INFLUENȚA POZITIVĂ A TELEVIZORULUI – Revista Didactica Genesis

Dată fiind doar simpla cantitate de programe, ar fi o nebunie să spui că nici un strop de bine nu e produs de ea. Cel mai important bine și probabil singurul bine cu adevărat realizat este acesta: televiziunea i-a readus pe oameni acasă.

Să privim televiziunea în mod obiectiv, să vedem binele și răul din ea și abia atunci vom putea fi capabili să folosim aspectele sale pozitive și să le respingem pe cele negative.

În primul rând, nici o invenție, nici un mecanism sau un aparat electronic nu este rău în sine, nu există un lucru rău în sine. Asemenea fenomene, ca televiziunea, sunt mai degrabă manifestări ale înțelepciunii omului.

Probabil, televiziunea poate să ne prezinte, clar și cuprinzător, problemele complexe cu care se confruntă știința, arta și tehnologia și astfel să ne dezvolte cunoștințele și conștiința. Probabil, ea ar putea eradica ignoranța și acea așa-zisă știință de carte specifică ce a dus lumea la durere.

Întreaga perioadă începând cu Primul Război Mondial și terminând cu anii 50 a fost scoasă în evidență de sociologi datorită unei caracteristici, tendința oamenilor “de a ieși” în căutare de stimulare. Oamenii probabil că au dormit acasă și chiar au mâncat acasă, dar “timpul liber” era petrecut în altă parte. Oamenii “ieșeau”, atrași de evenimente sportive, filme, dans și o nesfârșită serie de “distracții”. Rezultatele, în mod special pentru copii, au fost catastrofale. “Acasă” a devenit nu cu mult mai mult decât un dormitor și toate conotațiile anterioare ale cuvântului au fost pierdute. Fusese un loc unde copiii învățau pentru prima dată să înțeleagă lucrurile din jurul lor și să-și folosească imaginația, un loc unde proaspăt trezita imaginație anima cu dragoste formele fără viață din jurul ei și pentru prima dată învăța să viseze.

Deodată, pentru prima oară în 5 decenii oamenii veneau acasă- să privească la televizor. Televiziunea nu prezenta nimic nou; nu putem să credem așa ceva.

Să admitem deci, că televiziunea ne încurajează să stăm acasă și să încercăm să scoatem avantaje din acest fapt. Dacă am denigra-o direct, nu am găsi pe nimeni să ne asculte. Așa de mare este puterea cu care ne stăpânește.

Televiziunea ne împiedică să citim. De ce să citim când putem, în același timp, auzi și vedea la televizor? De ce ne punem imaginația în funcțiune, când televiziunea poate face totul în locul nostru? Ni se înmânează programele pe un platou, pregătit cu măiestrie și având sos picant – ceea ce trebuie să facem noi este să mâncăm.

Televiziunea ne-a purtat la capătul pământului și în spațiu, ne-a dus pe fundul oceanului și în straturile pământului, în fabrici și în sălile de operație unde practic am participat la cea mai complexă operație. Ne-a arătat nații și popoare pe care altfel nu le-am fi văzut niciodată. Și totuși, paradoxal, ne-a făcut să ne simțim leneși și apatici. Depozitul de informații audio-vizuale ale televiziunii s-a dovedit a fi o abundență nedigerabilă care ne-a făcut indiferenți la lumea reală din jurul nostru. Când totul a fost spus și făcut, ea ne-a hrănit ignoranța.

Voi încerca să explic. În timp ce citim apare un proces psihologic extrem de complex. El implică întâi de toate și cel mai important, un efort de voință. Să alegi o carte și să o citești necesită un efort concentrat, în timp ce nici un fel de efort nu e necesar pentru a privi la televizor. Oricât de strălucitor ar fi autorul unei anume cărți, imaginația noastră își creează propriile sale imagini pe măsură ce citim. Ne creăm un univers propriu. De fapt, putem fi atrași de autorii noștri preferați exact pentru că participăm cu ei la misteriosul proces al creației.

Imaginația este doar un aspect al sufletului. Este sursa creativității și a explorării și este dezvoltată prin citit. Aceasta ne ajută să nu fim doar membri folositori ai societății, dar și persoane care iubesc viața. Televiziunea, pe de altă parte, departe de a stimula imaginația, nici nu are nevoie de ea. Munca imaginației este desăvârșită de timpul în care un program e difuzat și ceea ce ajungem să facem este să privim la produsul final al imaginației altora, deseori străini nouă. Așa cum suntem privați de propria noastră imaginație, așa suntem privați și de sufletele noastre, iar puterea noastră creativă este paralizată.