ISTORIA ADEVĂRATĂ A UNUI POPOR

Este bine cunoscută sintagma: ”Cine nu-și cunoaște trecutul nu se cunoaște pe sine!”. Faptul că omenirea nu-și cunoaște cu adevărat istoria și că ceea ce numim istorie este de fapt o relatare a unor evenimente care servesc anumitor interese, este reală. Și nu este doar cazul României, țară călcată de atâtea imperii încât la un moment dat nu mai știm exact de cine și de ce am ajuns în situația aceasta. Se pleacă de la ideea că orice eveniment este perceput de fiecare individ, care participă la el, în alt mod. Așa că, de exemplu o revoluție este relatată de participanți în mod diferit. Un exemplu elocvent este chiar revoluția din 1989 . A fost ea chiar o revoluție sau lovitură de stat?

Aici am putea întreba istoricii, dar și aceștia la rândul lor, fără date concrete, nu pot să emită o variantă istorică concludentă. Sigur, o variantă oficială există, una care să îmbrace o tentă de seriozitate și de încredere, dar care este pusă sub semnul întrebării de unii dintre dintre experți.

Și astfel apare paradoxul în ceea ce privește istoria unui popor: varianta oficială, care servește unor interese, și varianta istoricilor , care rămâne într-un con de umbră.

Și parcă nu era de ajuns!

Ministerul Educației și…..etc. ( deoarece cu fiecare nou ministru își schimbă și denumirea) preconizează mari schimbări, pe care le tot numesc reforme, în ceea ce privește programele școlare.

Ceea ce trebuie să reprezinte o noutate este unirea (eu aș numi-o comasarea) unor materii sub egida unei denumiri pompoase precum ȘTIINȚELE VIEȚII ( referindu-se la biologie, chimie și fizică) și EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE ( referindu-se la istorie și geografie).

Idee centrală care dictează această unire este mult folosita INTERDISCIPLINARITATE.  Este folosită momentan și în cadrul curriculumului la clasele 0 până la a III-a, în care o temă este dezbătută rând pe rând la toate materiile. Astfel vorbim despre rațe, citim despre rațe, numărăm rațele, învățăm despre rațe și istoria lor. Păcat că nu au salvat Capitoliul. Nu-i nimic că trecem la gâște!

Reacția la această propunere nu s-a lăsat așteptată. Iată că de data asta fiind vorba de istorie, voci autorizate s-au auzit în presă. Într-un articol din ziarul CURENTUL  academicianul Dinu C. Giurescu compară trecerea istoriei în oală cu alte materii ca fiind identică cu impunerea istoriei României a unui obscur Roller în timpul comunismului. Iată ce spune domnul academician: ”Elevii sunt invitați să-și anunțe părinții că, printr-o hotărâre plină de patriotism și curaj, disciplina ISTORIE s-ar putea ca pe viitor să se numească EDUCAȚIE CETĂȚENEASCĂ. Și uite așa ne-am întors victorioși la epoca fericită când Roller coordona manualul ”Istoria R.P.R.  – manual pentru învățământul mediu.   Fericita epocă în care tinerii erau îndreptați și îndrumați print-un manual unic, la reinventarea istoriei potrivit cu noile interpretări de sorginte marxistă. (…..) Mai este vreo diferență între atunci și acum? Da, este, atunci era Istoria Republicii Populare Române, astăzi se numește Istorie –    clasa a XII-a. Cu îndreptățire ne întrebăm a cui istorie? În fapt, istoria românilor a dispărut ca disciplină formativ în învățământul liceal. Tinerilor li se oferă o istorie care poate fi a oricui. Și este așa deoarece curriculum este una singură pentru toate categoriile de școli.”

Domnul academician observă un regres, constată renunțarea definitivă la studiul Istoriei ca disciplină fundamentală, iar această hotărâre este tocmai un pas mare înapoi tocmai acum când ne apropiem de sărbătorirea centenarului Marii Uniri.

”Dacă la revoluție Istoria avea trei ore pe săptămână, azi este o materie secundară, cu o singură oră pe săptămână și nu mai este materie obligatorie pentru bacalaureat. (…) În zilele noastre a-ți iubi țara este aproape un delict ! Cu cât uiți mai repede și mai ireversibil trecutul care-ți aparține, cu atât mai ușor îți pierzi identitatea. Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenușie, fără trecut, deci fără viitor? Stupida trufie de-a șterge din memoria oamenilor trecutul va duce mai devreme sau mai târziu la dispariția noastră ca neam. ”

Vocea domnului academician  Dinu C. Giurescu nu a rămas singulară. Academia Română ia poziție oficială, prin intermediul academicienilor Ionel-Valentin Vlad, președintele Academiei Române, Cristian Hera, Bogdan Simionescu, Alexandru Surdu și Victor Spinei, vicepreședinți ai Academiei Române și Victor Voicu , secretar general al Academiei:

”Academia Română a luat act cu îngrijorare de propunerile formulate în cadrul celor trei variante ale Planului cadru pentru învățământul gimnazial din România de către Institutul de Științe ale Educației și care se află acum în dezbatere publică (….) Subiectul major care îngrijorează mediul academic și care se regăsește la nivelul tuturor celor trei variante, nelăsând nicio posibilitate de opțiune profesorilor, este reducerea numărului de ore, până la dispariția din programă, la disciplinele fundamentale de studiu, menite să formeze atât cultura generală , cât și conștiința istorică a noilor generații. ”

Măsurile propuse de Institutul de Științe ale Educației sunt: dispariția singurei ore de limba latină în gimnaziu, la clasa a VIII- a, amputarea unei ore de limba și literatura română la clasele a V -a și a VI- a și diminuarea drastică a numărului de ore de istorie.

Academia Română semnalează că ”toate cele trei domenii de studiu vitregite de actuala propunere sunt materii cu puternic caracter identitar, contribuind împreună la dezvoltare conștiinței naționale, europene și umaniste a tinerei generații.(…) Studiul limbii latine, limbii și literaturii române și istoriei (naționale și universale) oferă copiilor repere esențiale orientându-i ca cetățeni ce aparțin unui popor european, vorbitori ai unei limbi de origine latină, înrudită cu alte câteva limbi europene descendente din același trunchi comun, purtători ai unor valori culturale și etnice care s-au aflat întotdeauna în deplin respect și armonie cu valorile altor popoare.”

”Identitatea românească nu poate fi înțeleasă fără componenta sa latină, identitatea europeană , la rândul ei, nu poate ignora această componentă. Să nu uităm eforturile Școlii Ardelene, Iluminismul românesc,  de a argumenta originea latină a poporului și a limbii românești în Transilvania. Să nu uităm că însuși statul român a constituit, la 1859, în jurul ideii de unitate a tuturor celor de gintă latină . În acest context, prima misiune a Academiei Române, la 1866, a fost să alcătuiască gramatica și dicționarul limbii române și să redacteze tratatul de istoria românilor, tocmai pentru a susține și cultiva conștiința identității noastre. Or, acum, propunerile acestui nou Plan-cadru compromit   printr-un singur gest, insuficient cântărit, eforturile a generații de intelectuali responsabili și pun sub semnul pericolului însăși identitatea noastră. Consecințele nu vor întârzia să apară, iar Istoria nu va fi îngăduitoare.”

Reprezentanții Academiei Române subliniază faptul că studiul istoriei ajută copilul în vârstă de 10-15 ani la dezvoltarea lui armonios, sensibil și rațional. Istoria îi oferă o perspectivă largă asupra realității, limba și literatura română îi dezvoltă capacitatea de înțelegere a noțiunilor, conceptelor, fenomenelor, dar și sensibilitatea, bunul gust, receptarea estetică, și în ultimul rând latina consolidează cunoștințele de gramatică , de logică și furnizează terminologia pentru majoritatea științelor exacte.

Actul educativ este complex și dificil, de aceea el necesită timp, o strategie inteligentă și răbdare. O trecere rapidă printr-o multitudine de discipline  anulează posibilitatea reală de a fixa și  aprofunda cunoștințele și duce inevitabil la superficialitate. Se ajunge la cantitate și nu la calitate! Multe materii nu își au rostul la nivelul gimnazial și apar în dauna materiilor de bază.

Aceasta este situația actuală a învățământului românesc care bâjbâie între variante care mai de care inadecvate pentru realitatea românească. Consilieri, care după 1989 au trecut și ei granița, au avut parte de vreo bursă în străinătate și care s-au întors în țară mai amețiți decât au plecat doresc acum să erijeze drept cunoscători ai pedagogiei și metodologiei propunând schimbări la schimbări și reforme la reforme.

Nu pot să fiu optimistă în ceea ce privește adoptarea unei decizii corecte pentru materia istorie. Noi profesorii am sesizat de nenumărate ori nereguli în ceea ce privește curriculum și am rămas cu sesizările. Nimeni nu ia în serios opinia profesorului/pedagogului. Atât presa cât și opinia publică se află parcă în război direct cu demersurile profesorilor. Rar auzi vorbe de laudă la adresa oamenilor care se dedică trup și suflet acestei meserii.