Întâmplări din pădure
Dragii mei cititori, în acest număr al revistei aș vrea să vă prezint rezumatul a două săptămâni de lucru cu piticii, săptămâni în cadrul cărora am discutat despre proiectul ce a cuprins noțiuni și informații noi despre animalele sălbatice din pădurile noastre și animalele domestice. Proiectul s-a numit „Martinel s-a rătăcit” și a avut ca personaj principal un pui de ursuleț ce nu a ascultat sfaturile adulților și s-a rătăcit în afară pădurii.
În prima săptămână, am discutat despre animalele sălbatice din pădurile noastre, respectiv ursul brun, vulpea, lupul, iepurele, căprioara și ariciul și, de asemenea, despre o parte din păsările pădurii: ciocănitoarea și bufnița. La activitatea de cunoaștere a mediului am lecturat câteva imagini din pădure, însă focusul a fost pe observarea ursului brun (aspect fizic, habitat și hrană). La activitatea matematică, folosindu-ne de jetoanele cu animale sălbatice, am format mulțimi, perechi și am apreciat cantitativ multimele. La activitatea de educare a limbajului am aflat povestea lui Martinel și întâmplările prin care trece, iar la activitatea artistico-plastica l-am modelat pe Martinel.
Următoarea săptămâna am discutat despre animalele domestice, am vizitat ferma împreună cu Martinel, timp în care acesta a aflat lucruri interesante despre animalele de la fermă chiar de la acestea din urmă. La activitatea de cunoaștere a mediului, Martinel l-a ajutat pe purcelușul Codiță să ajungă la mama sa, iar pe parsurs a aflat numele puilor celolalte animale, făcându-și, cu această ocazie, foarte mulți prieteni. La activitatea matematică , folosindu-se de boabele de cereale (grâu, porumb, etc), hrana prietenilor de la fermă, copiii au format perechi și au făcut diverse operații folosindu-se de acestea. La activitatea de educare a limbajului copiii au desfășurat jocul „Eu spun una, tu spui multe”, cu ajutorul căruia și-au consolidat noțiunile de singular și plural, iar la activitatea artistico-plastică piticii l-au modelat pe purcelușul Codiță, alături de Martinel.
Martinel s-a rătăcit
I. Grădinița din pădure
A fost odată ca niciodată o pădure, dar nu o pădure ca oricare alta, o pădure fermecată, dintr-un tărâm fermecat. În această pădure minunată animalele aveau ceva puteri magice, aveau abilitatea de a vorbi exact ca oamenii. Undeva în mijlocul acestei păduri se afla grădiniță din pădure, un loc unde puișorii animalelor sălbatice mergeau să învețe lucruri interesante despre lumea înconjurătoare. Una dintre educatoarele din grădiniță era d-ra Bufnițescu, o domnișoară tare drăguță, ce îndrăgea cu tot sufletul copiii. Ea avea o grupă mijlocie (în grupa sa erau puiuți de vulpe, de urs, de arici și alți pui ai celorlalte animale ale pădurii), unul din puișori grupei sale era Martinel, un pui de urs brun. Martinel era un puișor tare simpatic și îi plăcea tare mult să se joace prin pădure alături de prietenii săi. Într-o zi frumoasă de primăvară , d-ra Bufnitescu a organizat o excursie prin pădure pentru a admira floricele ce tocmai răsăriseră. Puiuții, pregătiți cu rucsacelele în spate, au pornit alături de d-ra educatoare pe cărare către poienița de la marginea pădurii, locul unde creșteau cele mai frumoase flori din pădurea fermecată.
Pe drum, puișorii de animale admirau copacii și verdeața ce se întindea cât vedeai cu ochii, totul era așa de verde și frumos. Martinel al nostru, aflase de la verișorul său Martin, un pui mai mare de urs, că în vecinătatea pădurii se afla o fermă unde animalele sunt îngrijite de oameni, iar acestea locuiesc în țarcuri și grajduri. Puiul nostru, curios din fire cum era el, se îndepărtă de grup într-un moment în care d-ra Bufnițescu observa împreună cu copiii o brândușă gasită pe marginea cărării. Martinel era tare hotarat sa vadă ferma .
Merse el ce merse până când găsi ieșirea din pădure, iar în depărtare zări ferma despre care îi povestise Martin. Nici nu a stat pe gânduri prea mult și a pornit către fermă să vadă cu ochii săi că cele povestite de verișorul său sunt adevărate. După ce parcurse câmpul a ajuns la poarta fermei, unde a rămas împietrit neștiind ce să facă. În partea a doua vom afla ce a găsit Martinel în curte și care sunt prietenii pe care și i-a făcut.
II. Prietenii de la fermă
Stând gânditor în fata porți, lui Martinel în veni în minte să caute o gaură în gard ca să reușească să pătrundă în curtea fermei. După un timp de căutări, găsi în sfârșit gaură prin care reuși să intre, numai că la câțiva pași de locul acela se afla un porceluș, ce plângea de mama focului. Acesta din urmă, neastâmpărat ca și Martinel , a ieșit din țarc și nu mai găsea drumul spre casă. Ursulețul nostru se oferi să îl ajute să găsească drumul, cu condiția să îi prezinte pe drum animalele ce locuiesc în ferma. Purcelușul se prezentă: numele lui era Codiță, căci ce ziceți dragii mei, purcelușul nostru rozaliu, avea o codiță tare drăgălașă, răsucită, și de aceea părinții săi l-au botezat Codiță. Martinel, folosindu-și nașul său sensibil, căci să știți dragi copii, urșii au un miros tare bine dezvoltat și îl folosesc să își găsească hrană, adulmecă drumul spre țarcul lui Codiță. Pe o parte și alta a potecii se aflau țarcuri cu animalele și păsările domestice, iar pe măsură ce mergeau se opreau din când în când pentru a le cunoaște. Așa a aflat Martinel cum se numeau animalele de la fermă, foloasele pe care le dădeau acestea oamenilor, cum aveau oamenii grijă de ele și care este viața de la fermă în general. Odată ajunși la țarcul lui Codiță, noii prieteni și-au luat „La revedere”, cu promisiunea că se vor mai întâlni, iar Martinel părăsi fermă pentru a se întoarce acasă, căci seara venea, iar drumul spre casă devenea tot mai întunecat.
Dar Martinel al nostru încălcase o regulă foarte importantă, iar această călătorie neanunțată va avea și consecințe. Acasă îl așteptau atât mama urs și tata urs, cât și d-ra Bufnițescu, tare supărați cu toții, căci acesta a plecat neanunțat. Martinel își ceru iertare și promise ca nu va mai pleca fără să ceară voie, iar mama urs și tata urs, au fost bucuroși să afle că este bine și nu a pățit nimic.
Sfârșit!