LECȚII DE VIATA PE CARE AȘ FI VRUT SA LE ÎNVĂȚ MAI DEVREME

Nu sunt în măsură să dau sfaturi sau lecții de viață, dar măcar pot încerca să-i ajut pe cei care vor citi aceste rânduri să privească viața în alt mod.

Primele lecții de viață mi-au fost date de cei apropiați: părinți, bunici, rude apropiate, dar și profesori și câțiva prieteni.  Am învățat că viața ne oferă situații de bucurie: bucuria de a merge, a umbla, a vedea, a auzi, a mirosi, a gusta, a atinge, a fi alături de un prieten; bucuria copilăriei și bucuria clipei în care devii părinte; emoția primului sărut și a căsătoriei, până la urmă, bucuria de a-ți trăi viața. Dar în același timp, viața ne poate arăta și situații triste: tristețea de a pierde persoanele dragi (părinții), de a nu primi sprijin de la persoanele la care te aștepți, de a fi dezamăgit de primul tău job, etc.

 Am învățat multe și mai am de învățat, însă am selectat mai jos câteva dintre lecțiile învățate de mine pînă acum, pe care vreau să vi le împărtășesc.

1.Nu toți te plac.

Îmi cer scuze că îți sparg bula de săpun, însă îți spun sincer că nu toți te vor plăcea. Oricât de simpatic ești, oricât ești de sincer. Cu cât accepți mai devreme faptul că nu toți te vor plăcea îți va fi mai bine.

Indiferent dacă ești bun sau rău, cineva te va critica. Cineva va încerca să te oprească sau să te devieze de la cursul tău. E de bine că ai oameni care nu te plac. Înseamnă că faci ceva cum trebuie și anumite persoane sunt deranjate pentru că ție îți iese treaba mai bine.

Sunt deranjate că tu probabil o să ai succes și că ei sunt plafonați. Se întâmplă.

Nu lua prea în serios oamenii care te critică, o să te consumi, nu o să mai ai încredere în tine, o să crezi că faci ceva greșit.Trebuie să te placă doar cei care merită.

  1. Tot ceea ce faci, faci în primul rând pentru tine.

Probabil că vrei să salvezi lumea. Îți spun sincer, că tot pentru tine o faci.

Vrei ca lumea din jurul tău să nu mai sufere. De fapt vrei asta în primul rând pentru tine. Suntem egoiști din fire, dar asta nu înseamnă că nu putem să facem lucruri și pentru ceilalți, dar în primul rând trebuie să le facem pentru noi.

Înveți pentru tine, nu pentru facultate, nu pentru mama, nu pentru ministrul Educației, înveți pentru tine, chiar dacă uneori nu înveți ceea ce trebuie.

Nu te oprește nimeni să înveți ceea ce îți place. E adevărat, trebuie să fi abil, să vezi cum le împaci. Totul depinde de tine, chiar dacă nu pare. Dacă stai pe loc așteptând ca totul să vină la tine, probabil nu vei face nimic.

Dacă vei face tu tot posibilul să reușești, probabil vei reuși.

  1. Acceptă responsabilitatea faptelor tale.

Muncă bună sau proastă, asumă-ți-o. Oricum ar arăta, te reprezintă. Chiar dacă nu ți-a ieșit cum trebuie sau puteai mai mult, deocamdată asta poți.

Vei avea perioade slabe și perioade bune. Vei fi mai remarcat în perioadele tale slabe decât în cele bune. Oamenii văd greșelile mult mai ușor decât lucrurile bune.

Nu o să mori, probabil. Treci mai departe și crește cu fiecare oră de muncă.

Tot ceea ce faci tu te reprezintă, dacă vrei să te reprezinte exact cum ești tu, cu toate calitățile pe care le deții, demonstrează asta sau suportă criticile. 

  1. Cu cât oferi mai mult, primești mai mult.

Nu am crezut la început. Nu am crezut nici când a trecut un an și jumătate în care am oferit și nu mi s-au întors prea multe. M-am înșelat. Foarte multe din lucrurile pe care le-am primit, nu le-am conștientizat.

Am primit mai mult decât mă așteptam și primesc în continuare. Primesc afecțiune, prietenie, sprijin, suport moral și multe altele.

Oferă sfaturi gratuite, ascultă oamenii mai mult decât le vorbești, ajută-i când au nevoie, chiar dacă nu te pot răsplăti atunci, ei îți vor întoarce la un moment dat înzecit.

Nu toți trebuie să îți ofere ceva înapoi. Nu este o regulă de reciprocitate. Învață să oferi mai mult decât primești. Te vei simți la un moment dat copleșit. #Rezistă! Va merita cu adevărat.

  1. Totul depinde de tine

Nu știu ce ți-au zis alții, însă totul depinde de tine: atitudine, educație, succes. Da, toate depind de tine. Vrei o slujbă bună, un șef bun, un colectiv bun? Orice autor de articole sau cărți de dezvoltare personală o să îți spună același lucru, depinde doar de tine.

Nu este un secret, este un lucru destul de evident. Prea puțini își dau seama de acest lucru. De ce? Pentru că majoritatea face parte din mediocritate. 

  1. Sinceritatea și transparența te credibilizează doar dacă știi cum să le folosești.

Sinceritatea și transparența sunt în general atribute care te caracterizează. Însă, numai când șții să le folosești. Nu toți vor înțelege. Nu toți pricep de ce faci treaba asta. Câțiva vor fi chiar suspicioși.

Sinceritatea funcționează doar dacă știi să o folosești. Dacă rănești sentimentele unor oameni, doar pentru că vrei să fii sincer nu înseamnă că ai făcut lucrul care trebuie.

Adevărul poate îndepărta sau apropia oameni în funcție de abilitatea ta de a-l folosi.

  1. Vei eșua, chiar de mai multe ori decât te aștepți.

Viața e dură, nu este formată doar din realizări pozitive. Nu este așa de roz, însă către starea aia de roz tindem.

Vom greși pe parcurs. Probabil de multe ori. Contează foarte mult ce faci după ce greșești. Ai învățat ceva? Te-ai schimbat în vreun fel? Te simți mai câștigat?

E greu să accepțI, probabil, faptul că ai dat-o în bară, însă, deseori, așa poți învăța mai bine și mai repede.

“Ce nu te omoară, ori te slăbește ori te face mai puternic, tu alegi.”

  1. Nu-ți asuma nereușitele și problemele altora.

Mi-a fost greu să nu mă afecteze problemele celor din jurul meu. Mi-a fost greu să nu mi le asum, chiar dacă nu aveam nicio putere de influență.

Nu mi-a ieșit la început. Însă, cu timpul, am învățat să mă detașez puțin de problemele altora. Asta nu înseamnă că nu îmi pasă, asta înseamnă că reușesc să rămân tare, astfel încât să ofer sprijinul cel mai bun care depinde de mine.

Nu te detașa de oameni, însă nu îți încărca mintea și sufletul cu problemele lor. Le ai și tu pe ale tale.Toți mergem înainte, chiar dacă nu pare așa.

Concluzie

Viața e ciudată, dar distractivă. Ceea ce crezi tu că trebuie să faci, nu este neapărat ceea ce trebuie să faci. Uneori e bine să faci o pauză și să te gândești.

Aceste lecții de viață nu sunt niște lecții neapărat noi. Dar sunt unice pentru mine. Îmi sunt caracteristice. Eu cred că m-au schimbat în bine de-a lungul anilor. Nu cred asta, simt și știu asta. Am devenit mai responsabilă, sunt încă visătoare, dar simt că sunt mai aproape de obiectivele mele. Am găsit o cale bună pentru mine, iar asta mă ajută zi de zi.

Închei prin a spune: “Schimbându-te pe tine, schimbi lumea!”