Forma plastică

”Totul este formă, viața însăși este o formă.”[1] Balzac           

 Plecând de la aceste cuvinte, putem observa că ”viața este o formă”, o formă de a fi. Orice formă are un creator, un artist care a făcut-o să prindă viață. Dar cine este primul Creator al tuturor formelor? Răspunsul la această întrebare este unul cât se poate de simplu: Dumnezeu.

La începuturile creației Dumnezeu a realizat forme[2] – apele, pământul, plantele, soarele, luna, stelele, vietățile; iar ca încununare a creației a făcut Dumnezeu omul – cărora le-a dat viață.

Dumnezeu Însuși este Formă – omul L-a putut vedea, după ce a fost creat – însă, odată cu căderea în păcat, omului i-a fost luat privilegiul de a-L vedea pe Dumnezeu față către Față. Astfel, în timp omul a început să-și creeze forme și să caute neîncetat frumusețea – aceasta ca un dor nestăvilit pentru Forma Lui Dumnezeu și pentru Frumusețea Divină, pe care le pierduse.

Încetul cu încetul, omul devine preocupat și de partea spirituală a formei. Astfel încă din Antichitate filosofii se preocupau de formă. Doreau să o definească, să-i găsească sensurile și răspunsurile.

Socrate (469 – 399 î. Hr.) identifică forma cu sufletul care este nemuritor și din care se nasc celelalte forme.

La Platon (cca. 429– cca. 347 î. Hr.) forma este prezentă în triada bine – frumos – adevăr. Această tiadă fiind principiul care constituie lumea. De asemenea, tot el încearcă să simbolizeze grafic cele cinci forme spațiale – cubul, tetraedrul, icosaedrul, octoedrul și dodecaedrul – acestea fiind forme matrice, forme din care iau naștere celelalte forme. Tot Platon indică și forma potrivită pentru univers: sfera.[3]

Aristotel (384 – 322 î. Hr.) prezintă forma legată de materie și de substanță.[4]

Vom găsi la Plotin (cca. 205 – 270 î. Hr.) forma ca principiu generator al spiritului[5]. Spiritul este legat de Dumnezeu, Cel ce este Centrul din care emană și izvorăsc toate.[6]

Mai târziu, Fericitul Augustin identifică forma cu frumosul.[7]

La nivelul artelor vizuale, în Renaștere formele omului și ale obiectelor erau văzute de către artiști, prin prisma sculptorului. Culorea, de cele mai multe ori potolită, era menită să întregească și să sublinieze formele.

Forma rămâne în discuția filosofilor și în secolele XIX – XX. Astfel în această perioadă îl găsim printre alții și pe Lucian Blaga. La Blaga găsim forme spațiale, forme temporale, forme matrice.

Lăsând la o parte filosofia, forma este cunoscută și în artele vizuale. Astfel pentru acest domeniu, forma este elementul de limbaj plastic – alături de punct, linie, culoare și valuare – prin care o ”imagine este elaborată și concretizată sculptural, pictural, grafic etc. Cu ajutorul celorlalte elemente de limbaj plastic și cu mijloace tehnice specifice, pentru a deveni funcțională.”[8] Această formă este forma plastică, în general, o formă care este creată și devine dependentă de omul-artist. Henri Focillon precizează că ”forma capătă consistență la nivelul materiei, cu ajutorul uneltelor, în mâinile oamenilor.”[9]

Pe de altă parte forma depinde nu numai de mâinile artistului, ci și de personalitatea sa. Artistul sculptor și arhitectul privesc forma ca volum, tridimensională – având lungime, lățime și înălțime. Arhitectul, însă, va fi atent și la echilibrul formei și la raportul plin – gol.

În pictură forma este privită bidimensional – având doar lungime și lățime – și este raportată întotdeauna la suprafața pe care este executată – pânză, carton, hârtie, sticlă, perete, lemn etc. – și la procedeul tehnic. Forma plană îi prezintă privitorului o vedere frontală.

Foto 1. Manifestări ale formei plane. Pictură pe supor papetar (stânga), gafică pe suport papetar[10] (dreapta)

”Formele plane utilizate în pictură sunt: suportul și suprafața ca mijloc de reprezentare plastică în cadrul suportului”[11]. Aici putem vorbi despre pată și despre suprafața ca mijloc de reprezentare plastică.

Pata este ”o întindere de culoare”[12]. Pata poate fi: spontană – când o culoare intră în contact cu o suprafață – dirijată – când culoarea este aplicată cu un instrument ce impune o mișcare – și elaborată – când culoarea ia o formă complexă, chiar una ce există în natură.[13]

Foto 2. Diferite tipuri de pete: 1. pată spontană, 2. pată dirijată, 3. pată elaborată.[14]

Suprafețele ca mijloc de reprezentare plastică se împarte în suprafețe geometrice și suprafețe figurative.

A

B

Foto 3. Tipuri de suprafețe ca mijloace de reprezentare plastică.

1. A. Suprafață geometrică, Suprafață figurativă.[15]

Icoanele, indiferent de suportul lor (zid, lemn, metal, sticlă etc.), fiind și ele manifestări ale artei, se înscriu în cadrul formelor plane.

Icoanele sunt forme plane, dar foarte complexe. Dacă formele din arta laică sunt dependente de personalitatea și mâinile artistului, această formă plană, icoana, este realizată de Dumnezeu, cu ajutorul Sfântului Duh, prin mâna iconarului[16] – sau în accepțiunea mai largă, a artistului. Astfel, triunghiul închis al picturii laice: artist – creația sa – privitor, devine în icoană: Dumnezeu – contemplator – iconar.

Forma în icoană este ”redusă la un minim detaliu și la un maxim de expresivitate.”[17]. De această dată, nu mai avem de a face cu forme construite anatomic, perfect, nici cu forme sculpturale precum cele din Renaștere. În icoana bizantină forma trupului este îndumnezeită, ea nu mai face parte din această lume. De aceea trupurile sunt alungite, membrele devin și ele alungite, toată forma umană căpătând valențele sfințeniei.

Dacă în cazul formelor laice elementele de limbaj plastic joacă un rol aproximativ egal în realizarea formei, în icoana bizantină rolul important îl are linia și apoi culoarea. Prin ele Dumnezeu construiește forma, concretizează imaginea Fiului Întrupat și a Sfinților. De această dată forma este una dumnezeiască, plină de slavă și de simplitate. Simplitatea formei îl îndeamnă pe credincios la smerenie.

În icoana bizantină, acțiunea formei – aceasta ne fiind una statică – este dublă: către celelalte forme pe de o parte și către privitor pe de altă parte.[18]

Se cuvine să revenim asupra dinamicii formei bizantine. Această dinamică este reprezentată de linie. Linia dă atât o mișcare interioară a formelor, cât și mișcarea lor exterioară, spre cel ce contemplă icoana. În același timp linia are menirea de a susține modul de existență al culorii.[19]

Toate acestea joacă un rol important în icoana bizantină. Forma devine una concentrată lipsită de detalii inutile, o formă mereu dinamică și în același timp de o frumusețe dumnezeiască.

Forma rămâne deci modul, fie el și unul bidimensional, de figurare al compoziției divine, echilibrate, armonice și dominată de existența unui Dumnezeu Viu.

Bibliografie 

1. Danco, Julina și Dumitru Danco, La peinture populaire sur verre de Roumanie, Editura Meridiane, București, 1982.

2. Filoteanu, Nicolae și Doina Marian, Desen artistic și Educație plastică, manual pentru clasa a V-a, Editura All, București, 1998.

3. Focillon, Henri, Viața formelor, Editura Meridiane, București, 1995.

4. Irimie, Cornel și Marcela Focșa, Icoane pe sticlă, Editura Meridiane, București, 1968.

5. Kordis, Georgios, Ritmul în pictura bizantină, Editura Bizantină, București, 2008.

6. Moraru, pr. prof. Alexandru, Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula, in ”Cinstirea Sfintelor Icoane în Ortodoxie”, editura Tirnitas, Iași, 2008.

7. Mușlea, Ion, Icoanele pe sticlă și xilogravurilețăranilor români din Transilvania, editura ”Grai și suflet – Cultura națională”, București, 1995.

8. Palade, Mihaela, Estetica teologică, note de curs, Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, București, 2006 – 2007.

9. Quenot, Michel, Icoana, fereastră spre absolut, Editura Enciclopedică, București, 1993.

10. Șușală, Ion N. și Ovidiu Bărbulescu, Dicționar de artă. Termeni de atelier, Editura Sigma, București 1993.
11. Toma, Iulian, Didactica specialității, note de curs, Departamentul de Pregătire al Personalului Didactic, Universitatea Națională de Arte, București, 2010 – 2011.

12. Uspensky, Leonid și Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Editura Sophia, București, 2000.

13.  * * *, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, editată de Societatea Biblică Interconfesională din România, București, 1994.

14.  * * *, Dana Schobel – Roman, Editura Artemis, București, 2007.

[1]Henri Focillon, Viața formelor, ediția a II-a, Editura Meridiane, București, 1995, pp. 7.

[2]* * *, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, editată de Societatea Biblică Interconfesională din România, București, 1994, Facerea, I, 1 – 27

[3]Mihaela Palade, Estetica teologică, note de curs, Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, București, 2006 – 2007.

[4]Iulian Toma, Didactica specialității, note de curs, Departamentul de Pregătire al Personalului Didactic, Universitatea Națională de Arte, București, 2010 – 2011.

[5]Ibidem.

[6]Mihaela Palade, Estetica teologică, note de curs, Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, București, 2006 – 2007.

[7]Iulian Toma, Didactica specialității, note de curs, Departamentulde Pregătire al Personalului Didactic, Universitatea Națională de Arte, București, 2010 – 2011.

[8]Ion N. Șușală și Ovidiu Bărbulescu, Dicționar de artă. Termeni de atelier, Editura Sigma, București 1993, pp. 126.

[9]Henri Focillon, op. cit., pp. 28.

[10]Imaginea aparține Danei Schobel – Roman și a fost preuată din albumul Dana Schobel – Roman, Editura Artemis, București, 2007, pp. 33

[11]Nicolae Filoteanu și Doina Marian, Desen artistic și Educație plastică, manual pentru clasa a V-a, Editura All, București, 1998, pp. 47 – 50.

[12]Ion N. Șușală și Ovidiu Bărbulescu, op. cit., pp. 209.

[13]Nicolae Filoteanu și Doina Marian, op. cit, pp. 47, 48.

[14]Imaginile au fost preluate din: Nicolae Filoteanu și Doina Marian, op. cit, pp. 48.

[15]Imagini preluate din: Nicolae Filoteanu și Doina Marian, op. cit, pp. 50, 52.

[16]Michel Quenot, Icoana, fereastră spre absolut, Editura Enciclopedică, București, 1993, pp 51.

[17]Leonid Uspensky și Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Editura Sophia, București, 2000, pp. 34.

[18]Georgios Kordis, Ritmul în pictura bizantină, Editura Bizantină, București, 2008, pp. 27.

[19]Idem, pp. 25, 26.