Învățarea științelor prin implicarea emoțională a elevilor

În ziua de astăzi, profesorii sunt îndemnați, în mod constant, să facă “știință distractivă”. Unde este dovada că această abordare poate ajuta într-adevăr să se îmbunătățească înțelegerea și cunoștințele elevilor? Cum pot profesorii, destul de presați, care predau în baza unui curriculum dat, să găsească timpul pentru a face acest lucru în practică? Chiar este posibil să se abordeze toate temele științifice din curriculum în mod distractiv? De fapt, nu există pericolul ca prin această abordare să li se sugereze elevilor că știința însăși nu poate fi învățată distractiv, dacă nu facem asta în mod artificial? Acest articol abordează aceste întrebări importante și oferă un set de instrumente practice, tehnici pe care profesorii le pot folosi pentru a spori interesul pentru lecțiile lor de știință și pentru a stimula reacțiile emoționale pozitive ale elevilor.

Dezbaterea “educație versus divertisment”

Există o istorie lungă și controversată a abordărilor pedagogice care exploatează tehnici de divertisment pentru a face ” știință distractivă ” pentru elevi. Criticii acestor metode le-au catalogat ca nerealiste, necinstite și, de fapt, nesustenabile. Ei susțin că multe dintre conceptele și abilitățile pe care copiii sunt obligați să le stăpânească în știință sunt, de fapt, abstracte și provocatoare din punct de vedere intelectual.

În societatea occidentală și în sălile noastre de clasă, deseori se face o distincție profundă între educație și divertisment. Educația este în mod tradițional văzută ca “muncă” (și caracterizată de obicei ca fiind importantă, serioasă, dificilă și neplăcută), iar divertismentul este perceput ca “joc” (văzut, în general, ca fiind frivol, ușor și plăcut). Diferitele concepții pe care fiecare dintre noi le păstrăm în jurul termenilor de educație și divertisment, poate că stau la baza multor dezbateri aprinse în acest domeniu. Tensiunea apărută între educație și divertisment derivă dintr-un model “compromis” de plasare a acestor experiențe în capetele opuse ale unui continuum- cu cât ai mai mult dintr-o perspectivă, cu atât mai puțin poți avea din cealaltă.

Trăim într-o cultură din ce în ce mai dominată de diverse forme de divertisment, dar toate formele de divertisment au o caracteristică comună – în centrul lor se află, pur și simplu,0 crearea unui răspunsul emoțional la om. Este, desigur, posibil să se proiecteze experiențe pentru elevi, care sunt atât educaționale (în sensul înțelegerii și abilităților sporite), cât și de divertisment (în sensul de a fi angajat emoțional). Acest lucru nu pretinde că toate conceptele științifice și experiențele de învățare sunt imediat atractive pentru elevi. Există o importantă “satisfacție întârziată” a educației științifice, care a fost bine delimitată de Claude Bernard, om de știință din secolul al XIX-lea, care a observat că știința învățării era ca “intrarea într-o bucătărie plină de uimire și minune”, dar a avertizat că problema este “sala cu întuneric lungă, pe care trebuie să o treceți pentru a ajunge acolo”.

Din păcate, elevii nu ajung de multe ori să iasă din întunericul sălii pentru a experimenta deliciile “bucătăriei” în orele lor de știință. Ei nu-și pot susține efortul și implicarea suficient de mult pentru a se putea bucura de realizări și de cercetarea modului în care știința, aparent diversă, se poate unifica sau să aprecieze puterea minunată a științei pentru a explica și prezice, în fiecare zi, lumea din jurul lor.

Unele forme de divertisment pot fi frivole și ușoare, însă cu siguranță acest lucru nu este valabil în toate cazurile. Milioane de jucători de computer tineri sunt dispuși să-și petreacă luni învățând, cel mai adesea, jocuri dificile pentru că le place să le testeze și, în cele din urmă, să depășească provocările intelectuale și fizice care sunt îndreptate asupra lor. Industria jocurilor de noroc are un un termen interesant pentru a descrie acest element vital al jocului – “distracție grea”, rezultând din activități care sunt plăcute, în mare parte, pentru că sunt dificile. Poate una dintre cele mai importante idei greșite din educație este că elevii doresc ca profesorul să facă obiectul/disciplina mai ușor/a pentru ei. Arta predării este ca un joc bun pe computer: trebuie să stabilești provocarea la un nivel care să fie deasupra competenței elevului, astfel încât să pară dificilă, dar realizabilă, iar elevii să fie motivați să o stăpânească. Odată cu abilitățile lor, crește și dificultatea sarcinilor. Structurând cu atenție activitățile elevilor, profesorii pot folosi acest concept de distracție grea pentru a aborda multe aspecte provocatoare ale educației științifice și, de fapt, pentru a le transforma în avantajul lor.

Importanța implicării emoționale în educația științifică

Există o gamă foarte largă de emoții pozitive pe care cadrele didactice le pot încuraja prin modul în care acestea predau știința – de exemplu, curiozitatea, anticiparea, incertitudinea, uimirea, bucuria intelectuală a înțelegerii, mirarea, sentimentul imaginativ, amuzamentul, sentimentul frumosului. Principala justificare dată importanței acestor calități afective în educația științifică este întâlnită în Ghidul ASE pentru educația primară în științe (2011).

Concluzia ar fi aceea că prin creșterea recompensei emoționale pe care elevii o câștigă din învățarea științei, vor fi mult mai motivați să studieze știința în școală și, de asemenea, vor avea mai multe șanse să utilizeze știința în viața lor de zi cu zi. Dezvoltarea unor răspunsuri emoționale pozitive în clasă ajută, de asemenea, la cultivarea eficientă a relațiilor dintre profesor și elevi. Există totuși și alte câteva motive care sunt considerate din ce în ce mai mult ingrediente puternice în teoriile moderne ale învățării. De exemplu, valoarea răspunsurilor emoționale,  deoarece emoțiile joacă un rol important în atenție, interes și cunoaștere.

Evidențierea beneficiilor educației științifice pentru societate și pentru economia internațională au fost folosite pentru a justifica poziția privilegiată a științelor în multe arii curriculare, alături de abilitățile de bază ale alfabetizării, matematicii și tehnologiei informației.

Totuși, emoțiile pozitive generate de învățarea științelor sunt greu de comparat cu cele pe care arta sau literatura le pot provoca elevilor. Încercând să facem o astfel de analiză, e evident faptul că științele sunt în dezavantaj, din acest punct de vedere. Atenția este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru orice rezultat al învățării. Aceasta afirmație pare atât de evidentă, că este ușor să o omitem când predăm. De fapt, mulți psihologi susțin că cel mai important rol al atenției, și poate una dintre cele mai semnificative funcții ale creierul nostru, este abilitatea de a filtra afluxul de stimulente senzoriale concurente și amintiri pentru a ne concentra atenția asupra informațiilor care sunt cu adevărat importante pentru noi în orice moment. Fără această abilitate ar fi imposibil pentru creierul nostru să înțeleagă experiențele noastre conștiente. Neuroștiința a dovedit că unul dintre principalele criterii pe care le utilizează creierul pentru a analiza informațiile este valoarea emoțională pe care o deține. Deci, inserarea stimulilor emoționali pe parcursul unei lecții captează și ajută la menținerea atenției elevilor.

Psihologii recunosc două tipuri diferite de interes- interese individuale: interesele limitate pe care le are dezvoltate fiecare elev, de multe ori din experiențele lui anterioare (de exemplu, interesul pentru insecte, tratamente pentru cancer etc.), interese situaționale, stimulate prin conținutul sau modul în care acesta este prezentat spontan, creează un interes pe termen scurt pentru aproape toți elevii (de exemplu, contextul științelor medico-legale, demonstrații cu explozive etc.).

Interesele situaționale sunt, în general, mai eficiente în sala de clasă, deoarece acestea implică un număr mai mare de elevi simultan și sunt mai mult sub controlul profesorului decât interesele individuale. Cercetările au arătat că una dintre cele mai eficiente surse de interes situațional este orice tip de răspuns emoțional. S-a demonstrat deja cum influențează emoțiile procesele cognitive implicate în securizarea atenției și într-unul dintre cele mai importante procese cognitive din învățare- memoria. Din motive de supraviețuire, creierul nostru pare să fie conceput așa încât să privilegieze informațiile asociate cu excitația emoțională. În plus, unul dintre cele mai puternice mesaje care a început să reiasă din aplicația relativ recentă a neuroștiinței la cercetarea educațională, este că nu mai este posibilă separarea cunoașterii și afectivității. Chiar dacă în trecut am încercat să împărțim cu desăvârșire aceste funcții ale creierului, ele sunt, de fapt, legate în mod inextricabil una cu cealaltă (Damasio, 2006). Deci, chiar dacă un profesor este preocupat exclusiv de îmbunătățirea abilităților de înțelegere, mai presus de schimbările motivaționale sau de atitudine, se dovedește că nu poate ignora rolul emoțiilor pozitive în învățarea elevilor lui. Abordarea emoțională, departe de a fi pur și simplu o concesie a motivației este, de fapt, în centrul modului în care copiii participă, își amintesc și gândesc.

Referințe bibliografice 

• ASE Guide to Primary Science Education, 2011, Association for Science Education
• R.Damasio, 2001, Emotion and the Human Brain, New York Academy of Sciences