Formarea responsabilității la copii și adolescenți

Dacă există ceva ce pot face părinții, profesorii și adulții, în general, pentru copii, este să-i ajute să-și transforme slăbiciunea în putere. Toate ființele umane au puncte slabe. Și copiii le au, însă, deși mulți dintre ei sunt dotați cu puteri mari și abilități unice, dețin și trăsături de personalitate mai puțin “strălucitoare” care, fără îndoială, vin să-i învețe și să-i întărească.

Responsabilitatea este una dintre bazele fundamentale în dezvoltarea tuturor ființelor umane și este o abilitate care se poate transmite de la o vârstă fragedă, chiar de la doi-trei ani. Dacă se va porni de la înțelegerea importanței faptului de a fi responsabil, atunci am pus o bază fundamentală în dezvoltarea copilului și vom colabora în viitor cu un adult matur și conștient.

Responsabilitatea înseamnă să știe și să fie capabil să răspundă la ceea ce se întâmplă. Dacă cineva nu are răspunsul, atunci va fi iresponsabil. Iresponsabilitatea nu este un rău care i se întâmplă, înseamnă pur și simplu că acea persoană nu știe cum să răspundă la o anumită situație. Dacă un copil nu înțelege cum să reacționeze, atunci se eschivează să facă acel lucru. Și dacă un copil nu înțelege efectul a ceea ce face și nu conștientizează cât de departe pot duce comportamentele și atitudinile lui, atunci acesta va acționa iresponsabil.

Să-l învățăm pe un copil să fie responsabil nu este nevoie de un mare efort, nici de țipete, nici de impunere, nici nu trebuie să așteptăm până când este mai mare. Această calitate puternică poate fi învățată de la o vârstă fragedă. De la doi sau trei ani poate fi învățat ceea ce înseamnă a fi responsabil.

A-l învăța responsabilitatea pe copil presupune să-i arătăm că fiecare dintre lucrurile pe care le face are consecințe. De exemplu, în cazul în care micuțul toarnă un pahar cu lapte peste micul dejun, nu trebuie evidențiat ca fiind ceva „rău“, nici măcar un motiv pentru a-l certa sau pedepsi, chiar dacă s-a jucat la masă. Acest lucru va provoca doar mânia copilului, se va simți vinovat și-ți va întoarce spatele. Pedepsele, mustrările și țipetele nu-l vor ajuta să crească, ci îl vor transforma într-un copil nesigur și rebel și de fiecare dată va fi nevoie să se apeleze la țipăt și va fi pedepsit mai mult, deoarece acționându-se astfel mult timp, va fi tot mai detașat de strigăte sau amenințare.

Prin urmare, cea mai bună manieră de a rezolva o astfel de situație este să folosim o  voce calmă (întotdeauna să încercăm să fim prietenoși). „Ei bine, acum trebuie să cureți masa și podeaua“. Iar copilul ar trebui lăsat să meargă să caute o cârpă și să curețe până când totul va fi curat. Dacă trebuie să spele fața de masă, atunci susțineți-l să aloce timp suplimentar pentru a o înmuia și spăla, indiferent cât de mic este copilul, deși, în cele din urmă, sfârșește prin a fi spălată de adult. Cel mai important lucru aici este că micuțul observă activitatea și efortul depus și va învăța să-și asume responsabilitatea, să răspundă pentru ceea ce a cauzat.

E posibil ca celui mic să-i placă să spele fața de masă și chiar să se bucure de sarcină, dar chiar și în cazul acesta, el tot învață că orice faptă are consecințe.

În cazul în care un copil sparge un geam având o anumită valoare, îi puteți spune: „Ei bine, cred că trebuie să stai un timp fără a cumpăra bomboane de la magazin, deoarece costurile pentru sticlă vor fi acoperite din banii pe care i-am fi dat pentru bomboane.“ Și este important ca părintele să rezolve acest incident pe cale amiabila. Deci, în cazul în care copilul plânge sau se supără din cauză că nu îi veți cumpăra ceea ce dorește din magazin, părintele trebuie să se arate ferm, dar întotdeauna prietenos, adică fără să strige sau să se înfurie.

Toate aceste consecințe vă vor oferi o perspectivă despre cât de departe pot ajunge cu atitudinile lor și, desigur, data viitoare, vor fi mult mai atenți la masă și, probabil, nu se vor mai juca cu mingea în casă.

Mulți adulți sunt iresponsabili, deoarece când erau mici, nu li s-au arătat consecințele a ceea ce au făcut, într-o manieră prietenoasă și obiectivă, ci au fost aspru mustrați pentru faptele lor. Un tânăr, de cele mai multe ori este îndelung mustrat, în loc să fie ajutat să devină conștient de ceea ce face și să primească consecințele propriului comportament, nu ca pe o pedeapsă, ci ca pe o acțiune de sensibilizare și informare.

Un copil sau adolescent care încalcă limitele și căruia nu „îi pasă de nimic“ este un tânăr care se împotrivește unei autorități care nu a știut cum să transmită responsabilitate.

Trebuie să fie eliminată de la adulți prejudecata cu privire la faptul că impunându-se forțat și țipând, copiii vor răspunde mai bine regulilor și solicitărilor lor. Aceștia pot să răspundă pentru un timp, probabil, de frică, nu din respect sau pentru că au înțeles cu adevărat și au devenit conștienți de ceea ce doresc să transmită. Același lucru li se aplică și părinților permisivi, care îi acceptă copilului să facă orice pentru a preveni durerea și frustrarea lui de a răspunde pentru ceea ce a făcut, dar și părinților care apelează la pedepse foarte severe, dar care renunță la ele în timp, nefiind în măsură să le susțină. Un copil sau adolescent care este pedepsit, nu știe ce înseamnă să fie responsabil, pentru că simte că există cineva care îi conduce viața și îi impune moduri de a fi. Nu este de dorit să învățăm un copil cu pedeapsa. Ar trebui să fie învățat cu legea cauzei și a efectului. A-i impune limite unui copil nu înseamnă a-i impune să stea o săptămână fără televizor pentru că a primit note proaste, ci înseamnă ajutor pentru a face relații conștiente, înseamnă ajungerea la acorduri rezonabile.

Dacă dorim să-l facem pe copil responsabil față de școală, nu tratăm studiul ca pe o impunere sau o pedeapsă și nu trebuie să fie o povară. Studiul ar trebui să fie o descoperire de lucruri noi, mai ales o descoperire a ceea ce pot face în cazul în care am anumite competențe.

Pe de altă parte, dacă se dorește să facem un adolescent responsabil pentru ora la care ajunge acasă, la un moment dat, nu trebuie să-l pedepsim atunci când el nu o face. Este bine să facem înțelegeri ca: „Te aștept la ora douăsprezece.” Dacă ajunge mai târziu, nu este indicat să ne ridicăm și să-l dojenim sau să țipăm. Cel mai eficient este să avem o atitudine senină și fermă. Ceva de genul: „Noapte bună, fiule! Îmi pare rău că ai decis să nu mai ieși data viitoare. Mâine putem vorbi. “

Când adolescentul va cere permisiunea de a ieși din nou, trebuie să i se explice că a încălcat regula de a respecta ora de întoarcere și că nu poate ieși. Părintele trebuie să fie ferm în a-și ține cuvântul, poate fi chiar prietenos și poate spune: „Dacă vrei, poți citi o carte sau poți viziona un film bun în seara asta.“

Evident, dacă tânărul sau copilul nu este obișnuit cu astfel de limite, va deveni mai rebel sau va fi foarte supărat. Dar dacă insistați în fermitate și va deveni conștient de ceea ce face, el va fi treptat mai responsabil și cu un caracter mai puternic. Cu siguranță, deși de cele mai multe ori nu va recunoaște, va fi mulțumit, pentru că l-ați ajutat la formarea și promovarea unui caracter conștient și matur, care îl va face să fie mai independent, mai fericit și mai împlinit.

Să-i înveți pe copii despre responsabilitate este un proces îndelungat, care necesită întăriri regulate. În consecință, școala și familia ar trebui să creeze cât mai multe ocazii pentru a valorifica aceste oportunități de evoluție și colaborare.