Jocurile de ieri și de azi – Revista Didactica Genesis

Când îmi amintesc de copilăria mea, primul lucru care îmi apare în minte este veselia și râsul din momentele de relaxare, de joacă, din weekend-uri și din vacanțe. Fac parte din generația care a crescut cu cheia de gât, în care dacă aveai o bicicletă erai cineva în grupul de prieteni, în care diferențele sociale generate de situația materială a părinților erau aproape inexistente. Dar aveam ceva ce nu mai regăsesc astăzi la o bună parte dintre copii, aveam o imensă poftă de joacă, o mare bucurie când mă întâlneam cu prietenii, când gașca de copii era completă. Altminteri, recurgeam la binecunoscuta strigare „Nenea Marin, îl lăsați pe Daniel afară?”, pentru a nu priva pe niciunul dintre noi de momentele acelea minunate. Universul nostru de joacă era în fața blocului, în spatele blocului și prin împrejurimi, de dimineață până la înserat, cu cheia atârnând la gât și cu un frate sau o soră în grijă.

Buna dispoziție, cheful de joacă, amuzamentul, inventivitatea erau accesoriile care ne însoțeau și care stârneau râsul zgomotos, colorat, strigătele de veselie ce se răspândeau în jurul blocurilor. Eram foarte fericiți, foarte veseli, pentru că, deși jocurile erau banale, noi reușeam să ne armonizăm pentru că ne cunoșteam foarte bine și ne acceptam mai ușor eventualele diferențe, vrând să ne distrăm la maximum. Și asta ne ieșea de fiecare dată, făcând tot mai dificilă misiunea părinților de a ne strânge seara în casă. Jocuri precum: „Șotronul”, „Elasticul”, „Prinsa”, „7 pietre”, „Lapte gros” mi-au umplut copilăria de clipe minunate, de momente de neuitat, care s-au transformat în amintiri greu de șters din memorie, chiar și după aproape 30 de ani.

Din păcate, jocurile din jurul blocurilor, chiotele copiilor, veselia care altădată anima viața cartierelor, au dispărut astăzi, iar chipurile copiilor sunt parcă mai palide, mai puțin zâmbitoare. Oare de ce? Să fi devenit, oare, părinții mai grijulii și mai protectori cu copiii lor și, din dorința de a-i ține departe de eventualele accidentări sau pericole, aleg să nu-i mai lase în jurul blocurilor? Să fie de vină progresul tehnologic care le oferă acum posibilitatea copiilor să petreacă timpul în fața smartphone-urilor, tabletelor și a altor gadgeturi în locul jocurilor interactive în aer liber? Ceva s-a întâmplat, o schimbare s-a produs cu siguranță, dar oare este ea în sens pozitiv? Sunt la fel de fericiți copiii din ziua de astăzi, precum eram noi în copilărie? Au copiii de astăzi chipul luminos, fața veselă și zâmbetul pe buze? O spun cu tristețe că aceste lucruri au pălit mult la copiii din generația prezentă.

Nu putem și nu trebuie să încercăm să oprim progresul tehnologic, dar datoria noastră, a părinților și educatorilor, este de a menține jocul prezent în viața copiilor, de a păstra un echilibru între dorința naturală a copilului de a se juca și atracția exercitată de domeniul electronic.

Ține de noi adulții să creăm un univers de poveste din copilăria fiului, preșcolarului, elevului. Ca părinte, prezența în viața copilului trebuie să se facă prin implicarea în universul lui, în jocurile lui, prin inventarea unor povești, prin oferirea unor prilejuri în care copilul să interacționeze cu alți copii, prin vegherea permanentă la echilibrul emoțional al copilului. Ca educatori, trebuie să găsim acele jocuri adaptate vârstei, dar care să fie atractive, amuzante și care să contribuie la formarea trăsăturilor de personalitate.

Chiar dacă societatea s-a schimbat, iar cerințele capitalismului au impus un ritm dinamic în viața oamenilor, copiii nu trebuie neglijați, cerințele lor de bază nu trebuie amânate, iar timpul pe care îl petrecem cu ei să fie unul de calitate, în care să ne dedicăm trup și suflet activităților care le fac plăcere, recomandate a se desfășura în aer liber.

Nu e ușor în zilele noastre să te ocupi de educația corectă a copilului, când joburile sunt atât de solicitante, când timpul e dușmanul nostru numărul 1, iar stresul ne însoțește tot mai des, dar dragostea pentru copiii noștri și credința că viitorul nostru stă în mâinile lor trebuie să stea deasupra intereselor materiale, sociale sau de altă natură.