Cum îl încurajezi pe copil să fie creativ

Talentul la pictură sau la desen reprezintă abilități extraordinare pe care le poate avea un copil. Pentru a-i stimula creativitatea însă, un părinte trebuie să facă mai mult decât să-i dea copilului o cutie de creioane colorate.

În rândurile ce urmează doresc să vă povestesc cum am încercat eu să fac părinții din cartierul unde locuiesc să își petreacă mai mult timp cu copiii lor într-un mod cât mai distractiv și creativ totodată.

Atelier creativ recreativ  reprezintă un loc unde copiii vin să se manifeste artistic și să se exteriorizeze liber prin desen, modelaj, diverse confecții și multe alte activități interesante, care sunt  îmbinate cu jocul astfel încât tot ceea ce fac să li se pară distractiv, ci nu o altă oră de școală, deși scopul final este de a-i ajuta să capete unele deprinderi.  Avantajul  participării la atelierul creativ recreativ este faptul că se lucrează cu un grup relativ mic de copii.

La început, fiecare atelier se va desfășura o dată pe săptămână (sâmbăta), pe o perioadă de timp care variază între 90 – 120 de minute, în funcție de vârsta copiilor și presupune o temă clară și captivantă pentru participant.

Opționalul „Atelier creativ recreativ” și-a propune  dezvoltarea creativității, imaginației, talentului și îndemânării școlarilor și preșcolarilor. Idei multe, materiale diverse, munca și distracția îi va face să se simtă excelent.

Într-o lume grăbită, stresată în care fiecare își îndeplinește mecanic sarcinile, iar copiii își ocupă timpul tot mai mult în fața televizorului sau a calculatorului, dau posibilitatea de a alege, de a face lucruri care să implice atât fizic, cât și emoțional copii dumneavoastră și care, în final să vă surprindă.

În cele ce urmează doresc să enumăr câteva sfaturi de care ar trebui să țineți cont în dezvoltarea creativității copilului dumneavoastră.

  1. Țineți cont că greșelile copiilor sunt bune. Cercetător la Stanford și autor al cărții „Mentalitatea învingătorului – O nouă psihologie a succesului”, Carol Dweck e de părere că acei copii care se tem de eșec au puține șanse să fie creativi. Atunci când copilul tău este dezamăgit că a dat greș, spune-i ceva de genul: „Ce ai putea face ca să schimbi rezultatul?” sau „Ce-ar fi să încerci din nou?”. Spune-i că din greșeli va învăța.
  2. Apreciați dezordinea din camera sa. Mulți oameni apreciază spațiile curate, ordonate și se simt copleșiți dacă e dezordine. Cu toate acestea, atunci când ai un copil creativ, poate apărea și dezordinea. Așa că, dacă trebuie să zugrăvești din nou pereții sau să mărești spațiul de depozitare al gunoiului, fă-o! Poate te va deranja mizeria, dar creativitatea copilului compensează acest inconvenient temporar. În dezordinea din camera sa, se va dezvolta creativitatea care te va uimi.
  3. Lăudați-l de câte ori aveți ocazia. Cu toții știm că un copil care e lăudat pe merit capătă încredere în el. Alfie Kohn vorbește însă despre cum recompensele motivează oameni să vrea alte… recompense, în cartea sa “Pedepsiți prin recompense”. Problema cu laudele este aceea că poate face copilul să nu mai caute o motivație. Asta nu înseamnă că laudele sunt rele, dar, data viitoare când ai de gând s-o faci, încearcă să spui ceva obiectiv: „Am văzut că de data asta ai folosit alte culori în pictura ta” sau „Ai muncit din greu la problema de matematică”.
  4. Fii receptiv. Dacă vrea să te ajute în bucătărie, pune-i la dispoziție ingredientele pe care ți le cere și vase și transformă-ți sanctuarul într-un laborator în care poate face experiențe. Arată-I de fiecare dată ingredient noi și fă-l să înțeleagă la ce îi folosesc. Explică-i pe înțelesul său și ai răbdare.
  5. Fii model pentru el. Tu cum îți consumi energia creatoare? Gătești, coși, te ocupi de grădină, desenezi, dansezi? Copiii care văd părinții angajați în activități creatoare au mai multe șanse să îmbrățișeze aceste noi activități.
  6. Supraveghează-l de departe! Dacă copilul tău se simte constant supravegheat, nu va fi dispus să-și asume riscuri, ceea ce-i va diminua creativitatea. Dacă-i încurajezi autonomia, vei descoperi cum creativitatea lui explodează. Când îl vezi că desenează, nu-l mai întreba „Ce desenezi?”, ci fă-ți o cafea sau un ceai și bucură-te de un moment de liniște alături de el.
  7. Încearcă  ca timpul petrecut în fața micului ecran să fie cât mai mic. Poate pentru unele familii este greu să renunțe la televizor sau calculator, dar ar trebui să facem un efort și să petrecem mai puțin timp în fața ecranelor. Timpul irosit în fața unui film sau desen animat poate fi alocat desenului, construirii unui robot sau a unei curse cu obstacole. Încearcă când copilul tău ia o carte, să faci și tu același lucru. Dacă tu stai la calculator sau la televizor, el nu va lua niciodată o carte în mână pentru a citi.