Libertate negativă, libertate pozitivă
Deosebit de actuală, în interpretarea conceptului de libertate, mi se pare conceptualizarea terminologică de ”libertate pozitivă” și ”libertate negativă”. Pe scurt, libertatea negativă este acea formă derivată din organizarea socială, care restrânge libertatea unui individ, care, potrivit lui Isaiah Berlin, cel care a introdus conceptul, se manifestă prin exprimarea propriei libertăți, peste limita la care aceasta lezează libertatea unui alt individ. În schimb, libertatea pozitivă derivă din dorința fiecărui individ de a fi propriul stăpân. Deși nu mi-am propus să trec aceste concepte prin filtrul gândirii pedagogice, tentația exemplificării din domeniu există. Ca atare, pentru o mai bună înțelegere voi da exemplul măiestriei pedagogice – este vorba de puterea inspirațională a dascălului care reușeste să insufle copiilor sentimentul de libertate pozitivă, motivîndu-i să cerceteze, să studieze un subiect. Copilul va fi participativ pentru că așa a decis în mod liber și benevol și nu pentru că cineva l-a obligat să facă acest lucru. Putem pune în discuție o multitudine de teorii care să contrazică această idee, cum ar fi vastele studii despre motivația intrinsecă și extrinsecă, dar nu este necesar un astfel de demers de justificare, deoarece aceasta nu este o demonstrație, ci o invitație de reflectare la sensuri. Ca atare, în exemplul nostru cu elevul inspirat de dascăl, libertatea pozitivă se manifestă prin faptul că, deși, aparent, copilul satisface un interes al micro-societății clasei sale, el acționează fără ca o forță exterioară să îi fi impus acest lucru, asumându-și libertatea propriilor alegeri și finalități. Extinzând exemplificarea prin introducerea în context a adultului responsabil de propriul destin, putem spune că libertatea pozitivă se manifestă prin conștientizarea individului că doar el este îndreptățit să acționeze asupra propriei persoane, că nimeni nu are dreptul să intervină în viața lui pentru a o comanda și dirija, iar atâta vreme cât acțiunile sale nu prejudiciază alți membri ai societății, poate acționa așa cum îi dictează conștiința, sau capriciile. Este vorba de argumentul îndatoririi către noi înșine, de autorespect, autoevaluare, iar atîta timp cât aceste valori personale nu aduc neajunsuri altora, societatea nu este îndreptățită să acționeze.
Poate că ne întrebăm care este relevanța acestui subiect, a acestor conceptualizări, în contextul spațiului școlar, de aceea voi insista asupra faptului că mi se pare deosebit de importantă înțelegerea acestor termeni, în sensul unui pas inovator al eliberării de preconcepții, de tabu-uri, pe care le consider atât de păguboase în demersurile educaționale, în acțiunile dascălilor al căror rol este, în zilele noastre, mai mult ca oricând, necesar inspirației, libertății, inovației și nu constrângerii, uniformizării și normării excesive.
Putem chiar să facem o exemplificare inversată și să spunem că așa cum dascălul nu intervine coercitiv ci prin exemplificare, prin stimularea gândirii, ajutându-l pe copil să își gasească singur o direcție a unui adevăr convențional, așa și societatea, în legătură cu individul care alege să respecte alte reguli – considerând premisa respectării semenilor – poate alege să-l izoleze, să-l evite, dar nu are dreptul să îl pedepsească, ci doar să intervină pedagogic, atrâgându-i atenția asupra efectelor negative. Devine extrem de relevantă, în context, afirmația lui Kant, care spunea că ”nimeni nu mă poate sili să fiu fericit în felul său” și fiecare este liber să își creeze propriul sistem de valori, propriile standarde în perimetrul cărora să acționeze, propriile idealuri și obiective pe care să le atingă.
Libertatea individuală nu poate fi confundată cu libertatea unui întreg angrenaj, iar dacă fiecare am ține seama, o dată și mai mult de sugestiile propriei conștiințe, am reuși să respectăm mai mult și mai bine libertatea semenilor noștri.
Punerea în practică a acestor concepte poate fi dificilă, iar angajarea într-un sistem de întrebări și răspunsuri închise va duce la o criză a înțelegerii. De pildă, în cazul asumării unui angajament asociativ, un coordonator al unui proiect alege să renunțe într-un moment cheie la a-și prezenta contribuția, mânat fiind în decizia sa de tentația respectării mesajului conștiinței, care îi indică soluția renunțării, în spiritul respectării unor valori personale. Putem spune că posibilitatea de eșec a proiectului va genera activarea modelului de libertate negativă, prin nerespectarea unui angajament asumat. Trebuie să ținem seama, însă, de o mulțime de variabile, așa că linia de demarcație între cele două tipuri de libertate, dacă există, este foarte fină, iar găsirea acesteia a preocupat multe minți luminate, mulți filosofi, economiști, gânditori.
În concluzie, a trăi liber înseamnă a te supune rațiunii proprii, admițând că și ceilalți doresc să trăiască după propria voință.