Fior ultim

Caut un infinit demult uitat
Și pustiit și renegat
Pierdut și rece în amurg
Mă cheamă-un glas aproape surd.

Mă-nvăluie cu dulci simțiri
Cu-mbrățisări, cu amăgiri,
Dar sunt tot rece și pustiu
Parcă sunt mort, deși sunt viu.

Tot căutând, tot așteptând
Îmi trece-acum un ultim gând
Un gând pribeag, mistuitor
Născut de-un dulce, crud amor.

Nu mă-nfioară acel gând,
Căci sunt pierdut și tremurând
Un hău m-așteaptă, vast infern
Plec către el, și-ncet eu… pier.