Cum înlăturăm monotonia din timpul lecțiilor. Mici “trucuri” pentru profesori

Pentru a se simți confortabil, copiii trebuie să beneficieze de un mediu organizat, care să le asigure “predictibilitate și control” asupra acestuia. “Cercetările arată că utilizarea rutinelor la nivelul clasei influiențează în mod semnificativ atât comportamentul elevilor, cât și învățarea.” P. 33

Rutina este obișnuința de a gândi sau acționa la fel în mai multe situații. Până la un punct, rutina este foarte utilă în viața de școlar, ea devenind un automatism care ajută la reducerea efortului implicat și a timpului de desfășurare a unei acțiuni. Datorită rutinelor, elevii desfășoară cu succes multe activități și le rămâne și destul timp pentru joacă și relaxare. Lipsa lor provoacă haos, iritare, nesiguranță, ineficiență socială și dezorganizare.

Totuși, rutinele înseamnă și monotonie, generând plictiseală și tendința elevilor de a renunța la implicarea în activitate. Dincolo de rutinele necesare, profesorul trebuie să apeleze din plin la creativitate și schimbare, în activitatea cu elevii. Creativitatea profesorului se manifestă în fiecare dintre activitățile proiectate în relația cu elevii: în strategiile didactice abordate, în mediul de lucru pe care îl propune, în atmosfera afectiv-relațională, în sarcinile axate pe gândirea divergentă etc. Așadar, creativitatea se manifestă la nivel global în activitatea cadrului didactic. Dincolo de conceptul atât de general al creativității, sunt momente în lecție care au nevoie doar de mici artificii sau schimbări, care țin și de creativitatea profesorului, dar ele pot fi, în egală măsură și învățate, exersate prin experiență, îmbunătățite, multiplicate și transferate în contexte variate de învățare cu elevii. Sunt momentele în care simțim că elevii își pierd răbdarea, atenția, se orientează spre alte acțiuni, se mișcă, se întorc la banca unui coleg, se ridică de pe scaune, cântă sau vorbesc despre altceva. În aceste momente e nevoie de ceva nou, de o schimbare. Schimbarea înseamnă înlocuire a ceva cu altceva. Cum nu putem să înlocuim întreaga activitate, deoarece nu am ajuns încă la finalitatea dorită, e suficient să utilizăm câteva dintre acele artificii care reactivează interesul și atenția copiilor.

Astfel, schimbarea poate începe de la modul în care se face intrarea în sala de clasă. Elevii pot intra clasic, în ordinea în care au ajuns la școală sau pot reintra într-o manieră amuzantă, pe categorii (de exemplu, cei care au pantofi maro, cei care fac un sport de performanță, cei care și-au vizitat bunicii săptămâna trecută, cei care pot să cânte un anumit cântec, cei care pot să facă șpagatul și așa mai departe, până ajung să se așeze toți în bănci). Aceasta este o modalitate amuzantă de activare și încălzire corporală, a vocilor, a gândirii etc. Totodată, se poate apela, pentru o oră de curs, la așezarea în bănci după alte criterii decât cele utilizate în general. Noua așezare și vecinătate le crează elevilor o stare de bine, de nou și de mulțumire, dându-le un interes crescut pentru implicarea într-o activitate dificilă. Chiar și schimbarea pe termen scurt a poziției băncilor (“Astăzi stăm cu spatele la tablă, cu fața către fereastră, către nord etc”) sau chiar a sălii de desfășurare a activităților (“Astăzi participăm la toate orele în curte sau în sala de cursuri a clasei paralele sau în Grădina Botanică, la Muzeul de istorie” etc.)

O altă modalitate de a înlătura monotonia poate fi să le cerem copiilor, legat de un eveniment tematic sau nu, să vină îmbrăcați într-o anumită culoare, cu o pălărie, cu un articol vestimentar din garderoba mamei, cu ciorapi diferiți etc.

De asemenea, pornind de la o ghicitoare, având răspunsuri posibile multiple, să aducă la școală acel obiect, explicând de ce s-a gândit la acela.

Cu același scop, se poate face schimb, între clase paralele, aflate la aceeași temă, între fetele sau băieții de la cele două clase, așa încât, băieții de la clasa a III-a A, vor participa la ora de matematică a clasei a III-a B și invers, acest shimb facilitând o socializare mai bună între elevii aceleiași școli, înlăturarea rutinei, adaptarea mai facilă la un alt stil de interacțiune didactică, la alt mediu de lucru.

Nu este de neglijat nici utilizarea în lecție a altor instrumente sau suprafețe de scris, decât cele clasice. De ce nu am putea ca, timp de o zi să renunțăm la banalele stilou și caiet și să folosim, fiecare după imaginația și dorința noastră tableta, laptop-ul, iPhone-ul, tăblița cu cretă, pensula și planșa, pana și călimara, tocul din trestie sau orice altceva? O altă variantă, foarte simplă, este schimbarea culorii cu care scriem. Astfel, scrisul cu o culoare preferată, ar putea fi o alternativă plăcută la una dintre cele mai detestate activități de către elevi, dar numai din când în când, fiind binecunoscută regula contrastelor ideale între culoarea suprafeței de scris și cea a tușului, cernelii, cretei etc.

Unele dintre cele mai des utilizate sunt exercițiile de mișcare implicând tot corpul sau doar o parte a acestuia. Adesea sunt utilizate pentru mâini, jocuri prin care sunt reproduse fenomenele naturii: “Ploaia”, “Tunetul”, “Fulgerul” etc. sau diverse maniere de numărare a degetelor. Tocmai pentru a înlătura monotonia, putem transforma orice cântec cunoscut de către copii sau numai de cadrul didactic, în suport pentru astfel de mișcări sau exerciții cu degetele, picioarele, capul sau brațele. Deplasarea rapidă, până la un anumit punct indicat din clasă sau din școala, respectând liniștea necesară derulării activității celorlalte clase, poate ajuta mult la detensionarea atmosferei și reactivarea atenției.

Întreruperea lecției și permisiunea ca elevii să se așeze, pentru 15 minute, în acel loc și în acea poziție  în care s-ar simți cel mai bine, de exemplu, pentru a desfășura o activitate de lectură individuală, o dezbatere, să scrie sau să deseneze, le poate crea un confort psihologic și fizic crescut copiilor și poate avea efecte benefice evidente asupra rezultatelor obținute.

Introducerea unui stimul auditiv sau vizual puternic poate fi o soluție pentru a trezi  atenția întregii clase, într-un moment în care ea este preponderent disipată în direcții variate. Astfel, apariția unui personaj foarte spectaculos colorat sau inserarea unui sunet special, poate fi un prilej pentru reactivarea atenției elevilor și o ocazie foarte bună de stimulare a creativității.

Identificarea unui personaj (un personaj literar, un animal preferat, un robot etc.) și convenția ca pentru câteva zeci de minute sau chiar toată ora, să ne comportăm și să vorbim asemeni lui, poate fi un element de distracție și învățare cu multiple valențe pozitive pentru elevi, după mai multe activități repetitive, algoritmice, mai puțin interesante.

Utilizarea tehnologiei moderne este, în cele mai multe cazuri, o modalitate sigură de a trezi atenția oricărui copil actual. Despre beneficiile imense, dar și despre precauțiile de utilizare ale acestei metode, putem întreba orice cadru didactic bine pregătit din punct de vedere psihopedagogic.

O modalitate de activare generală și de trezire a interesului elevilor este dată de “principiul rarității”, conform căruia, “întotdeauna avem tendința de a vedea lucrurile care ne sunt mai puțin accesibile ca fiind mai valoroase și avem o dorință puternică de a le obține.”  (p. 275). De exemplu, cadrul didactic le poate spune copiilor că poate alege doar trei dintre ei pentru a face o anumită acțiune. Deși nu e una dintre preferatele lor, ea va fi mai dezirabilă, prin limitarea “ofertei” de participare.

Pentru ca aceste schimbări în ritmul de lucru, în abordare și aplicare a regulilor sau metodelor să funcționeze, profesorul trebuie să se asigure că ele se pliază pe modul de gândire și de percepere a lumii, corespunzător vârstei căreia ne adresăm. În orice situație și indiferent cărui segment de dezvoltare ne adresăm, un lucru este sigur: copiii adoră să fie creativi și să fie abordați într-o manieră creativă, incitantă, diferită. Profesorii nu trebuie să facă decât un exercițiu de imaginație, gândire creativă și empatie. Dacă vor înțelege cum “funcționează” un elev plictisit, vor ști și cum să îl abordeze așa încât să-l transforme într-unul interesat și activ.

 

Repere bibliografice:

Pânișoară, I., O. (2009). Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică.București, Editura Polirom

Petrică, S., Petrovai, D.(2013). Cum îi ajutăm pe copii să meargă fericiți la școală. Ghid practic pentru învățători. București, Editura Miniped