Jocuri care fac gramatica distractivă
Noi, profesorii de limbi străine, obișnuim să credem că e un must folosirea jocurilor doar pentru preșcolari și școlarii mici, în special în predarea și consolidarea vocabularului.
Dacă în articolul trecut am prezentat astfel de jocuri, în cele ce urmează vreau să includ și gramatica în această sferă ludică. Conservatorii mă vor combate, poate, spunându-mi că gramatica e formată dintr-un set de reguli ce trebuie memorate. Adevărat. Doar că ele pot fi învățate și prin joacă, subconștient, iar copiilor mai mari le putem explica scopul jocului, devenind astfel conștienți de valoarea educativă a acestuia (Ex: Vom juca un joc de ghicire pentru a exersa formularea de întrebări și răspunsuri.)
Grammar detectives – scopul jocului este ca elevii să deducă logic o regulă gramaticală. Profesorul scrie pe tablă propoziții amestecate, folosind Future Tense Simple, Going to, Present Simple / Continuous, ș.a., iar elevii trebuie să le pună în ordinea corectă și să descopere regula gramaticală.
Axa timpului – este un joc pe care l-am inventat din necesitatea de a-i face pe elevi să perceapă corect timpurile gramaticale, acțiunile și momentul desfășurării lor. În fața clasei se întinde o sfoară, iar profesorul împarte elevilor foi pe care sunt scrise propoziții la diverse timpuri gramaticale. Elevii sunt invitați pe rând să citească propoziția și să agațe foaia pe sfoară cu un cârlig / agrafă de birou în locul corespunzător, conform axei timpului.
Line-up (alinierea) – se joacă în mod similar jocului de mai sus, doar că elevii primesc cuvinte și trebuie să se alinieze în fața clasei, astfel încât să formeze propoziții corecte sau pot avea propoziții și să formeze un dialog corect și logic.
Întreabă-mă ce-am făcut – Scopul activității este de a pune întrebări la timpul trecut. Profesorul scrie începutul unui text pe tablă, de preferat să fie ceva din propria experiență deoarece elevilor le place să descopere lucruri personale despre omul din fața lor. Exemplu: Aseară am fost în vizită cu fiica mea la prietena mea cea mai bună… Elevii sunt invitați să pună întrebări, astfel încât să descopere cât mai multe lucruri: Cum o chema pe prietenă? Ce ai făcut? Dar fiica? Ați fost cu mașina? Profesorul continuă să scrie răspunsurile pe tablă sau să răspundă oral.
Licitația – activitatea aceasta se poate desfășura în grupuri mici sau în perechi și poate fi făcută la sfârșitul unei unități, pentru a consolida cele predate. Elevii primesc fișe cu 10-20 de propoziții corecte și incorecte, primesc și o sumă de bani imaginară cu care pot licita pe rând fiecare propoziție pe care profesorul o scoate la licitație. Câștigă elevii cu cele mai multe propoziții corecte achiziționate.
Playing a chain game – scopul acestui joc este de a dezvolta atenția și memoria și de a repeta structura gramaticală introdusă în joc. Ex: Elevul A – Bunica a fost la mall și a cumpărat un calculator. Elevul B: Bunica a fost la mall și a cumpărat un calculator și un MP3 Player și așa mai departe, până când unul dintre elevi se încurcă.
Cursa propoziției – copiii sunt împărțiți pe grupe și fiecare grup trimite un reprezentant care va lua de la profesor un plic ce conține bilețele cu cuvinte ce trebuie puse în ordine. Reprezentanții duc plicul grupului și toți membri scriu în caiete propoziția corectă. Primul grup care termină este câștigător.
Gramatica prin cantece – Folosirea versurilor cântecelor pentru a discuta reguli gramaticale este inedită pentru elevi. De exemplu, pentru consolidarea timpului trecut se poate folosi cu succes cântecul Yesterday – The Beattles, iar la final, dacă tehnica ne permite, putem să cântăm varianta karaoke pentru a face lecția mai amuzantă.
Role play – De la cei mici până la cei mari, jocul de rol se poate folosi pentru a exersa gramatica în context, în situații reale de viață: la cumpărături, la restaurant, la doctor, la petrecere, etc. Pentru un mai bun control, elevii pot primi card-uri ce descriu rolul sau situația în care se află.
Fortune teller (Prezicătoarea) – Activitatea poate fi demonstrată de profesor și apoi elevii pot fi pe rând prezicători sau pot comunica în perechi. Are ca scop exersarea modalității de exprimare a viitorului be going to și devine extrem de atractivă și amuzantă pentru copii.
Vă invit să încercați și veți fi uimiți să descoperiți că o lecție pe care noi o considerăm dificilă devine distractivă, iar copiii sunt motivați, cooperanți și activi, dornici să participe la joc. Jocul presupune concentrare, cooperare și, nu în ultimul rând,repetiție, ceea ce facilitează o memorare mai ușoară și de durată, deoarece regula gramaticală este exersată într-un context amuzant.