INFLUENȚE ASUPRA ROMANULUI ROMÂNESC INTERBELIC

Unii romancieri interbelici au fost influențați fie de Proust, fie de Gide, influențe care se reflectă în operele acestora, însă vom urmări cu deosebire modelul proustian:

  1. Anton HOLBAN, cel mai proustian prozator interbelic

Romanul ,,Ioana”(1934) aduce în prim-plan o experiență personală, preponderent subiectivă și inteligentă. Domină trăirile intime, nevoia de autenticitate, nevoia și obsesia pentru adevăr.

Am analizat structura personajului feminin Ioana. Femeia este înfățișată mai mult din perspectiva ego-ului masculin, deci portretul ei rămâne parțial proiectiv, completat și cu intervenții intermitente ale acesteia în spațiul narațiunii sau prin replici, fie acide, fie condescendente. Ioana este simbolul eternului feminin, pe care naratorul (personajul masculin Sandu) îl definește detaliat și analitic.

Metoda narativă proustiană se dezvăluie pregnant și în fragmentarea textuală, în redarea narativă a unor întâmplări semnificative din viața celor doi tineri. Trecutul există, el trebuie refăcut din cuvinte, gesturi și situații.

 

  1. Camil PETRESCU, un romancier proustian reprezentativ

M-am oprit cu deosebire asupra romanului ,,Patul lui Procust” (1933), unde personajele, inclusiv cele feminine, sunt preocupate de scris. Scriitorul a recunoscut că punctele sale de plecare au fost fenomenologia lui E. Husserl și a lui H. Bergson, de la care a preluat, creator, metoda de a extrage din realitate esențialul, sau esența ideală, și cunoșterea pe cale intuitivă. De aici derivă înclinația spre sinceritate și substanțialitate, ambele fiind consecința trăirii directe, la nivel psihic și emoțional. Metoda proustiană se apică, în cazul lui Camil Petrescu, pe fluxul amintirilor, pe memoria involuntară, pe conținutul gnoseologic. Tehnica narativă a urmărit fluxul conștiinței, viața interioară nudă, sinceră,  fără a insista în mod deosebit pe semnificațiile fiecărei trăiri sau sentiment, efectul fiind revelația psihologică și existențială.

Doamna T.(Maria Mănescu) este personajul feminin idealizat și, adus în prim-plan, hotărăște, într-un fel, destinul bărbatului iubit. Construcția romanului este susținută de rolul de ,,regizor” al naratorului/autorului-personaj, care intră în contact cu personajele sale și le dirijează în direcția convenabilă, adică spre nevoia și aspirația de a scrie, metoda de lucru fiind memoria afectivă și relevanța unor evenimente în conștiința fiecărui personaj, devenit narator. Timpul cronologic nu este respectat, timpul are mai degrabă o funcție afectivă, sufletească, influență tipic proustiană.

Atât Fred Vasilescu, personajul masculin, cât și doamna T. găsesc chiar voluptate în trăirea suferinței, care îi înalță deasupra celorlalți. De aici, un acut sentiment de melancolie care învăluie personajele lui C. Petrescu, personaje care aspiră spre absolut. De altfel, Doamna T. aduce în romanul acesta, cu luciditate, liniște și superioritate,  ,,ceva mai mult decât un trup. Ea aduce un suflet superior, numai iubire și numai înțelegere, devotament și grație, dar și destulă mândrie discretă pentru ca toate înfrângerile ei să pară a fi aproape o a doua înflorire, de toamnă târzie a iubirii.” (Perpessicius)

Emilia Răchitaru, celălalt personaj feminin este iubită de gazetarul Ladima și este opusul doamnei T. Emilia este frumoasă fără finețe, plată, senzuală prin ocupație, de o prostie calmă și cu ifose de cocotă care vrea să parvină în lumea bună; descrierea ei este realizată în tușe groase, șarjate.

Adevărul fiecărui personaj este produsul unui punct de vedere, dar care se supune mai multor perspective, care vin din conștiințe diferite. Fiecare personaj este expresia unui mod de a vedea lumea, de a exprima idei. Timpul și spațiul se răsfrâng în conștiința fiecărui personaj, dar și în universul sufletului omenesc. Fiecare deține adevărul în mod subiectiv, concret și parțial, iar imaginea obiectivă se formează în afară, prin însumarea mai multor unghiuri și perspective.

Personajele lui C. Petrescu se detașează de cele proustiene, ele păstrează o corespondență cu realitatea, fiindcă au de lămurit tot felul de drame, fiind supuse unui timp determinat și rațional, care le împiedică să se realizeze deplin.

 

  1. Mihail SEBASTIAN, un prozator aproape proustian

,,Orașul cu salcâmi”(1935) este un roman al adolescenței, a cărui eroină este Adriana Dunea, o tânără din orașul provincial D., care trăiește gradat și tainic momentul prim al modificărilor trupului său puberal și își descoperă, cu teamă și curiozitate, senzualitatea, una timidă, difuză, dar persistentă. Construit în sensul unui naturalism psihologic, analitic, acest personaj feminin atrage prin subiectivitatea intensă și sinceră a trăirilor sale, prin efortul nemărturisit de a înțelege realitatea personală și propriul suflet, prin personalitatea contradictorie. Eul feminin se caută pe sine, ca un miracol care trebuie descoperit cu necesitate.

Eroina este inclusă într-un univers concentric, claustrofobic, specific tinerilor pe care îi cunoaște și îi frecventează, din dorința de autocunoaștere, nu doar prin sine, ci și prin ceilalți. Adriana se raportează la temperamentele diferite din jurul ei, pe care le observă și le asimilează ca experiențe, numai prin sentimentul unic al iubirii. Impresiile naratorului se nuanțează în jurul Adrianei, a cărei evoluție este plină de întrebări și confuzii, până la exprimarea deplină a feminității sale. Eroina trăiește intens toate momentele creșterii sale adolescentine, interiorizând trăirile fizice, fiziologice și psihice.

Romanul rezistă prin mulțimea notațiilor psihologice și fizice, de tip analitic, prin efortul scriitorului de a reflecta, dintr-un unghi masculin, o vârstă cu probleme de adaptare și de integrare, până la definirea personalității feminine, care se individualizează ca o făptură dilematică, fragilă, contradictorie,  sensibilă și problematică.