Iulian Toma: S-ar putea ca, în 10 ani, o problemă de arte vizuale tratată într-o cheie interdisciplinară să ne folosească la locul de muncă
Iulian Toma, lector universitar doctor la Universitatea Națională de Arte și coordonatorul catedrei de Arte de la Genesis Collegiate, vorbește, într-un interviu pentru Didactica Genesis, despre felul în care educația vizuală îl poate ajuta pe copil să își dezvolte o gândire „altfel” care îi va permite în viitor să găsească soluții la diferite probleme. O gândire „altfel” oferă flexibilitate, deschidere și capacitatea de a găsi multiple căi de rezolvare a problemelor. Și se simte lucrul ăsta, deși îl facem doar la orele de educație vizuală, cumva chestiunile acestea se acumulează. Tipul acesta de a gândi, de a strânge informația, de a contextualiza, se poate dovedi util, la un moment dat, în situații de învățare diferite. S-ar putea, ca în 10 ani, o problemă de arte vizuale tratată într-o cheie interdisciplinară, să ne folosească la locul de muncă”, explică el.
Cât de importantă este arta în viața copiilor? Pe vremuri ea se reducea la câteva ore de desen în care, uneori erau predate lecții suplimentare de română și matematică.
În prezent, la nivel european nu se mai discută despre orele de desen, termenul potrivit este mai degrabă cel al educației și comunicării vizuale. Pentru că simplu gest al desenului poate să însemne pentru copil, sub o îndrumare mai mult sau mai puțin atentă din partea profesorului, un gest de a interpreta natura într-o manieră mimetică. Sigur că acest lucru poate duce la formarea unor competențe, însă nu acesta este rolul educației vizuale. Din punctul meu de vedere, educația vizuală trebuie să fie abordată dintr-o perspectivă inter- și transdisciplinară, pe de-o parte. Pe de altă parte, trebuie să formăm copilului o cultură vizuală generală, care să îi folosească în general pentru activitatea sa școlară și pentru formarea sa ca viitor adult.
Vorbeați despre interdisciplinaritate. Cum poate fi atins acest obiectiv?
Aici avem o inițiativă, am pornit pe un drum și ne-am propus în acest a școlar includerea în oferta educațională Genesis la ciclul gimnazial a unei teme cross-curriculare, pe care am numit-o simbolic Trei Habitate, temă pe care o gândim a fi desfășurată pe parcursul a două semestre. Și tocmai aceasta este problematica, pentru că noutatea demersului educațional o constituie modul în care elevii se vor raporta la acest concept, habitat, prin abordări inter-, multi- și transdisciplinare și prin căutarea unor soluții, găsirea unor răspunsuri, a unor rezolvări și foarte important, de ce nu, a unor reinterogări.
Cum va fi pus în practică acest concept?
Conceptul semnifică ideea de spații in vivo, spații care trăiesc, mediul natural și mediul edificat, ecosistemul, teritoriul, spațiile locuite și existența în sine. Acest concept ne oferă, zic eu, suficiente argumente pentru a ne desfășura acest curs, această tremă cross-curriculară.
Din punct de vedere administrativ există o repartizare modulară, dar este un demers didactic care se desfășoară în echipă, într-o manieră flexibilă. Spre exemplu, noi introducem în ecuație un element surpriză, cel puțin pentru copii, timpul. De ce? Pentru că, obișnuiți cu un parcurs cadențat pe durata a 50 de minute, elevii în contextul nou vor descoperi că orice subiect poate fi studiat modular, integrat, pe un flux temporar flexibil, deschis, fără a trasa granițe între discipline.
Așadar, vă propuneți să le arătați că învățarea este un proces continuu.
Nu ne limităm la 50 de minute, nu ne limităm la disciplină, știm să facem legături, prin intermediul disciplinelor, și de fapt, habitatul este până la urmă un pretext, un obiect de studiu. Elevul devine creator din această perspectivă, este un exercițiu de imaginație și creativitate. Acest traseu modular conține momente de reflecție și de analiză prin intermediul artelor vizuale, al disciplinelor umaniste, al celor științifice și tehnice, al artelor spațiului, al artelor sunetului și al celor ale spectacolului, Noi abordăm tema la un nivel global, incluzând, practic, toate ariile curriculare în zona de interes a copilului.
Avem grupe de elevi cu interese, deschideri și motivații diferite. Aceasta este o realitate. Studiul se face individual, încercăm să ne punem de acord noi între noi, profesorii din arii curriculare diferite, iar copilul are posibilitatea să aleagă. Noi nu le oferim niște rețete, noi nu îi oferim copilului niște pastile care să rezolve problema educației. Pe noi ne interesează procesul educativ, ne interesează că având copii cu interese diferite, să oferim un punct de convergență între cunoașteri.
Ce ar trebui să însemne educația vizuală în școală, cum îi poți dezvolta unui copil cultura vizuală?
E și aceasta o problemă delicată, nu numai pentru învățământul românesc, sunt contexte pe care le-am analizat la nivel european, și nu numai. Cultura vizuală este de fapt o părticică din tot angrenajul cunoașterii. În primul rând, trebuie să ne concentrăm pe stimularea potențialului creativ al copilului. Asta este marea problemă. Și trebuie să avem un curriculum care să sprijine această componentă a creativității, care este fundamentală. Și nu vorbesc aici despre creativitate vizuală, în mod special, ci despre creativitate în general. Firește că, în această ecuație, pentru noi, ca profesori, este important cât de creativi suntem noi înșine. De fiecare dată mi-am îndemnat grupele de elevi și grupele de studenți pe care îi formez pentru a fi viitori profesori de arte vizuale, să facă legătura și cu alte discipline. Încercăm să vedem lucrurile dintr-un context cultural, istoric, social, încercăm să legăm o problemă de studiul cromaticii de o problemă de geometrie. Cumva încercăm să creăm o simbioză între discipline. Încă o chestiune, noi trebuie să încercăm, de fiecare dată, să îi insuflăm copilului ideea că prin intermediul artelor vizuale ne putem exprima liber.
Însă orele de educație vizuală din sistemul românesc de educație nu încurajează întotdeauna libera exprimare…
Din păcate, avem clișee. Soarele este galben, cerul este albastru. Dragi copii, soarele trebuie amplasat în colțul din dreapta…
Și eu mă regăsesc în copilăria mea, în școala primară, când aveam astfel de teme. Numai că eu la un moment dat, mi-am pus probleme când am terminat ciclul primar și am dat mai departe la Arte Plastice. Pregătirea mea a fost făcută cu mine însumi. Am fost un soi de autodidact, în timp ce colegii mei învățau rețete, eu am dat la o parte clișeele. Același lucru îl învăț și pe elev la clasă. Mărul, eu pot să îl simt astăzi verde, dar, poate, mai pe seară, îmi dă senzația că e roșu.. Sau astăzi am o dispoziție mai altfel decât în celelalte zile și mi se pare că copacul din fața mea are rădăcinile orientate către cer. Asta înseamnă să gândim altfel. O gândire „altfel” oferă flexibilitate, deschidere și capacitatea de a găsi multiple căi de rezolvare a problemelor. Și se simte lucrul ăsta, deși îl facem doar la orele de educație vizuală, cumva chestiunile acestea se acumulează. Tipul acesta de a gândi, de a strânge informația, de a contextualiza, se poate dovedi util, la un moment dat, în situații de învățare diferite. Nu neapărat peste un an, peste doi. S-ar putea ca, în 10 ani, o problemă de arte vizuale tratată într-o cheie interdisciplinară să ne folosească la locul de muncă.
Cum poți folosi tehnologia digitală pentru a face educație vizuală?
Trăim într-o societate digitală, aceasta este direcția, este foarte clar. Mergem mai departe și ne punem problema, de fapt, cum putem să-l educăm cu adevărat pe copil, cum te folosești de digital pentru a stimula potențialul creativ al copilului, pentru a-l pune pe copil în situația de a fi utilizator creativ al softurilor de prelucrare computerizată a imaginii. Aici există o greșită percepție asupra educație, cel puțin la noi, în domeniul artelor vizuale. De exemplu, softul de prelucrare al imaginilor, primul lucru pe care-l face profesorul e să-l învețe meniurile. Această învățare gramaticală de bază nu este suficientă. Acest mediu de învățare a generat din partea copiilor clișee. Din contră, eu trebuie să merg pe un creative learning, în care eu îi explic copilului că softul acela este un instrument cu care am posibilitatea să mă joc foarte liber în orice direcție vreau eu. Dar pentru asta trebuie să fiu o persoană deschisă, să știu eu ca profesor să îl învăț pe copil cum să utilizeze aceste mijloace.
Cu își pot găsi artele locul într-un sistem educativ orientat către noțiunile abstracte?
La noi misa sunt examenele naționale, româna, matematica. Nu neg rolul și importanța acestor discipline în formarea tinerilor. Dar nu este suficient. Urmărești să iei o notă mare pentru clasa a noua și tu te concentrezi pe română, matematică și uiți de fapt să mai comunici vizual. Este vorba despre educație și comunicare vizuală. Un profesor de arte, de fapt, asta să trebuie predea. De fapt, noi am uita de unde am plecat, scrisul a apărut ca derivat al vizualului. Abstractizăm foarte mult, teoretizăm foarte mult și uităm de intuiție, uităm de imaginație care, de fapt, generează inovația.