Factori perturbatori ai evaluării

Evaluarea în procesul didactic este unul dintre domeniile cele mai explorate ale procesului de învățământ. Astfel, abordarea problemelor pe care la comportă practica evaluativă reprezintă totalitatea acțiunilor ce se întreprind pentru perfecționarea învățământului în societatea contemporană.

Introducerea, în ultimii ani, a standardelor de performanță a dus la o evaluare cât mai fidelă a procesului învățării. Pentru noi, dascălii, standardele de performanță reprezintă un criteriu principal pentru autoreglarea propriului demers didactic.

Un aspect important în evaluare îl reprezintă alegerea tehnicii de verificare, recomandate fiind alternarea și îmbinarea acestora.

Evaluarea implică trei operații interdependente: verificarea sau controlul, aprecierea sau estimarea și notarea, nota sau calificativul reprezentând un indicator sintetic, cantitativ și calitativ al performanțelor obținute de elevi ca urmare a pregătirii lor.

Obiectivitatea și validitatea aprecierii și notării pot fi, însă, alterate de anumiți factori perturbatori care țin de personalitatea examinatorului, a celui examinat și de particularitățile obiectului de studiu. Se pot produce, astfel, anumite erori în procesul de evaluare, precum efectul halo, exprimat prin supraaprecierea rezultatelor unor elevi, efectul de anticipație sau ,,Pygmalion”, exprimat de această dată prin subaprecierea rezultatelor anumitor elevi.

Pentru evitarea acestor efecte este necesar să cunoaștem foarte bine personalitatea fiecărui elev, să manifestăm încredere echilibrată în potențialul acestuia, să evităm etichetările (elev bun, elev slab).

Alte erori care se pot produce în evaluare sunt: efectul de contrast (un test sau un răspuns oral sunt apreciate mai bine dacă vin după unele mai slabe sau invers); efectul de contaminare (se pot face notări în funcție de notarea făcută de către alți profesori/ învățători); efectul de generozitate (indulgență sau larghețe în evaluarea unor elevi).

Ecuația personală a evaluatorului mai este denumită eroare individuală constantă. Ea se manifestă prin atitudini diferite de la un profesor la altul. Unii dintre aceștia manifestă înțelegere sau indulgență față de acei elevi care depun efort, se străduiesc, arată conștiinciozitate, chiar dacă rezultatele nu sunt pe măsura efortului, alții sunt mai severi, sancționează fiecare greșeală, fără a ține seama de munca elevului. Fac aici legătura cu starea psihică a elevului în momentul evaluării. Starea de oboseală, gradul de emotivitate, temperamentul fiecărui elev pot masca sau denatura nivelul real de pregătire al copilului.

Eliminarea factorilor perturbatori și implicit a erorilor de evaluare amplifică obiectivitatea evaluării. Cu toate acestea, nu putem vorbi despre o obiectivitate totală. Oricare dintre metodele de evaluare posedă un strop de subiectivitate.