Instruirea diferențiată

Pedagogia diferențiată este definită ca o pedagogie individualizată care recunoaște elevul/preșcolarul ca o persoană având reprezentările sale proprii asupra situației de formare; o pedagogie variată care propune un evantai de demersuri, opunându-se astfel „mitului identitar” al uniformității, al falsei democrații conform căreia toți trebuie să muncească în același ritm, în aceeași durată și urmând aceleași itinerarii. O asemenea pedagogie se constituie ca fundament teoretic și practic al luptei cu eșecul școlar, cu orice formă de excludere. (H. Przesmychi)

Conform prof. Panțuru S., didactica actuală este centrată pe următoarele demersuri:

  • acțiunea de prospectare, ca modalitate de studiere anticipativă a instruirii și educației societății viitoare;
  • abordarea comprehensivă, integratoare și globală a problematicii procesului de instruire și educație, respectiv, a componentelor acestuia;
  • centrarea pe învățare, în relație structurală și funcțională cu predarea și evaluarea;
  • reproiectarea, în consens cu teoria curriculum-ului, a raporturilor existente între copil – profesor – materia de studiat și efectele formative ale educației;
  • reevaluarea și selectarea conținutului învățământului atât în sensul deschiderii lui spre “noile educații”, cât și a selectării sale după valoarea formativă;
  • proiectarea conținutului învățământului prin raportarea la toate tipurile de curriculum specifice unui învățământ eficient: curriculum comun – curriculum diferențiat; curriculum obligatoriu – curriculum la decizia școlii; curriculum formal – curriculum informal etc.;
  • identificarea unor strategii de lucru și a unor forme de organizare a activității didactice care să implice responsabil copiii, fiind în același timp operante și productive.

Conform Dicționarului de pedagogie contemporană, subliniem că, întrucât natura și societatea umană progresează prin diferențiere si nu prin uniformizare, interesul educatorilor nu trebuie să fie tocirea particularităților individuale pâna la dispariție, ci respectarea lor, pentru ca prin educație și instrucțiune fiecare individualitate să poată fi transformată într-o personalitate umană, capabilă să creeze noi valori materiale și spirituale.

Educația preșcolară are un rol deosebit de important în dezvoltarea copilului. Între 3 și 6 ani acesta asimilează informații și cunoștințe ce îl vor sprijini în toate activitățile sale de mai târziu, în toate domeniile de activitate.

O tematică foarte des abordată în formarea cadrelor didactice este aceea a instruirii diferențiate. Este vorba despre o activitate ce va avea la bază atât particularitățile copiilor, cât și diferențele dintre aceștia. Se va încerca astfel permanent să se ofere șansa de afirmare fiecărui copil, conform potențialului său și ritmului de dezvoltare.

Activitatea didactică va ține seama de faptul că fiecare copil are propriul său ritm, propriile sale caracteristici ale proceselor psihice.

Cerințele care stau la baza demersului educațional, care promovează și susțin unicitatea fiecarui copil, au în vedere potențialul fiecaruia pentru a fi valorificat la maxim; asigurarea de șanse egale la educație având în vedere respectarea diferențelor de capacitate native. Extrem de important este ca școala să se adapteze la posibilitățile unice ale copilului, la nevoile și problemele lui, la interesele de cunoaștere pentru asigurarea unei educații diferențiate.

Dacă fiecare copil are propria sa personalitate, propria sa individualitate, grupa de preșcolari reprezintă o sumă a acestora. Este absolut necesar să se țină seama că nu există același ritm de dezvoltare și de acumulare pentru toți membrii grupului. De aceea educatorii trebuie să fie niște fini observatori în timpul activităților pentru a identifica cele mai bune strategii de abordare diferențiată.

Concentrarea atenției trebuie să se faca pe termen lung, astfel încăt copilul să fie evaluat dupa o perioadă de evaluare sistematică, timp în care educatorii sistematizează informația, o înregistrează pentru a stabili combinația de strategii care să conducă către succesul școlar.

Pentru realizarea unei adevărate abordări diferențiate este absolut necesar ca trăsăturile ce îi diferențiază pe copii să fie identificate și corelate cu manifestările comportamentale corespunzătoare.

În cadrul activităților din grupele de gradiniță, se pot aborda cu ritmuri diferite activități, se pot varia metodele și conținuturile în funcție de particularitățile copiilor. Modalitățile adoptate în cadrul instruirii diferențiate vor viza următoarele aspecte:

  • conținuturile învățării;
  • modul de grupare a preșcolarilor;
  • timpul sau ritmul de lucru;

Structural, prezentul curriculum aduce în atenția cadrelor didactice următoarele componente: finalitățile, conținuturile, timpul de instruire și sugestii privind strategiile de instruire și de evaluare pe cele două niveluri de vârstă (3-5 ani și 5-6/7 ani).

Obiectivele cadru sunt formulate în termeni de generalitate și exprimă competențele care trebuie dezvoltate pe durata învățământului preșcolar pe cele cinci domenii experiențiale.

Obiectivele de referință, precum și exemplele de comportament, ca exprimări explicite rezultatelor învățării (conceptelor, cunoștințelor, abilităților și atitudinilor, dar și ale competențelor vizate) sunt formulate pentru fiecare temă și fiecare domeniu experiențial în parte. În formularea acestora s-a ținut cont de:

  • posibilitățile, interesele și nevoile copilului preșcolar, precum și respectarea ritmului propriu al acestuia;
  • corelarea fiecărei noi experiențe de învățare cu precedentele;
  • încurajarea inițiativei și participarea copilului preșcolar la stabilirea obiectivelor, selecția conținuturilor și a modalităților de evaluare;
  • încurajarea învățării independente prin oferirea de ocazii pentru a-și construi cunoașterea (atât în instituția de învățământ, cât și în afara acesteia), precum și a lucrului în grupuri mici pe centre de activitate (arii de stimulare) și, pe cât posibil, în grupuri cu o componență eterogenă;
  • stimularea autoreflecției, autoevaluării, autoreglării comportamentului de învățare.” (Curriculum pentru învățământul preșcolar, 2008)

Instruirea diferențiată și individualizată trebuie să aibă ca punct de plecare cunoașterea celui educat. Ea nu trebuie să fie o acțiune de la sine, ci să faciliteze formarea personalității copiilor fara metode coercitive, constrângeri, ținând cont de particularitățile de vârstă și individuale. În funcție de particularitățile psihoindividuale ale copiilor, educatorul va identifica cele mai bune metode pentru a-i motiva pe copii să participe la propria lor formare.

Copiii vor fi încurajați să-și recunoască, să-și conștientizeze calitățile, situație care conduce către creșterea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii, elemente esențiale în obținerea succesului școlar.

Problema instruirii diferențiate nu este nouă, ci numai modul de abordare. Diaconu A. consideră că aria preocupărilor s-a extins în direcția conceperii unei activități instructiv-educative mai variate, nuanțate în raport cu diferențele dintre copii; în sensul promovării unei acțiuni complexe de asistență a copilului (medicală, socială, psihopedagogică).

Problematica instruirii diferențiate apare ca o strictă necesitate pentru sistemul de învățământ românesc. Tendința școlii de a recunoaște unicitatea fiecărui copil este una din ce în ce mai accentuată. Astãzi, poate mai mult ca niciodatã, se încearcã o adaptare a procesului de învățământ  la particularitãțile individuale și de vârstã ale copiilor, la ritmul propriu de învățare, la capacitățile intelectuale unice.