Să le insufle copiilor convingerea că pot – cea mai mare reușită a unui profesor

               În urmă cu câțiva ani, învățătoare fiind într- unul dintre orașele Văii Jiului, am participat cu câțiva elevi la olimpiada de matematică, etapa pe Valea Jiului.

              Învățători, elevi, cu toții așteptam rezultatele cu mare nerăbdare. Rezultatele au fost foarte frumoase, unul dintre băiețeii mei obținând punctajul maxim, 100 de puncte. Bucuria a fost pe măsură. Eram mândră de copiii mei. Reușisem!

              Peste doi ani, am primit în clasă un elev care rămăsese repetent. Nu cunoștea literele, nu știa să citească, nu știa să scrie. A urmat o perioadă grea, efort mare de o parte și de cealaltă. Încet, încet, a deprins cititul. Nu-și exterioriza bucuria, dar îl trădau ochișorii. Pentru că îi plăcea să deseneze, l-am înscris la un concurs de desene organizat pentru copiii cu C.E.S. A obținut locul I și a primit diplomă. Nu-i venea să creadă că el avea o diplomă a lui. Și locul I! M-a emoționat foarte mult. Am plâns amândoi. Reușisem!

              Sunt înconjurată de copii minunați, fiecare unic prin felul de a fi…Și ca dascăl, te bucuri pentru fiecare în parte.

               Anul școlar trecut, copilașii mei erau în clasa I. Învățau să citească. Pentru unii dintre ei, era mai ușor, pentru alții, cititul era o enigmă. Dar am rezolvat-o, citind ,, în pereche’’. Dorința de a ține pasul cu celălalt i-a impulsionat. Când eram eu perechea, încercau să fie la fel de expresivi. Teama din priviri s-a transformat în încredere și bucurie: bucuria de a ști să citească.

               Și pentru că am mai crescut cu un an, acum câteva zile am început să învățăm tabla înmulțirii.

               Of, ce ușor părea că este!

               Cu câtă ușurință completau lacunele din șirurile de numere, ce ușoară era și adunarea repetată!

                Dar a venit și timpul unor verificări scrise (un mic test cu vreo 10 înmulțiri), în fața cărora doi- trei elevi au rămas ușor ,,surprinși’’. Au curs câteva lacrimi, a existat convingerea că ,,eu nu voi ști niciodată tabla înmulțirii!’’.

                Ne-am organizat și de această dată, în perechi. Eu am fost perechea pentru cea mai supărată fetiță. Am numărat din doi în doi, din trei în trei… Am început cu inmulțirile cele mai ușoare și am continuat cu celelalte, folosindu-ne și de adunarea repetată. Într-un final, atunci când eu ,,greșeam’’ sau ,,nu știam’’, mă ajuta cu zâmbetul pe buze. Reușisem!

               Să transformi lacrimile unui copil, care crede că nu va reuși, într-un zâmbet, este, până la urmă, cea mai mare reușită. Reușita nu înseamnă doar performanță, reușita înseamnă în primul rând să insufli copilului încrederea că poate, să-l ajuți să depășească teama și să continue.

              Și cred că noi, dascălii, reușim în fiecare zi.