Ioan Neacșu: „Profesorul trebuie să știe să comunice empatic și să fie un bun negociator”

L-am întrebat pe Ioan Neacșu, profesor universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, din cadrul Universității din București, ce înseamnă o școală bună, cum arată un profesor bun, ce înseamnă cu adevărat sintagma „învățământ centrat pe elev” și care sunt nevoile copiilor cărora școala trebuie să le răspundă. A vorbit despre standarde, valori, evoluție, pentru care există criterii clare și măsurători obiective. Și despre încă ceva. „Ca să vezi dacă o școală este bună, trebuie copilul întrebat: Crezi în școala ta? Cum e școala ta? Se duc copiii cu drag la școală? Apreciază părinții calitatea profesorilor? Care este progresul copilului în diverse zone ale personalității sale?”, spune profesorul Ioan Neacșu.

Cum poate fi definită o școală bună?

În primul rând, trebuie vorbit despre criterii generale și criterii specifice aplicate concret școlii. Una este când vorbim despre o grădiniță bună, alta când vorbim despre o școală cu clasele I-IV, despre un gimnaziu bun, despre o instituție de învățământ superior ș.a.m.d. Vor fi criterii științifice, vor fi criterii care țin de respectarea legalității,  avem criterii economice, criterii pedagogice, care țin de organizare, de viziuni, de resurse, de curriculum. Avem criterii psihologice, criterii manageriale, care sunt centrate pe calitatea, eficiența factorilor care conduc școala, avem criterii de igienă, avem criterii de securitate și de protecție, avem criterii tehnologice, dacă școala este dotată cu resursele necesare, avem criterii sociale. În principiu, într-o școală bună, cred că este vorba de un echilibru al acestor criterii.

Cum pot ajunge școlile să atingă cât mai bine aceste criterii?

Pe cât posibil, ele pot deveni exigențe pe care o școală le poate atinge în timp: unele depind de management, altele de comunitate, altele de calitatea resurselor umane. Nu putem avea într-o școală de la început cele mai bune resurse umane. În timp, da. O școală nu are un climat, tonic, pozitiv, dar în același timp de exigență, dintr-o dată. Avem nevoie uneori de o perioadă de timp și vom vedea cum, cu timpul, școlile se ierarhizează în mintea părinților, a elevilor, odată cu anii de experiență într-un domeniu. O școală bună ar trebui să fie apreciată de părinți, de elevi, de comunitate, după rezultatele în timp. Și după obstacolele pe care le-a depășit. Ca să vezi dacă o școală este bună, trebuie copilul întrebat: Crezi în școala ta? Cum e școala ta? Se duc copiii cu drag la școală? Apreciază părinții calitatea profesorilor? Care este progresul copilului în diverse zone ale personalității sale?

Din experiența dvs, cum arată un profesor bun?

Răspunsul este extrem de nuanțat pentru că avem profesori de diferite specialități. În principal, când vorbim de profesori buni trimiterea se face la standarde, la norme, la exigențe, la așteptări. Dacă luăm în calcul competențele generale, putem vorbi despre competențe științifice, competențe pedagogice, competențe psihologice, socio-emoționale, de atitudine mentală pozitivă. Profesorul bun este un om care simte evoluția copilului, este un om a cărui psihologie și a cărui percepție asupra psihologiei copilului are ceva experiențial. Dar, în același timp, profesorul ar trebui să aibă în el un spirit de cercetător. Să fie un bun manager al clasei, al grupei de elevi, să fie un bun comunicator. De aceea vorbim de calitatea lui de a comunica empatic, de a ști să fie un bun negociator atunci când conduita copilului se abate de la regulamente. Profesorul bun este cel care are un stil de predare, care combină în mod interesant metode, care știe să evalueze și să vadă progresele copilului. Dacă luăm aceste criterii generale și le punem la o coloană la stânga, iar în drepta criterii specifice lucrurile se modulează puțin diferit. Unele sunt calitățile la profesorul de matematică, altele la cel muzică. Aici lucrurile se diferențiază din ce în ce mai mult.

Cum ar trebui să se desfășoare un învățământ centrat cu adevărat pe elev?

Am în vedere elevul, am în vedere vârsta, am în vedere apartenența la un gen, pentru că unele vor fi centrările la educație fizică în cazul fetelor, altele în cazul băieților, unde dezvoltarea psihomotrică este foarte diferită. Dar trebuie să luăm în calcul emoționalitatea, partea de spiritualitate și așa mai departe. Eu trebuie să am în vedere că există o dezvoltare inegală pe diferite componente ale personalității: un copil poate sta foarte bine cu dezvoltarea cognitivă și poate fi fragil emoțional. Poate fi un copil timid, dar cu o minte profundă. Dacă profesorul nu înțelege că are nevoie de mai mult sau mai puțin timp pentru rezolvarea unei probleme, atunci eroarea va fi evidentă. Asta înseamnă centrarea pe elev. Când îl evaluezi, standardele sunt diferite, standardele sunt cel puțin trei: una este evaluarea în funcție de normă, de programă, alta este evaluarea raportată la colectivul din care face parte și alta este evaluarea raportată la sine, o evaluare de progres, dar uneori se poate constata un regres sau o ușoară involuție. Dacă un copil trăiește într-un mediu toxic, poate începe să aibă anumite vulnerabilități. O ceartă într-o familie, o alimentație neadecvată, o boală pot să ducă la involuții. Ideea aceasta a centrării trebuie nuanțată.

Ce credeți că lipsește astăzi școlii românești?

Din dezbaterile despre educație din ultima vreme lipsesc cei care învață, iar ei sunt cei mai importanți. Foarte puțini profesori le spun spun la începutul activității elevilor cum să învețe la disciplina lor. Manualele nu spun la început cu poți să înveți folosind acel manual. La mulți dintre profesorii actuali lipsește din activitatea de predare narativul, povestea. De multe ori, la literatură nu se mai povestește, la istorie nu se mai povestește, la matematică nu se povestește. Nu se mai face istoria matematicii, de pildă, și se uită un element important, contextualizarea. O școală trăiește într-o comunitate: există contextul comunității, contextul familie. Noi adesea facem abstracție de context, facem abstracție de diferitele motivații ale copilului. Variabilele de luat în calcul nu sunt numai coeficientul de inteligență, mai este și inteligența emoțională.

Care sunt principalele nevoi ale elevului de care școala trebuie să țină cont?

Elevii au nevoi care țin de vârstă, nevoi care țin de cunoaștere, nevoi care țin de relații, nevoi care țin de temperament. Extrovertul are nevoie, de pildă, de o „scenă” pe care să se exprime.  Elevul are nevoie de încredere în sine. Are nevoie de adevăr, dar întreabă-l și pe el care este adevărul lucrurilor. Copilul are dreptul să spună și el opinia despre ce învață? De ce nu-l întrebăm mai des?