METODE INTERACTIVE DE PREDARE-ÎNVĂȚARE A LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE

Limba și literatura română este o disciplină, prin studierea căreia se intenționează formarea unor competențe specifice și generale, iar finalitățile sunt următoarele:

Formarea unui sistem de atitudini, valori și comportamente
Formarea unui ansamblu de cunoștințe
Formarea unor deprinderi integratoare de exprimare și receptare orală corectă
Formarea unor capacități intelectuale
Formarea reprezentărilor culturale
Stabilirea unor reguli și modele de bază ale comunicării orale și scrise
Însușirea unor metode și tehnice de muncă intelectuală

Dacă lecția de limba și literatura română este o unitate didactică structurată în predare-învățare și evaluare, în care informațiile sunt vehiculate de la formator la format, după o strategie care respectă logica educațională, având efecte formative asupra educabilului, metodica predării implică formarea unor deprinderi și abilități. Definim metoda de învățământ ca fiind o cale, “un drum străbătut deopotrivă de elevi și profesori, prin care – conform unor principii (didactice), dar și unor legi (ale învățării) – se înfăptuiesc obiectivele instruirii, adică se însușesc de către elevi cunoștințe de bază și se formează capacități intelectuale și convingeri, în vederea integrării progresive în societate.” (Ion Berca)

Se vor prezenta, în continuare, cele mai cunoscute metode interactive de predare-învățare a limbii și literaturii române.

Conversația

Modalitate activă și eficientă de instruire, reprezentând un prețios instrument didactic în mâna profesorului și având mai multe funcții:

– funcția euristică și formativă;

– funcția de calificare, de sintetizare și aprofundare a cunoștințelor;

– funcția de consolidare și sistematizare;

– funcția de verificare a performanțelor învățării.

Conversația euristică (socratică)

Este folosită foarte frecvent și este o modalitate aparte de învățare prin descoperire. Ea permite examinarea unei probleme, sub toate aspectele ei și duce, în final, la un plus de cunoaștere. Elevii pot propune soluții variate și originale la rezolvarea unor probleme teoretice și practice incluse în programa școlară. Această metodă nu este eficientă într-o lecție de predare a unor cunoștințe absolut noi, întrucât elevii trebuie să posede informații anterioare. Metoda conversației trebuie privită ca o școală a gândirii, ea trebuie să genereze întrebări productiv-cognitive (de ce?) și descriptive (cum?), iar elevii să aibă timp de reflecție.

Discuția și dezbaterea

Învățământul modern favorizează discuția și dezbaterea în grup, găsind în ele modalități dintre cele mai active, de participare directă a elevilor.

a) Discuția are semnificația unui schimb reciproc și organizat de informații și de idei, de impresii și de păreri, de critici și de propuneri, în jurul unei teme sau chestiuni.
b) Dezbaterea are înțelesul unei discuții largi și detaliate a unor probleme adeseori controversate și rămase deschise, urmărindu-se influențarea convingerilor, atitudinilor și conduitei particianților.

Discuțiile (dezbaterile) dau o formă socializată activității de învățare, intensifică intercomunicarea reală și relațiile în cadrul grupului. Ele valorifică experiența de cunoaștere, în intenția de a obține un progres sensibil al învățării. De aceea, tipurile de întrebări sunt foarte importante: directe, inversate, de releu și de comunicare, de revenire, imperative și de controversă.

Brainstormingul (asaltul de idei)

Este o metodă a discuției în grup, cu scopul de a facilita găsirea unei soluții adecvate pentru problema de rezolvat. Ea stimuleză și cultivă creativitatea de grup, stimuleză gândirea divergentă, crește producția de idei. O problemă elaborată cu logici diferite, tratată din unghiuri diferite, are mai multe șanse de a-și găsi rezolvarea cuvenită.

Problematizarea

Această metodă este o variantă a euristicii, mai complexă, de aplicare a teoriei învățării prin descoperire. Este considerată una dintre cele mai active și valoroase metode ale didacticii moderne, fiind eficientă acolo unde se pot crea situații-problemă. Sensul ei principal este dezvoltarea spiritului inventiv și creativitatea elevilor.

Sinectica

Este o metodă de exersare și educare a creativității, valorificând stările emoționale care însoțesc, în mod firesc, procesele de creație și se bazează pe utilizarea metaforelor și analogiilor, în favoarea înlesnirii înțelegerii situației problematice. Metoda este centrată pe dezvoltarea imaginației elevilor și se poate utiliza în anumite segmente ale parcurgerii curriculumului. Ea este percepută ca o metodă de tip ludic, deoarece nu respectă, cu rigurozitate, reguli sau norme.

Metoda focus-grup

Această metodă urmărește focalizarea discuției pe o anumită tematică delimitată, în scopul obținerii unor date aprofundate, dar mai ales al modificării ideilor, atitudinilor și opiniilor exprimate.

Metoda acvariului (fishbowl)

Membrii grupului interacționează și se influențează reciproc, într-un mediu dinamic și permisiv de exprimare a unui spectru larg de idei, opinii, soluții, argumente/contraargumente, atitudinale și afective. Elevii sunt puși, prin alternanță, într-o dublă ipostază: de participanți activi la dezbatere și observatori ai interacțiunilor care au loc.

Metoda mozaicului (jigsaw puzzle)

Este o metodă a grupurilor interdependente, care îmbină învățarea individuală cu învățarea în echipă. Ea are un pronunțat caracter formativ și contribuie la creșterea încrederii în sine a elevilor, la dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare în cadrul grupului.

Controversa creativă (academică)

Este mai apropiată de situațiile obișnuite de viață și dezvoltă o atmosferă de cooperare, de negocieri, de compromis. Metoda genereză raționamente de înaltă calitate, stimulează implicarea și creativitatea în rezolvarea problemelor și luarea deciziilor, produce stimă de sine, compentență socială, abilitatea de a controla stresul și confruntarea cu poziții adverse.

Metoda cubului

Este o metodă utilizată atunci când se urmărește explorarea unui subiect sau a unei atitudini, din mai multe perspective. Se creează astfel un bun prilej de valorizare a activităților și operațiilor de gândire implicate în studierea unui conținut.

Ceea ce este comun acestor metode, în esență euristice, bazate pe descoperire, este faptul că acestea transformă elevii din simpli receptori ai științei, din simpli consumatori de cunoștințe, în producători ai propriilor cunoștințe. Aceste metode au marele merit că dezvoltă capacități congnitive superioare: gândirea divergentă și convergentă, imaginația constructivă, capacitatea de explorare, de emitere și verificare de ipoteze, capacitatea de a descoperi conținuturi, capacitatea de analiză critică și reflecție etc. Formarea spiritului științific nu este, prin urmare, o problemă de schimbare a adevărurilor, ci de schimbare a tipului de activitate, intelectuală, de metodologie, în cele din urmă.

Într-adevăr, metodele de învățare-predare au evoluat, fiind preferate astăzi cele preponderent interactive, participative și colaborative, centrate deci pe elev. Este bine ca un profesor să cunoască și să aplice un număr cât mai mare de metode didactice, pentru a evita devalorizarea metodei, prin repetiție, însă elementele de creativitate trebuie să fie mereu prezente.

În concluzie, metodele interactive de predare-învățare a limbii și literaturii române, centrate pe elev și bazate pe teoriile receptării contribuie, indubitabil, la formarea personalității elevului, printr-un proces organizat și sistematic de transmitere și asimilare a cunoștințelor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Bărboi, Constanța, Metodica predării limbii și literaturii române în liceu, EDP, București, 1983.
Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, EDP, București, 1973.
Corniță, Georgeta, Metodica predării limbii și literaturii române, Ed. Umbria, Baia-Mare, 1993.
Ghid de evaluare – Limba și literatura română, Ed. Aramis, București, 2001.
Nicola, Ioan, Tratat de psihologie școlară, Ed. Aramis, București, 2001.