Intervenții de conservare și restaurare realizate asupra unei icoane aflată în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României ”Iisus Hristos Pantocrator înconjurat de sfinți”

/in /by

”Icoana este o asemănare, un model, o întipărire
a cuiva, care arată în ea pe cel ce este
înfățișat în icoană.”[1] SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN        

          În tradiția creștină a primelor secole, cinstirea sfintelor icoane, nu a fost legiferată de către un Sfânt sinod, ci a fost o manifestare firească a evlaviei creștinilor.[2]

         Mult mai târziu, în 787, în urma dispute iconoclaste, este convocat, de către împărăteasa Irina, un Sinod Ecumenic – Sinodul VII Ecumenic, care va stabili cinstirea sfintelor icoane.

         Icoanele ortodoxe aparțin stilului bizantin, un stil care pentru mulți – adesea necunoscători ai cestui tip de artă – este auster, cu personaje aspre. Ceea ce le face, însă, unice este modul de abordare compozițional și cromatic. Personajele sunt sintetizate foarte profund, chipurile lor sunt realizate cu minimum de elemente de limbaj, dar cu maximă expresivitate. Atitudinile sunt sobre, dar pline de eleganță și vioiciune. Concluzionând vom observa că icoanele bizantine prezintă personaje ce nu fac parte din lumea aceasta, ci din lumea îndumnezeită, din Împărăția Cerurilor.

         Dacă Orientul și o mare parte din apus nu au păstrat acest tip de reprezentare, spațiul românesc nu numai că nu a fost ocolit de tradiția picturii bizantine, ci mai mult a asimilat aceste picturi, dându-le valențe noi prin raportarea la spațiul autohton. Drept aceea putem să vorbim despre un stil bizantino-românesc.

         Deci, așa cum bine spunea I. D. Ștefănescu ”fiecare icoană se leagă de un prototip istoric și artistic foarte îndepărtat în vreme”[3], adică operele de artă, în general, și icoanele, în special, constituie documente de mare importanță istorică și artistică.

         Un astfel de caz este și icoana Mântuitorului Iisus Hristos Pantocrator înconjurat de sfinți. Această icoană datează din secolul al XVI – lea (circa 1570-1580). A făcut parte din colecția lui Ștefan Aram Djaburov, iar în anul 1958 a fost achiziționată de Muzeul Național de Artă al României[4].

         Icoana este pictată în atelierele din Moldova, pe un blat realizat din lemn de tei, pe două bucăți de scândură (dimensiunile acestuia sunt de 0,950 x 0,695m[5]), peste care s-a aplicat un grund pe bază de clei de oase și praf de cretă. Tehnica de execuție este cea a temperei cu emulsie de ou.

         Din punct de vedere iconografic icoana se încadrează în tipul icoanelor Mântuitorului Pantocrator. Alexandru Efremov [6]consideră că această icoană se încadrează mai mult în tipul icoanelor Mântuitoruli Psihosostris – salvatorul de suflete. Această încdrare, Efremov o pune pe seama Chipului Mântuitorului, Care este mai degrabă senin și plin de indulgență și înțelegere, decât dreaptă severitate – aceasta din urmă fiind o atitudine specifică Mântuitorului ca Drept Judecător.

         Figura Mântuitorului domină spațiul compozițional și este completată de busturile miniaturale ale Maicii Domnului și Sfântului Ioan Botezătorul (cei doi intercesori) – plasate pe axa orizontală a icoanei – și ale celor doi Sfinți Arhangheli Mihail și Gavriil – aflați în partea superioară. Chipul Mântuitorului este redat elegant și senin într-o poziție frontală. Ceea ce frapează este asemănarea Chipului Său cu forma unei lacrimi.

         Mântuitorul este redat binecuvântând, cu mâna dreaptă, ir în mâna stângă ține o Evanghelie închisă.

         În părțile laterale ale icoanei – părți create de către două baghete sculptate, sub forma unor funii, ce despart partea centrală de cele două laterale – sunt reprezentați Sfinții Apostoli și alți sfinți, după cum urmează:

  • în partea dreaptă a Mântuitorului: Sf. Ap. Petru, Sf. Ap. Matei, Sf. Ap. Marcu, Sf. Ap. Andrei, Sf. Ap. Iacob, Sf. Ap. Toma, Sf. Teodor, un Sf. Mc. Teodor (?), iar șirul este încheiat de către un Serafim;
  • în partea stângă a Mântuitorului: Sf. Ap. Pavel, Sf. Ap. Ioan, Sf. Ap. Luca, Sf. Ap. Simon, Sf. Ap. Bartolomeu, Sf. Ap. Filip, Sf. Gheorghe (?), un Sf. tânăr, (Dimitrie ?), iar șirul este încheiat tot de către un Serafim. Figurile acestora sunt miniaturale[7].

         Cromatica este cea specifică icoanelor bizantine. Tonurile de albastru și roșu închis, cinabrul și oranjul stins sunt puse în evidență prin plasarea lor pe un fundal realizat din aur. De asemenea, ca element distinctiv putem observa cum fundalul părții centrale prezintă elemente vegetale realizate în méplat (relief plat)Acest decor fiind prezent cu precădere pe ferecăturile icoanelor din Moldova și Țara Românească[8].Aceste sunt redate din grund. Aureola Mântuitorului este realizată în relief și prezintă, de asemenea, pe lângă cruce și inițialele ΌωΝ, și elementele vegetale ale fundalului.

         Aureolele celorlalți sfinți sunt redate într-un mod mai simplu – prin linii dispuse radial în jurul capului, iar deasupra fiecărei linii fiind plasat câte un punct. Și aceste aureole sunt redate tot în méplat.

         În ceea ce privește textul ce însoțește personajele, acesta este realizat într-o cromatică și manieră diferită, astfel:

  • monograma Mântuitorului este plasată în două cercuri dispuse simetric față de Chipul Său. Aceste două cercuri au un fundal roșu, iar inițialele sunt din aur;
  • Maica Domnului, Sf. Ioan Botezătorul și cei doi Sfinți Arhangheli au scrisul realizat cu roșu;
  • iar pentru sfinții de pe lateralele icoanei, ab inito textul era realizat cu alb, însă pe parcursul unor ”restaurări” acesta a fost schimbat cu unul negru. Textele ce însoțesc sfinții din casetele laterale s-a păstrat doar în parte[9].

         Maniera de lucru este una bizantină, straturile cromatice fiind suprapuse și de la închis spre deschis.

         Din punctul de vedere al restaurării, această icoană a fost restaurată ante 1967 – necunoscându-se, însă, data exactă și de către cine. Între anii 1967-1968 icoana a fost restaurată de către Gheorghe Zidaru și Gheorghe Șoancă[10].

         Condițiile neprielnice de microclimat au dus descleierea celor două bucăți de scândură. La rândul lor, scândurile descleindu-se au dus la ruperea stratului de grund și implicit la pierderea stratului pictural din zona aceea.

Foto 1. Imagine realizată, în lumină razantă, înaintea operațiunilor de restaurare.[11]

         Exfolierile masive ale stratului pictural, au fost integrate, ante 1967, cu un strat de culoare fără grund.
Stratul de vernis era și el alterat.
Traversele de pe spatele icoanei au fost fixate fără discernământ, prin prinderea lor de verso-ul icoanei cu șuruburi.

Foto 2. Imagine ce pune în evidență una dintre traversele de pe
versoul icoanei, înainte de a fi îndepărtate[12].

         Icoana prezenta atac xilofag și urme de lovire aplicate la nivelul Chipului Mântuitorului Hristos.

Foto 3. Imagine realizată în timpul operțiunilor de restaurare[13].

Foto 4. Detaliul mâinii drepte a Mântuitoruli.
Imagine realizată în timpul operțiunilor de restaurare[14].

         În urma procesului de restaurare au fost îndepărtate traversele, s-au reîncleiat panourile, a fost realizată o biocidare a suprafeței (împotriva insectelor xilofage), s-a fixat și s-a curățit stratul pictural, s-au realizat chituiri ale lacunelor cu un grund asemănător cu cel original, după aceasta fiind efectuată operațiunea de integrare cromatică și de revernisare a suprafeței[15].

         Această icoană face parte, la fel ca și alte opere de artă, cum ar fi Sucevița, din ceea ce Paul Henry numește ”testamentul artei clasice moldovenești”[16]. Icoana rămâne una de o eleganță rafinată, iar tristețea ei profundă este cu atât mai răscolitoare, cu cât întreaga compoziție este lipsită de ostentație.

Foto 5. Icoana Mântuitorului Pantocrator înconjurat de sfinți. Ansamblu.
Imagine realizată după efectuarea operațiunilor de restaurare[17]

Bibliografie

  1. Bratu, Bogdan Icoana Împărăției. Pictura exterioară a Bisericilor Moldovei, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2010.
  1. Damaschin, Sfântul Ioan Cele trei tratate contra iconoclaștilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998.
  1. Efremov, Alexandru Icoane Românești,  Editura Meridiane, București, 2002.
  1. Ștefănescu,I. D. Icoane de artă în Moldova,  în revista Mitropolia Moldovei și Sucevei, an XXXV, nr. 9-12 / 1959.
  1. * * *, Știință și artă, coordonator științific Anastase Anastasiu, Muzeul Național de Artă al R. S. R., București, 1976.

 

[1]Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaștilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998, pp. 137.
[2]Bogdan Bratu, Icoana Împărăției. Pictura exterioară a Bisericilor Moldovei, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2010, pp. 5.
[3]I. D. Ștefănescu, Icoane de artă în Moldova, în revista Mitropolia Moldovei și Sucevei, an XXXV, nr. 9-12 / 1959, pp. 590.
[4]* * *, Restaurarea. Știință și artă, coordonator științific Anastase Anastasiu, Muzeul Național de Artă al R. S. R., București, 1976, pp. 88.
[5]* * *, Restaurarea. Știință și artă, pp. 88.
[6]Al. Efremov, Icoane Românești, Editura Meridiane, București, 2002, pp. 99
[7]Idem, pp. 208.
[8]Idem, pp. 99
[9]Al. Efremov, op. cit., pp. 209.
[10]* * *, Restaurarea. Știință și artă, pp. 84. Icoana are fișa de restaurare nr. 258, iar nr. de inventar al icoanei este: 12497/ i 1154, pp. 88.
[11]Fotografia a fost preluată din: * * *, Restaurarea. Știință și artă, pp. 88.
[12]Idem, pp. 89
[13]Ibidem.
[14]Ibidem.
[15]* * *, Restaurarea. Știință și artă, pp. 88, 89.
[16]Al. Efremov, op. cit., pp. 99.
[17]Fotografia a fost preluată din: Al. Efremov, op. cit., pp. 98