Importanța educației religioase

Vremurile de acum si de altădată au arătat în diferite situații că, pentru a deveni la un anumit standard de existență socială și evoluție umană, este nevoie de credință, pentru că „a fi sau, mai degrabă, a deveni om înseamnă  a deveni religios” (Mircea Eliade).

Educația religioasă nu îndoctrinează și nu dăunează cu nimic firii umane. Prin studierea religiei, elevii vor înțelege mai bine rostul omului în lume, vor cunoaște mai în amănunt profunzimea virtuților și necesitatea lor în viață, vor învăța noțiunea și nevoia practicării binelui în lume.

Un rol important în demersul educației religioase îl au urmatorii factori: familia, profesorul de religie, Biserica și conținutul specific.

Copiii își iau seva educației din familie, de la părinți, iar profesorul de religie are datoria să transmită învățătura și modul în care aceasta se poate aplica în viață. Acesta trebuie să mențină un echilibru atât în ceea ce privește conținutul specific și trăirea religioasă, cât și în privința particularităților de vârstă ale elevilor.

Există și au existat atitudini contrare religiei cu privire la fixarea, păstrarea și transmiterea ei în școală, în vederea realizării și dobândirii unei educații religioase. Unii educatori, dintre cei mai de seamă, susțin că a nu învăța religia deloc, nu numai că este o greseală, dar este o mare rătăcire a omului, a societății.  Prin educație religioasă copiii dobândesc învățăturile fundamentale de credință și de morală, primesc răspunsurile la cele mai tainice întrebări ale existenței umane, își formează trăsături pozitive de caracter (cinste, omenie, respect, solidaritate). Pentru realizarea unei educații religioase, în demersul didactic se folosesc povestirile religioase cu caracter moralizator, epistole, unde sunt  prezentate sensuri fundamentale socio- morale,  maxime religioase transpuse în fapte,  în scopul formării deprinderilor cu caracter religios—manifestarea unei atitudini pozitive față de propria persoană și față de ceilalți, încrederea, curajul, sensibilitatea și corectitudinea văzute ca expresie a echilibrului necesar vieții. Religia este legătura liberă, conștientă și personală a omului cu Dumnezeu. Ea înnobilează sufletul copiilor conducându-i spre lumea frumosului, binelui și sfințeniei.

Bibliografie        

• Guiciu, Mihaela, Maria; Leonte, Corina; Mihală, Despina, Florina, Ghid pentru profesori care predau disciplina Religie , Editura Basilica, București, 2015.
• Șebu, Sebastian; Opriș ,Monica, Metodica predării Religiei , Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.
• Stoica, Marin, Pedagogie și psihopedagogie, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2009.