Lecția despre Soare care a scos în evidență unicitatea fiecăruia dintre elevii mei

Mai mulți pedagogi au formulat numeroase definiții ale conceptului de tratare diferențiată. De exemplu, Ioan Bontaș spunea în cartea sa intitulată „Pedagogie”, apărută la Editura All, în anul 1995 că  „Principiul individualizării și diferențierii învățării exprimă necesitatea adaptării (potrivirii) dinamice a încărcăturii cognitive și acționale a conținuturilor și strategiilor instructiv-educative atât la particularitățile psiho-fizice ale fiecărui elev cât și la particularitățile diferențiate, relativ comune unor grupe de elevi în vederea dezvoltării lor integrate ca personalitate  si profesionalitate.”

Tratarea diferențiată presupune, în viziunea mea, conturarea unei strategii proprii în care diversitatea de metode, de mijloace de învățământ și forme de organizare să asigure respectarea trăsăturilor individuale ale elevilor și să corespundă nevoilor particulare, iar fiecare elev să se regăsească în diversitatea acestora. Deosebirile dintre elevi sunt o realitate ușor sesizabilă, iar educația nu trebuie să uniformizeze oamenii pentru că „nu ne vom găsi niciodată în fața omului în general, ci întotdeauna în fața unui om particular, a unui individ care este adesea o enigma”.

Pentru mine a aplica tratarea diferențiată în procesul instructiv-educativ înseamnă în principal a reuși să ajung la sufletul copilului, să reușesc să citesc dincolo de privirea lui inocentă, să descoper acea coardă sensibilă care îl determină pe copil să facă ceea îl ajută să-și dezvolte propriile talente. Așadar rețeta succesului unui profesor în actul educațional constă în a-l convinge pe fiecare copil folosind o combinație unică de argumente și motive, adică de a se adresa inimii și nu doar minții. Dascălul care reușește să se apropie de copii, fie prin blândețe, fie prin sinceritate, fie prin simțul umorului, fie arătându disponibilitate de fiecare dată când aceștia au nevoie de atenție, fie ajutându-i, fie înțelegându-li sau împărtășind impresii și preferințe cu ei, este un educator care va reuși să construiască, să modeleze, să educe, să insufle sentimente morale, trăsături de caracter și nu în ultimul rând cunoștințe. Iar prezența lui în viața copilului va rămâne ca o amprentă, ca o voce interioară care îl va dirija.

Tratarea diferențiată ușurează procesul de adaptare a copilului la cerințele și obiectivele procesului instructiv-educativ. Odată depistate trăsăturile și capacitățile fiecăruia, care-l diferențiază de ceilalți copii, vom putea adapta cerințele programelor școlare, astfel încât parcursul școlar să nu fie resimțit ca o povară, ci mai degrabă ca o pistă spre orizonturi noi. Dacă sarcinile de lucru vor fi adaptate cu posibilitățile intelectuale, dacă acestea vor rezona cu aptitudinile și preferințele copiilor, vor satisface interesele și dorințele lor, atunci vor lucra cu plăcere, cu ușurință și vor fi dispuși să depună efort ca să-și depășească limitele și astfel vor dobândi competențele necesare îmbunătățirii performanțelor personale.

Un exemplu pe care l-am aplicat de curând a fost când le-am propus elevilor mei un proiect despre Soare. Am stabilit împreună cu ei patru perspective de abordare a temei creând tot atâtea centre de interes, respectiv: clubul lingviștilor, clubul matematicienilor, clubul cercetătorilor, clubul analiștilor. Am avut plăcuta surpriză să constat că nu a trebuit să fac eu distribuirea fiecăruia, pentru că singuri au ales din ce grupă vor să facă parte în funcție de aptitudinile individuale. Rezultatele au fost încântătoare pentru că și-au asumat cu mare responsabilitate rolul ales; de exemplu un copil din grupa analiștilor a prezentat efectele pozitive și efectele negative ale Soarelui sub forma unui dialog între „un Soare bun” și „un Soare rău”, un alt elev încântat fiind că trebuie să prezinte date și informații asemeni unui matematician, ceea ce își dorește să și devină, a realizat o comparație ingenioasă a distanțelor, mărimii și culorilor dintre Soare și alte astre din alte sisteme solare din galaxia Calea Lactee, sub forma unui tabel demn de un articol într-o revistă de specialitate. Iar cei care s-au înscris în clubul cercetătorilor au făcut dovada pasiunii pentru știință în general și pentru spațiu în special, prin prezentarea de informații care au uimit și au captat interesul tuturor, dar și prin lejeritatea cu care le-au susținut. Prin acest tip de exercițiu am avut garanția că fiecare elev  și-a însușit cunoștințele prevăzute de programa școlară, a făcut dovada capacităților și aptitudinilor care-l definesc, a lucrat cu pasiune pentru că și-a ales singur zona de interes și modalitatea de prezentare, a învățat prin descoperire și a realizat o lucrare de echipă prin asamblarea părților lucrate individual, iar satisfacția s-a putut citi pe chipurile copiilor și al meu. Cu alte cuvinte, am urmărit și am reușit prin acest tip de exercițiu să pun mintea în funcțiune, atingând mai întâi inima.

Astfel de momente au mai fost de-a lungul anilor și de aceea astăzi copiii mei știu că fiecare lucru sau lucrare făcută de ei este originală prin faptul că poartă amprenta personalității lor și a talentului fiecăruia. Dacă n-aș fi în clasă în momentul realizării unor lucrări la desen sau a unor texte la limba română, aș recunoaște cu siguranță autorul după atenția la detalii în cazul unora, după nota de umor a altora, după acuratețe pentru alții, după simplitate și precizie, după expresivitate și amprenta artistică, după asociarile ciudate, după „neglijență”, după aspect.

Aceste tipuri de exerciții constituie pentru mine modalități de lucru diferențiat, dar și metode de stimulare a potențialului fiecăruia, evitând separarea elevilor capabili cu un randament ridicat de copiii mai lenți sau cu capacități modeste. Având printre priorități tratarea diferențiată a elevilor, clasa devine un mediu securizat emoțional, dinamic, provocator, care aduce schimbarea și progresul, iar dascălul îl poate aprecia pe fiecare elev în parte, dar și pe toți odată.

Acordare sprijinului, oferirea încrederii în potențialul copilului, încurajarea acțiunilor lui și exprimarea optimismului pentru reușita lui contribuie la optimizarea strategiilor psiho pedagogice de tratare diferențiată, la instalarea unei stări de bună dispoziție, având ca efect menținerea tonusului motivațional-afectiv al copilului și amplificarea dorinței de a participa la activități.

Am grijă în permanență să acord atenție sporită atât suprasolicitării, cât și subsolicitării față de potențialul psihic de care dispune copilul, întrucât aceste condiții externe ale activității constituie frâne în dezvoltarea personalității acestora. „ Acest principiu ne atenționează asupra faptului că este bine să pornim de la datele persoanei de educat, de la natura sa interioară și să nu forțăm nepermis de mult peste limitele pe care le îngăduie vârsta și caracteristicile individuale”. (Constantin Cucoș, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași) Respectarea particularităților individuale este în consens cu cerințele unui învățământ modern și democratic. Fiecare copil este o individualitate irepetabilă care pretinde un tratament individualizat.