată, stres suplimentar, de data aceasta și pentru profesori.

În sfârșit suntem în clasa a VIII a și dăm un examen foarte important, de care depinde ,,viitorul”. Este foarte important mediul în  care trăiești, crești și te dezvolți ca individ. În realitate poți să faci educație oriunde, dacă vrei să înveți. Ideea este că un liceu bun este acela care te ajută să te cunoști să îți descoperi pasiunile și să îți determine într-un fel alegerea viitoarei cariere. Și, să revenim la examen. Este momentul în care un copil se poate considera norocos sau nu. De ce norocos? Pentru că nota pe care o va obține depinde de cine  corectează lucrarea, de cât de bine își gestionează emoțiile și face față presiunilor interioare și exterioare și, bineînțeles, de cât de bine pregătit este.

Așadar, oricine poate claca, oricine poate avea un eșec care va destabiliza total ființa unui adolescent. Acest examen coincide în mod fatal cu intrarea într-o perioadă de viață extrem de dificilă, adolescența venind ,,la pachet” cu trăiri contradictorii, răzvrătiri împotriva autorității, definirea ca om etc.

Pădurile psihice sunt pline de capcane ruginite, ascunse într-un strat subțire de frunze.

Personal, am trecut prin următoarea experiență. Fetița mea cea mare a dat examenul acum doi ani. Este în clasa a X-a. Până în clasa a VIII-a a fost un copil pe care orice părinte și-l dorește: citea o carte pe zi dacă o lăsam, în limba română sau în limba engleză, olimpică la limba română, chiar la nivel național, îi plăcea să scrie etc. La examen a obținut nota 9,45 la limba română, fară să știm de ce, iar la matematică tot 9,45, cu aceeași precizare. Spun fară să știm de ce, deoarece am văzut lucrările și nu am putut găsi o justificare. De aici a inceput o întreagă dramă: lipsă de încredere, atacuri de panică, refuzul de a mai citi, etc. Și odată cu ele, nevoia de psiholog a devenit din ce în ce mai mare.

Un om deosebit, un psiholog dedicat ne-a ajutat să trecem peste această etapă dificilă și acum copilul este cu totul schimbat.

În concluzie, dacă aș putea aș desființa examenul, aș face alte reguli pentru selecție sau aș face un liceu particular  în care copiii mei să poată să se bucure de actul cunoașterii fără stres și în care pot ,,înflori” și se pot orienta pe drumul către ,,devenirea întru ființă”.