Influența muzicii asupra psihicului uman

Napoleon Bonaparte spunea că, dintre toate artele, muzica are influența cea mai directă și puternică asupra psihicului, fiind parte integrantă a existenței umane. Într-adevăr, muzică ne însoțește de-a lungul întregii noastre vieți, indiferent dacă suntem sau nu conștienți de această realitate. Fie că fredonăm “melc melc, codobelc”, un cântec de dragoste în adolescentă, vârstă primelor iubiri, arii celebre ale marilor clasici mai târziu… nu putem trăi fără muzică.

Conexiunea între muzică și medicină își are originea în trecut și a constituit subiectul a numeroase controverse. În antichitate, oamenii obișnuiau să trateze anumite afecțiuni sau stări de disconfort fizic prin ritualuri de magie albă acompaniate de muzică specifică invocării unor divinități. De asemenea, terapia prin muzică (meloterapia) era folosită pentru a-i revigora pe cei deprimați și pentru a-i încuraja pe cei care plecau la luptă.

Meloterapia și-a început “cariera”, dar până în secolul XIX a fost considerată o metodă de tratament empirică, iar medicii nu au studiat până atunci efectul curativ al sunetelor, armoniei, ritmului unor melodii în tratamentul unor afecțiuni atât de ordin fizic, dar și-mai ales-psihic.

Știința care se ocupă cu studiul sunetelor (sonologia) are ca obiect efectele sunetelor la nivel fizic și al compoziției chimice a organismului uman, dar și din punct de vedere psihic și biologic. Savantul român George Constantinescu, întemeietorul sonologiei, a anticipat cu mult timp în urmă aptitudinile terapeutice ale sunetelor asupra omului. În primul rând, muzica acționează asupra psihicului, inducând o stare profundă de relaxare și stimulând, indirect, funcționarea optimă a organismului uman.

Încă înainte de a ne naște, din a 16-a săptămană de sarcină, anumite zgomote interne, cum ar fi bătăile inimii sau curgerea sângelui, dar și cele din afară ne influentează puternic. Organismul invată să reacționeze la muzică și la elementele ei-ritm, dinamică, melodie -, iar după naștere cu atât mai mult. Pană în clipă când un copil începe să vorbească, el invată totul pe plan nonverbal, cu ajutorul silabelor, al cântecelelor, al țipetelor-o muzică primară a cărei experientă ne ghidează o viată intreagă. De aceea, preocuparea muzicală incă din prima copilărie ne stimulează și pe plan intelectual.

Deși există un volum vast de cercetări asupra acestui gen de terapie (muzicoterapie sau meloterapie, cum mai este numită), ea este destul de puțin folosită, cel puțin în societatea occidentală. Cultura în care trăim-caracterizată prin viteză și eficientă-ne-a obișnuit să pretindem rezultate rapide, obținute cu minimum de efort. Așa că preferăm să luăm medicamente, ușor de procurat și administrat, în locul participării la un asemenea proces interpersonal care presupune implicare indelungată și deschidere din partea noastră. Drept care, terapia prin muzică pare să fi pierdut teren în vremurile moderne.

Dintotdeauna omul a fost muzicant. Dintotdeauna, muzica a fost oaza de liniște sau nebunie a individului. Dar oare chiar știm să ascultăm muzica? Sau să ne folosim de muzică pentru a ne energiza, liniști, vindecă?