Azi l-am luat de mână pe M. Am discutat îndelung, ca doi vechi prieteni

Sunt prietena tuturor, în special a copiilor. Ei sunt tare bucuroși să mă întâlnească; zâmbetele largi și chipurile lor luminoase îmi sunt suficiente pentru a înțelege asta. De aceea, nu stau pe gânduri prea mult timp și plec cu ei într-o nouă călătorie.

Azi l-am luat de mână pe M. Am discutat îndelung, ca doi vechi prieteni care nu s-au mai văzut de mult și am decis să-i divulg câteva secrete, nu de alta, dar curiozitatea lui și întrebările lansate (mai ceva ca viteza sunetului) m-au cam pus în dificultate. M-a provocat să găsesc soluții la cele mai năstrușnice întrebări, și crede-mă n-a fost deloc ușor, pentru că nu se mulțumea cu orice fel de răspuns.

Așa că, iată-ne pregătiți de drum, cu bagajele făcute în grabă și cu o veselie de zile mari.

Am uitat să-ți spun: lui M. îi plac poveștile, de exemplu, de curând l-a descoperit pe Apolodor, și, asemenea lui, își dorește să descopere lumea, cu toate frumusețile ei. De aici, și prima noastră oprire: la mare. Doamne, câtă bucurie?! Ai zice că a prins peștișorul de aur, dar nu, ce să vezi, când nisipul fin i-a gâdilat tălpile, iar întinsul albastru îl absorbea cu privirea, am înțeles de îndată – fericirea se naște din lucruri simple – .

Acum, am timp să-mi trag sufletul, nu de alta, dar cred că mă înțelegi, nici n-a apucat bine soarele să-și revendice locul, că M. era pe plajă. El se bucură nespus de noua lui descoperire, iar eu mă bucur împreună cu el de miracolul întâlnirii noastre. Știi, pentru câteva secunde am rămas împietrită, mă hrăneam doar cu sunetul valurilor care se spărgeau sub tălpile goale, cu mirosul și gustul sărat al mării, cu miracolul zilei abia ivite.

Oau! Yupy! Of! Of! Of! Castele de nisip se clădeau și se dărâmau mai ceva ca Monastirea Argeșului, dar farmecul jocului și voința de a reorganiza construcția m-au făcut să iau parte direct, fără a sta pe gânduri, la spectacolul inocent al micuțului. Și zarvă și chiote de bucurie au răsunat pe tot litoralul, încât lumea se oprea pentru a savura momentul. Eram delicioși, nu alta.

Îți închipui că n-a fost ușor să părăsim locul cu pricina. Noroc cu prietenul nostru nelipsit, ”usul” Panda, care plângea de mama focului, în așteptarea noastră. Repede ne-am instalat confortabil în pat, ținându-l strâns în brațe, și călătorind spre Țara lui Moș Ene, dar nu oricum, ci ușor, ușor, spre Țara Viselor, în zbor, cu trenulețul al cărui conductor era  un porcușor.

Cred că ai observat că Panda nu e ursul, ci ”usul”, pentru că litera r este una cu totul specială pentru noi, a rămas blocată în traficul Bucureștiului, iar până se gândește să-și instaleze Waze, această literă buclucașă, noi cu siguranță ne vom înțelege de minune. Mai avem și alte cuvinte la fel de grozave, cum sunt ”ața” (rața), ”maia” (marea), ”maie” (mare), ”cate” (carte) și câte și mai câte, dar despre dicționarul lui M. poate o să am ocazia să-ți povestesc cu altă ocazie.

Nu încape discuția că trebuie să-ți povestesc și despre drumul și întâlnirea cu bunii lui M. La fel de grăbiți ca în călătoria precedentă, echipați cu muuulte valize și valijoare, că doar plecăm doar pentru un weekend, ne poticnim nu după mulți kilometri parcurși, pe Valea Prahovei, că așa e pe drumurile noastre, bară la bară, pe o căldură supărătoare, dar totul până la urmă cu un scop, dacă e să fac haz de necaz, căci zona cu pricina are cu ce să te îmbie: frumuseți la tot pasul. Nu alta ne-a fost bucuria, că unul dintre pantofii automobilului s-a făcut ferfeniță, iar timpul care ar fi trebuit să însemne vreo cinci ore până la destinație s-a transformat în opt ore. Mă rog, peisajul și aerul curat al locului a făcut ca totul să fie mai ușor suportabil.

Reîntâlnirea!

Ți-ai dat seama, am ajuns într-un final la destinație. Ce tu oboseală, supărare, of sau vai, totul s-a prefăcut într-o clipită în zahăr și ciocolată, pentru că râsetele zgomotoase ale jocului dintre bunici și nepot a redus toată pățania la tăcere. Și câte și mai câte nu ți-aș mai povesti despre prietenia mea cu M., dar n-aș vrea să nu-ți las loc și ție să te înscrii la cuvânt.

Oricum ar fi, doar atât am să-ți mai mărturisesc: inspirație și respirație sunt două cuvinte care mă definesc.