Metodele care definesc strategia didactică sunt cartea de vizită a profesorului

Pentru a putea vorbi despre metodele de predare în special la clasa pregătitoare, pe care o coordonez în acest moment, e nevoie, în primul rând, de o bună cunoaștere a copiilor, a caracteristicilor psiho-pedagogice ale acestora, aspecte pe care le urmăresc prin aproape toate activitățile, tocmai pentru a găsi exact acele strategii didactice care să producă  impactul așteptat asupra copiilor.

Întotdeauna am avut în vedere în actul didactic corelarea metodelor moderne, ce presupun interacțiune, cu metodele tradiționale, care au un important rol în însușirea cunoștințelor, în fixarea lor și transformarea acestora în deprinderi de lucru, în competențe, menite să asigure copilului un set de instrumente cu care să poată rezolva diferite situații din viața reală. În ultimii ani, datorită structurii mentale și comportamentale a copiilor, care este mereu în schimbare, am sințit nevoia să pun mai mult accentul pe metodele interactive pentru că au un caracter activ-participativ mai puternic, favorizând schimbul de idei, dar și pentru că promovează interacțiunea, contribuie la îmbunătățirea calității procesului instructiv-educativ și dau o reală valoare activ-formativă asupra personalității elevilor.

Acest mod de predare transformă elevul într-un actor, participant activ în procesul propriei formări, însușindu-și cunoștințele prin efort propriu. În scurtul timp petrecut cu copiii de la clasa pregătitoare, am propus acestora activități în care au fost actori la propriu, interpretând roluri scurte ale unor personaje de poveste, prin mânuirea unor jucării de pluș, satisfăcând astfel și plăcerea micilor școlari de a avea lângă ei jucării, dar atingându-mi și obiectivele specifice jocului de rol. Într-o altă situație, jucăria preferată a fiecărui copil a luat viață în mâinile micuților care au creat niște dialoguri simple, prin care eu am urmărit obiective specifice unității de învățare, precum folosirea corectă a formulelor de salut, integrarea în conversații a formulelor de prezentare, exprimarea coerentă și clară în enunțuri scurte.

Astfel de interacțiuni verbale dezvoltă competențe intelectuale și socio-afective, creează o atitudine plăcută pentru învățarea prin colaborare, antrenează responsabilitatea individuală, precum și pe cea colectivă, de aceea consider că au un puternic impact în formarea copiilor. Rolul meu ca profesor în aceste situații este de observator și ascultător sau sfătuitor, intervenind atunci când elevii întâmpină dificultăți sau se îndepărtează de la tema dată și, de ce nu, un participant la învățare, pentru că, oricând putem învăța lucruri noi de la elevii noștri. Și astfel, învățătorul și elevii sunt în egală măsură responsabili de rezultatele muncii în comun.

Conștientă fiind de avantajele metodelor interactive (creează deprinderi, stimulează cooperarea și nu competiția, facilitează învățarea într-un ritm propriu, sunt atractive, se potrivesc cu diferitele stiluri de învățare), mi-am propus integrarea lor în activitatea didactică cu copiii încă de la început.

La tema „Familia mea” am aplicat metoda interactivă brainstorming-ul (asaltul de idei) lansând întrebarea „Ce reprezintă familia pentru tine?”, întrebare care a generat răspunsuri foarte diferite și creative, precum „Pentru mine familia înseamnă dulciuri/ joacă/ plimbare/ iubire/ prietenie/ distracție…”, „Pentru mine familia înseamnă să stau cu părinții/ să merg cu părinții la bunici/ să stau acasă/ să merg la cumpărături cu tati/ să merg la mall cu mami și cu fratele meu”.

Această cantitate de idei generează și calitatea, în final reușind să formulăm împreună un mesaj cu care au fost de acord toți copiii – „Familia este iubire, distracție, fericire, adică o stare de bine, care creează pentru noi un echilibru emoțional.” Nu mă feresc să folosesc în discuțiile cu elevii mei cuvinte și expresii care pot părea greu de înțeles, pentru că le explic și sunt mulțumită dacă le înțeleg chiar și parțial acum, iar mai târziu, în totalitate. De la o generație la alta copiii sunt mai receptivi, mai inteligenți, mai capabili să absoarbă și să înțeleagă situații noi sau contexte variate.

Pentru că îmi doresc să-i încurajez pe copiii mei să-și exprime propriile opinii și să le formez  spiritul critic, precum și acceptarea diversității, aprecierea amprentei personale în realizarea unor lucrări, atitudinea de cooperare și încurajare, am apelat la o altă metodă interactivă și anume- turul galeriei. Produsele realizate de copii sunt expuse, urmând să fie evaluate și discutate de către colegi, apreciind fiecare lucrare pentru ceva anume și formulând anumite recoamndări dacă este cazul. Turul galeriei presupune evaluarea interactivă și profund formativă a produselor realizate de grupuri de elevi.

Un obiectiv foarte important în clasa pregătitoare și clasa I este formarea capacității de receptare și formulare a unor mesaje simple, clare și coerente. În acest scop am folosit metoda R.A.I.  (Răspunde – Aruncă – Interoghează) pentru că, apelând la un obiect din sfera de ineres a copiilor, în cazul nostru am folosit mascota clasei, cățelul Jack, stârnim interesul copilului de a se implica în sarcina propusă, speculând dorința lui de a avea în mâini obiectul pus în joc.

Unul din momentele în care am ales această metodă a fost după ce am prezentat și am exemplificat părțile corpului și rolul lor, apoi am verificat cunoștințele copiilor printr-un joc de pasare a mascotei de la un elev la altul. Cel care aruncă/pasează trebuie să pună o întrebare din subiectul discutat, iar cel care prinde/primește răspunde la întrebare și înainte să trimită obiectul altui coleg, formulează o nouă întrebare. În mod obișnuit cel care nu cunoaște răspunsul iese din joc, dar,  fiind la clasa pregătitoare ofer elevilor posibilitatea de a primi ajutor și de a nu fi sancționați cu eliminare, știut fiind faptul că rezistența la frustrare este încă mică și mai important este ca elevul să înțeleagă că vine la școală ca să învățe, iar ca să poată învăța se acceptă și greșeala.

Acestea sunt metodele interactive pe care le-am folosit într-o lună și jumătate, cât a trecut de când am preluat clasa pregătitoare și împreună cu alte metode și forme de organizare a activității, îmi propun să pun bazele formării unui colectiv armonios, în care fiecare copil să se poată dezvolta în funcție de stilul propriu de învățare, de propriile pasiuni, aspirații și dorințe.