Icoana pe sticlă – elemente de istorie, tehnică și iconografie

Icoana este, după cum bine spunea Michel Quenot, o fereastră spre absolut[1]. Parte a formei plastice ce pendulează între artă și spiritualitate, icoana prezintă, încă, un amplu material de cercetare. Este foarte dificil să vorbești despre aceasta, mai ales în perioada contemporană. Studierea icoanelor – atât din punct de vedere teologic, cât și tehnic – se împarte în două mari categorii: icoanele bizantine – cele pe care le cunosc toți – și icoanele pe sticlă.

Acestea din urmă prind viață în sate. Deși naive, transpuse pe suprafața sticlei de către țăranii uneori fără știință de carte și fără vreo pregătire în artele vizuale, icoanele pe sticlă păstrează o prospețime specifică poporului nostru, o prospețime și o expresivitate ce pot prinde viață, cu mare dificultate în perioada contemporană.

Ca un element de mândrie națională, printre români s-a încetățenit faptul că pictura pe sticlă s-a inventat pe plaiurile mioritice. Nimic mai fals. Sursele documentare atestă prezența acestei tehnici, pentru prima dată, în secolele XVIII – XIX, în Europa centrală – Boemia, Moravia, Slovacia etc.[2]

În Transilvania, pictura pe sticlă începe să se dezvolte în urma unei minuni ce s-a întâmplat în 1699. Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pictată de preotul-zugrav Luca din Iclod – în anul 1681[3] – de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Nicula, a plâns.

În urma acestei minuni a început pelerinajul la Mănăstirea din Nicula. Tot cu acest prilej țăranii transilvăneni au dorit ca în casele lor să aibă o copie a acestei icoane. Astfel, datorită materialelor ieftine – sticlă, culori și lemn – țăranii deprind meșteșugul picturii pe sticlă de la călugării bătrâni[4] și, probabil, de la pelerinii ce veneau din afara țării.

Foto 1. Icoana Maicii Domnului cu Pruncul pictată de preotul
Luca din Iclod. Icoana se află în biserica Mănăstirii din Nicula.[5]

Fotografia 2. Icoane pe sticlă ale Maicii Domnului cu Pruncul specifice atelierelor de la Nicula[6]

În timp, se dezvoltă o adevărată ”școală” de pictură pe sticlă, la Nicula. Membrii familiilor sunt și ei angrenați în realizarea și vânzarea icoanelor pe sticlă – femeile copiau izvoadele[7] și pictau, iar bărbații realizau ramele.[8]

Subiectele se diversifică în timp, iar meșterii pornesc și spre alte sate – Lancrăm, Laz, unii chiar spre Șcheii Brașovului.

Rolul cel mai important îl joacă, în această tehnică, sticla. Aceasta era manufacturată și se numea glajă. Atelierele de fabricat sticla se numeau glăjării, iar ele încep să se dezvolte în Transilvania, din secolul al XVI-lea.[9] Glaja[10] prezenta imperfecțiuni atât pe suprafața sa, cât și în interiorul ei. Suprafața exterioară era vălurită, iar în interiorul sticlei se găseau uneori bule de aer.

Glaja joacă, în această tehnică, un dublu rol: suport și vernis[11].

Pentru desene se foloseau izvoade. Acestea se moșteneau sau erau comandate unor persoane care știau să deseneze și, în final, erau adaptate.[12]

Fotografia 3. Intrarea Domnului în Ierusalim, izvod.[13]

Pentru copierea izvodului erau folosite condeie. Acestea se realizau din părul vârfului cozii pisicilor.[14] Transpunerea desenului se realiza de obicei cu negru, culoarea fiind preparată din ”negru de fum frecat cu clei și alcool”[15], dar se amesteca de obicei și cu gălbenuș de ou.

Celeleate culori se frecau cu ulei[16] – pentru a se usca mai repede se punea în acest amestec și puțină terebentină. Culorile erau așternute începând cu cele deschise, apoi se așterneau tonurile sau nuanțele locale, până la umplerea cu culoare a formei respective.

Tonurile de roz, roz-mov și verde-oliv sunt juxtapuse cu cele de brun, ocru-galben și albastru. Veșmintele personajelor sunt realizate din culorile complementare roșu și verde. Toate acestea sunt caracteristice icoanelor de la Nicula.[17]

Pe lângă acestea, meșterii populari foloseau foița de aur sau hârtia argintată – mai ales în cazul aureolelor. Uneori, însă, o mare parte a spațiului plastic este dominată de aceste metale prețioase.


1	2	3

Fotografia 4.
1. „Învierea Domnului”, icoana pe sticlă din perioada contemporană realizată cu foiță de argint.
2. Sfântul Ierarh Nicolae, icoană originală din Transilvania – fundalul este realizat cu hârtie argintată.
3. Candelă, detaliu din icoana „Cinei celei de Taină” – acest detaliu a fost realizat cu ajutorul foiței de aur.[18]

Este important de menționat faptul că realizarea picturii se făcea pe dosul sticlei, izvodul fiind desenat în oglidă, pentru ca la sfârșit lucrarea să fie cu adevărat bine realizată și din punct de vedere canonic.

În cele din urmă, icoana era protejată cu ajutorul unei hârtii și era introdusă într-o ramă de lemn – aceasta era realizată precum o cutie. Rama era pictată, de cele mai multe ori într-o singură culoare, însă puteau plasa pe ramă flori sau linii de diferite tipuri. Toate acestea, dacă erau existente, nu prezentau nici o dizarmonie cromatică.

Din punct de vedere iconografic elementele canonice din Orient sau Occident se împletesc cu pasaje din Evangheliile Apocrife sau din cărțile de literatură populară.

Temele alese de iconari se limitau la reproducerea Maicii Domnului cu Pruncul – asemenea icoanei de la Nicula. Treptat, însă, spectrul tematic se lărgește. Astfel, apar în icoane sfinți care fac minuni. Sfântul Ierarh Nicolae este considerat păzitor și aducător de noroc, Sfântul Haralambie este apărător împotriva ciumei – fiind redat, iconografic, ținând în lanțuri un schelet ce reprezintă ciuma -, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ioan sunt apărători ai vitelor.

Icoanele ce-L reprezintă pe Mântuitorul Hristos și pe Maica Domnului sunt în continuare realizate.

Elementele din viața locală sunt și ele prezente. De exemplu, ciobanii români apar în icoane precum Nașterea Domnului. Eva este prezentată torcând, element specific și satului românesc. Alte elemente ce subliniază caracterul autohton sunt prezente la meșterii ce îndrăznesc să aducă o notă personală în realizarea icoanelor.

Scenele din viața sfinților sunt și ele prezente în iconografie.

***

Cei ce contemplă icoanele pe sticlă rămân surprinși de originalitate și de unitatea stilistică. Preponderent decorative, icoanele țăranilor transilvăneni se bazează pe schematism, creând astfel o imagine expresivă, din punct de vedere plastic.

Personajele sunt desenate bidimensional, fără a lua în calcul legile perspectivei și ale volumului, ignorând și anatomia, însă acest lucru nu reprezintă un impediment, întreaga compoziție fiind capabilă să izvorască în oameni emoții puternice, emoții provenite dintr-un sentiment sincer și puternic.

Compoziția este geometrică și adecvată caracterului temei: sentimentul de măreție este subliniat prin așezarea pe verticală a întregii scene (de exemplu icoana „Învierii Mântuitorului”), pe când scenele dramatice sunt compuse pe lățime („Coborârea de pe Cruce”).

Ritmul este și el foarte important în icoana pe sticlă. Ideea centrală a imaginii este accentuată prin repetarea unor gesturi, motive sau chiar a cromaticii.

Linia, culoarea și punctul – elementele de limbaj plastic cu ajutorul cărora este realizată forma plastică plană jocacă un rol important în crearea ansamblului.

Natura este și ea prezentă în icoanele pe sticlă, atât în întregul ei – în icoanele ce prezintă scene de exterior (de exemplu în icoana „Nașterii Domnului”) – cât și prin detalii – florile prezente pe fundal sau pe veșmintele unor personaje (steluțele repreznetate pe veșmântul Maicii Domnului – atributul pururea fecioriei Sale, sunt pictate drept flori, în icoana pe sticlă).


1	2

Fotografia 5.
1. Icoana „Nașterii Domnului” – prezența naturii în ansamblu.
2. Maica Domnului cu Pruncul – steluțele de pe veșmântul Maicii Domnului devin flori.[19]

Atât prin tehnică, prin simplitatea culorilor, prin modul de așternere al lor, cât și prin redarea personajelor – o redare stângace, dar sintetizată și plină de farmec – acest tip de icoane devin reprezentări plastice sensibile și pline de frumusețea lumii satelor transilvănene.

Bibliografie

Danco, Julina și Dumitru Danco, La peinture populaire sur verre de Roumanie, Editura Meridiane, București, 1982.

Irimie, Cornel și Marcela Focșa, Icoane pe sticlă, Editura Meridiane, București, 1968.

Moraru, pr. prof. Alexandru, Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula, in ”Cinstirea Sfintelor Icoane în Ortodoxie”, editura Tirnitas, Iași, 2008.

Mușlea, Ion, Icoanele pe sticlă și xilogravurilețăranilor români din Transilvania, editura ”Grai și suflet – Cultura națională”, București, 1995.

Nicolau, Irina, Ioana Popescu și Raluca Alexandrescu, O viață, un destin, o icoană, Ministerul Culturii, Muzeul Țăranului Român, București, 2005.

[1]Michel Quenot își intitulează una dintre cărțile despre icoană: Icoana – fereastră spre absolut.

[2]Juliana Danco și Dumitru Danco, La peinture populaire sur verre de Roumanie, Editura Meridiane, București, 1982, pp. 15. În acest sens a se vedea și Ion Mușlea, Icoanele pe sticlă și xilogravurile țăranilor români din Transilvania, editura ”Grai și suflet – Cultura națională”, București, 1995, p. 9.

[3]Pr. prof. Alexandru Moraru, Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula, in ”Cinstirea Sfintelor Icoane în Ortodoxie”, editura Trinitas, Iași, 2008, p. 343.

[4]Ion Mușlea, op. cit., p. 10.

[5]Fotografia 1 a fost preluată din volumul Cinstirea Sfintelor Icoane în Ortodoxie, editura Trinitas, Iași, 2008, planșa LIX.

[6]În fotografia 2 imaginile au fost preluate din: A. Cornel Irimie și Marcela Focșa, Icoane pe sticlă, Editura Meridiane, București, 1968, reproducerea numărul 26. B. Juliana Danco și Dumitru Danco, La peinture paysanne sur verre de Roumanie, Editions Meridiane, Bucarest, 1979, reproducerea numărul 6.

[7]Izvod = model

[8]Irina Nicolau, Ioana Popescu și Raluca Alexandrescu, O viață, un destin, o icoană, Ministerul Culturii, Muzeul Țăranului Român, București, 2005, p. 68.

[9]Idem, p. 69.

[10]Glaja avea o grosime între 0,5 și 1,5 mm.

[11]Cornel Irimie și Marcela Focșa, Icoane pe sticlă, Editura Meridiane, București, 1968, pp. 14.

[12]Irina Nicolau, Ioana Popescu și Raluca Alexandrescu, op. cit., p. 68.

[13]Fotografia 3 este preluată din: Cornel Irimie și Marcela Focșa, op. cit., p. 16.

[14]Ion Mușlea, op. cit., p. 11.

[15]Cornel Irimie și Marcela Focșa, op. cit., p. 15.

[16]Ibidem.

[17]Cornel Irimie și Marcela Focșa, op. cit., p. 9.

[18]Fotografia 4, imaginile au fost preluate din: 1. arhiva personală a autorului articolului; 2. Irina Nicolau, Ioana Popescu și Raluca Alexandrescu, O viață, un destin, o icoană, Ministerul Cultruii, Muzeul Țăranului Român, București, 2005, p. 198; 3. Irina Nicolau, Ioana Popescu și Raluca Alexandrescu, O viață, un destin, o icoană, Ministerul Cultruii, Muzeul Țăranului Român, București, 2005, p. 139

[19]Imaginile din fotografia 5 sunt preluate din: 1. Irina Nicolau, Ioana Popescu și Raluca Alexandrescu, O viață, un destin, o icoană, Ministerul Cultruii, Muzeul Țăranului Român, București, 2005, p. 125; 2. Irina Nicolau, Ioana Popescu și Raluca Alexandrescu, O viață, un destin, o icoană, Ministerul Cultruii, Muzeul Țăranului Român, București, 2005, p. 90.