Importanța educației artistico-plastice în formarea personalității copilului

Arta este modalitatea prin care se realizează relația estetică dintre om și realitate, ea îndeplinind funcția de cunoaștere și de comunicare.

Educația artistico-plastică are un rol deosebit pentru formarea personalității omului contemporan, ca o parte componentă a acestei pregătiri, punându-se problema integrării ei cât mai firești în ansamblul procesului de învățământ de la grădiniță până la universitate, desigur sub forme și condiții adaptate diferitelor grupe de vârstă.

Ciclul achizițiilor fundamentale: clasa pregătitoare, clasa I și a II-a are ca obiective majore acomodarea la cerințele sistemului școlar și alfabetizarea inițială. Acest ciclu vizează:

– Stimularea copilului în vederea cunoașterii mediului apropiat;

– Stimularea potențialului creativ al copilului, a intuiției și a imaginației;

– Formarea motivației pentru învățare, înțeleasă ca o activitate socială.

Ciclul de dezvoltare: clasele a III-a și a IV-a, are ca obiectiv major formarea capacităților de bază necesare pentru continuarea studiilor. Acest ciclu vizează:

– Dezvoltarea achizițiilor lingvistice, a competențelor de folosire a limbii române, a limbii materne și a limbilor străine pentru exprimarea corectă și eficientă în situații variate de comunicare;

– Dezvoltarea capacității de a comunica, folosind diferite limbaje specializate;

– Dezvoltarea gândirii autonome și a responsabilității față de integrarea în mediul social.

Primele doua cicluri vizează în mod expres stimularea copilului în vederea capacității de a comunica, stimularea gândirii autonome și stimularea potențialului creativ, al intuiției și al imaginației, un rol deosebit revenind educației artistico-plastice, unde toate noțiunile teoretice însușite, precum și deprinderile de activitate independentă – practică sunt fixate prin imagini artistice. Acestea pot fi regăsite în mijloacele de învățământ folosite la oră: albume de artă, reproduceri după opere de artă, planșe demonstrative, dar cel mai puternic impact al elevului cu opera de artă se realizează nemijlocit prin vizite la expoziții și muzee de artă.

În didactica modernă sunt promovate metode activ – participative prin care se pune accent pe atitudinea activă, izvorâtă din interiorul școlarului. Astfel de motivații : curiozitatea de a cunoaște, de a investiga și a descoperi, de a observa, explica și reda, de a inventa sunt prezente în viata școlarului, învățătorul trebuie să se bizuie pe ele și să le dezvolte.

În cadrul disciplinei educație plastică putem vorbi de metode de educație estetică prin care se realizează obiectivele educației estetice:

– formarea priceperilor și deprinderilor necesare înțelegerii, interpretării sau creării artei;

– cunoașterea și analiza în cadrul activității școlare a capodoperelor artei plastice;

– crearea ambianței estetice în incinta și exteriorul școlii.

În activitatea plastică, mai pot fi utilizate și altele cum ar fi:

-o metodă Brainstorming (asaltul de idei) care permite elevilor să propună mai multe idei de rezolvare a unei probleme plastice;

-o metodă sinectică vizează de asemenea dezvoltarea gândirii divergente și constă în apropierea prin analogii și metafore de problema plastica;

-problematizarea prin care se stârnește curiozitatea, dorința de rezolvare pe baza experienței anterioare și a elementului nou care apare în rezolvarea unei teme plastice sau a unei tehnici de lucru.

Limbajul artelor plastice are un rol social foarte important, determinânad personalitatea umană. Arta mijlocește cunoașterea lumii și a vieții sub forma imaginilor concrete senzoriale. La majoritatea oamenilor gândirea artistică și cea rațională se împletesc într-o formă echilibrată, însă la unii poate predomină gândirea în noțiuni concrete.

Emoțiile și sentimentele ca reacții față de fenomenele care le provoacă, pot trezi în fiecare om sensibilitatea estetică, ducând la aprecieri fie pozitive, fie negative.

Contactul cu opera de artă, design-ul vestimentar sau al bunurilor de consum, arhitectura sau spațiul ambiental, o parte din activitățile cele mai diverse impun o pregătire atentă pentru a recepta valorile estetice. Actul de formare estetică este în cele din urmă o “operă de formare, de înobilare a personalității”.

Formarea gustului artistic, descoperirea de către copil a frumosului din natură și artă, familiarizarea lui cu un limbaj plastic, specific artelor și formarea unor deprinderi de a folosi elementele în limbaj plastic necesare în crearea unor compoziții plastice, ca și a tehnicilor specifice pentru realizarea lor.

Școala este singurul loc unde elevul poate căpăta cunoștințe de artă în mod organizat, unde poate fi educat prin acest limbaj al simțirii. Învățătorul nu trebuie însă să se limiteze doar la ora propriu-zisă de educație artistico-plastică, ci va trebui să folosească orice prilej din activitatea sa didactică pentru a scoate în evidență frumosul, ora ramânând doar un cadru în care se pot dobândi sistematic și pot fi înțelese de către copii noțiunile limbajului specific activităților artistico-plastice.

Munca de învățător este una din cele mai nobile cauze, o muncă în care se investesc speranțe, încredere și multă energie, o muncă în care este nevoie de multă înțelegere, calm, tact pedagogic asociate cu o perfectibilă ținută intelectuală și cu o permanentă autoeducare și autodepășire.

Iubesc această muncă de învățător, îmi place să văd elevii plini de idei, de inițiativă, curajoși și veseli, activi și dornici de a învăța lucruri noi, de a observa frumosul.

În practica pedagogică pe care am desfășurat-o în anii de liceu, am sesizat ca unul din momentele când elevii își deschid sufletul este cel al întâlnirii lor cu creația estetică. Prin contactul elevi – operă de artă, ei înțeleg cât de important este să ai o cultură artistică, estetică și să o apreciezi.

Copilul nu poate realiza la începutul drumului său de mic „artist plastic”, formele care să îi întruchipeze ideile și sentimentele, iar pentru aceasta el are nevoie să învețe un limbaj nou, în cadrul orelor de educație plastică (arte vizuale).