Fiecare dintre elevii mei este unic și valoros. Fiecare va fi apreciat pentru efortul depus

Am simțit mereu că, în relația cu elevii mei, e foarte important să fiu atentă la cele mai mici detalii. În special în perioada începutului de an școlar, când, după vacanță, îmi doresc să le transmit copiilor prin orice gest, orice privire, vorbă sau atitudine, liniștea și încrederea că ceea ce urmează va fi bun și frumos.

Chiar dacă în acest an școlar am pășit alături de elevii mei spre ultimul an al colaborării noastre și colectivul este deja sudat, am putut observa la ei emoția începutului de an școlar, pe lângă nerăbdarea de a-și revedea colegii, curiozitatea de a descoperi lucruri noi și dorința noastră comună de a trăi experiențe interesante împreună.

Așadar, am început marea aventură încă din prima zi. surprinzându-i pe elevi cu un decor specific clasei a IV-a, în care am inserat elemente de istorie și geografie (castele, cetăți și domnitori români), am creat un colț pentru păstrarea amintirilor frumoase din cei trei ani, lipind fotografii în formă de spirală pentru a sugera ideea de nucleu, unitate, familie ce îmi doresc să o transmit copiilor mei. De asemenea am rezervat un spațiu al mesajelor dedicate dezvoltării inteligenței emoționale, cheia succesului în societatea actuală.

Fiind mereu conștientă de importanța mesajelor venite din partea profesorului, am ținut să-i încurajez pe elevi la început de an școlar, promitându-le că vom parcurge împreună o călătorie plină de aventuri, cu provocări din mai multe domenii și satisfacții nenumărate. Iar pentru ca această aventură să aibă un final fericit, le-am amintit că fiecare dintre ei este unic și valoros și că va fi apreciat pentru efortul depus, iar împreună putem forma o echipă excelentă, bazată pe încredere și colaborare.

Odată restabilită conectarea cu centrii emoționali ai copiilor prin mesaje de încurajare și încredere, aceștia s-au relaxat, emoțiile s-au risipit treptat, reacomodarea a venit de la sine și am putut începe o primă activitate în care copiii și-au reamintit de cele mai frumoase momente din vacanță realizând minitablouri pe pânză, mânuind pensula și jucându-se cu paleta de culori. Finalizând prezentarea tablourilor cu concluzia că la școală e minunat pentru că poți să povestești propriile întâmplări, să-ți exprimi trăirile, te poți bucura alături de colegi, școlarul rămâne cu ideea că nu e chiar așa de rău că s-a terminat vacanța mare, că și la școală se poate distra, poate chiar mai bine decât o făcea în vacanță.

Un reper care face parte din conduita mea profesională legată de relaționarea cu elevul este capacitatea de a înțelege stările emoționale pe care le trăiește elevul. A-ți face bine meseria presupune implicarea capacităților empatice, ca o condiție specială a optimizării relației profesor-elev. Atenție însă ca,  manifestarea empatiei să păstreze niște limite, astfel încât comportamentul de apropiere și identificare cu stările emoționale să nu afecteze misiunea profesorului de a interveni în formarea elevului și de a cuprinde problematica întregului colectiv. Apropierea profesorului de elev prin înțelegerea trăirilor elevului deschide calea cunoașterii și tratării individuale a fiecărui elev, în timp ce distanțarea asigură dezvoltarea relațiilor interpersonale la nivelul colectivului de elevi.

O relație profesor-elev bazată pe încurajări, aprecieri, empatie, toleranță, dragoste, poate fi un propulsor al motoarelor copilului, pentru că odată câstigată încrederea, avem puterea să modelăm copilul așa cum artistul creează o sculptură. Un alt atu pe care m-am bazat întotdeauna în conturarea personalității elevului a fost și este exemplul personal. Arătându-i copilului că ești cinstit și corect în judecarea faptelor și luarea deciziilor, punctual, îți ții cuvântul, îți respecți promisiunile, nu e nevoie să-i repeți de prea multe ori că e bine să îndeplinească aceste lucruri, pentru că în mod natural copilul va copia modelul pe care îl vede.

Toate aceste aspecte se pot întâmpla întocmai dacă acest tablou profesor-elev este completat în mod fericit și de părinte. Dacă părintele păstrează o relație apropiată cu profesorul, dacă este atent la nevoile copilului și dacă validează ideile profesorului și îl învestește cu încredere, atunci rezultatele nu vor întârzia să apară, iar premisele succesului sunt deja create. În cazul în care, în această ecuație părinții, fiind absorbiți de alte responsabilități, nu acordă atenția și sprijinul de care are nevoie copilul, echilibrul este zdrunciant, iar reperele nu mai sunt sigure și, în consecință, confortul emoțional al copilului are de suferit. Există și varianta în care profesorul nu este atent la frământările și dificultățile copilului, fiind concentrat mai mult pe transmiterea de informații, urmărirea strictă a programei școlare sau nu cunoaște îndeajuns preocupările, dorințele, pasiunile copilului, nu are o comunicare eficientă cu familia și din nou poate fi îngreunată dezvoltarea socio-emoțională a copilului.

Așadar nu e suficient ca doar relația profesor-elev să fie una armonioasă, ea trebuie să fie sprijintă și de relația părinte-elev și familie-școală, toate trei având nevoie de elemente comune și având la bază o bună comunicare și respectul reciproc. Respectul pe care și-l dorește orice profesor este acela al recunoașterii pregătirii în domeniul educației prin acceptarea și susținerea strategiei educaționale pe care și-a format-o prin experiență și perfecționare continuă. Din păcate, există și părinți care pun la îndoială validitatea unor decizii ale profesorilor pentru că au sentimentul că se pricep de la fel de bine la educație ca și la domeniul în care profesează. Cu toții ne informăm, suntem liberi să îmbrățișăm ce idei dorim, însă parafrazând proverbul „Să dăm Cezarului ce este al Cezarului”, trebuie să acordăm credit specialiștilor în educație. Uneori e bine să fim și Toma Necredinciosul, să avem îndoieli asupra unor idei, decizii, iar în acest caz soluția este o discuție bazată pe argumente, pe studii, păreri ale unor specialiști care pot lămuri aspectele, detensiona situații și rezolva divergențe.

M-am confruntat de-a lungul experienței mele profesionale cu nenumărate situații în care deciziile mele au fost acceptate, înțelese, apreciate, dar și situații în care am fost dezaprobată. De fiecare dată am aplicat aceleași principii, alegând dialogul drept cale de rezolvare a situațiilor problemă, expunerea argumentată și încercând să mă pun și în locul interlocutorului ca să-l înțeleg mai bine. În cele mai multe situații am găsit numitorul comun în relația cu elevul și familia lui, astfel încât să obțin atingerea obiectivelor pe care mi le-am propus, fără a face compromisuri de la standardele profesionale care-mi conturează profilul personal de dascăl.

Ideile prezentate în articol decurg din experiența mea personală și profesională. Multe dintre ele mi le-am cristalizat de-a lungul timpului, datorită contactului direct cu elevii și părinții, al studiului individual și ca urmare a întâlnirii fericite cu specialiști din domeniul educației, în cadrul unor cursuri de perfecționare la care am participat, în special, la Școala Gimnazială Genesis.