Lecția nouă. Elevii, vechii spectatori, devin parteneri activi ce oferă soluții

Să fie oare un privilegiu educația și faptul că ne-am născut educabili?

Educația, arta de a-i învăța pe toți toate, produce transformări în ceea ce privește devenirea noastră.

Și totuși, cum poți să-i înveți pe toți toate, cum să-i motivezi pe elevii de astăzi, născuți în era digitală a gadgeturilor, a tehnicii, în era în care florile încă înfloresc, dar copiii nu le mai privesc, nu le mai miros, natura rămâne statică, chiar de este ziuă sau noapte, păsările ciripesc, copacii veseli înfloresc, dar copiii sunt indiferenți și nu se bucură când îi privesc?

Așa se face că dascălii de odinioară sunt nevoiți să îmbrace o “haină nouă”, iar bagheta lor „prăfuită” să transforme lecțiile în momente magice. Lecția veche se poate transforma într-o lecție nouă iar “dascălul expert” poate deveni reflexiv. Obiectivele pot deveni competențe, iar elevii motivați.

Este o necesitate ca lecția sa îmbrace haine noi? Elevii, vechii spectatori, pot deveni cu ușurință parteneri activi ce oferă soluții, propun strategii și își motiveză opțiunile, devenind parte din educație. Elevii își doresc profesori sensibili, înțelegători și înzestrați cu răbdare.

Prin intermediul lecției, copilul învață noi conținuturi, priceperi și deprinderi aplicate într-un anumit context educațional formal, nonformal sau informal.

 Lecția nouă oferă profesorului prilejul să studieze elevul și să descopere ceea ce este bun în el, ajutându-l să-și găsească motivația și să se implice foarte mult în activități sau lucruri pe care știe cel mai bine să le facă. Lecția nouă trebuie să readucă învățarea în clasă.

Profesorul devine astfel magicianul ale carui lecții devin spectacole, care te face ca elev să simți de la o oră la alta că ți se întâmplă lucruri minunate, că ești provocat, că apare mereu elementul de varietate care declanșează “noul”.

Reflexivitatea reprezintă un nivel de excelență care poate fi tangibil prin autoanaliză, printr-o schimbare continuă, prin problematizare și prin determinarea elevilor să învețe, având misiunea de a asigura învățarea pentru toți dar și pentru fiecare.

Profesorul trebuie să folosească vântul așa cum îl folosește o barcă cu pânze, care zărește în depărtarea azurie cele trei elemente: progresul, provocarea și varietatea, care transformă lecția, într-adevăr, într-o lecție nouă.

Da, lecția nouă este o necesitate prin faptul că provoacă, motivează, antrenează elevii în găsirea soluțiilor, crează autonomie, dezvoltă încrederea în sine, formează abilități de viață și transmite valori fără de care societatea nu poate cunoaște evoluția pe scara umanității.

În școală cuvintele trebuie să prindă viață, să fie însuflețite, în așa fel încât elevii să învețe în clasă, profesorul demonstrându-i elevului că ceea ce îi predă îi trebuie în viață și îl ajută să devină un adult independent, gata să își clădească propria lume, o lume autentică, bazată pe adevăr și dreptate și pe valorile umanității.

Relația cu elevii trebuie să fie una deschisă în care profesorul este moderator, observator, elevii fiind cei care inițiază dialogul.

Ce am putea schimba în lecție?

Am putea schimba conținuturile plictisitoare și vaste, care nu își regăsesc echivalentul în realitatea imediată, precum “prelegerile profesorului”, acordând elevilor timp pentru dezbatere, îndemnându-i să-și argumenteze opiniile și să-și construiască discursuri bazate pe argumente solide și verosimile.

Discuțiile cu ei să fie constructive, să răspundă anumitor probleme ridicate de aceștia, iar relația profesor-elev să fie o relație “umăr la umăr”, care îl pune în prim plan pe elev, profesorul rămânând doar un moderator.

Așadar, lecția nouă rămâne o necesitate pentru actualul proces de învățământ și pentru societatea contemporană, alături de profesorul reflexiv, mereu preocupat de schimbările pe care trebuie să le realizeze pentru elevul său.