Momentul când, într-o mulțime de oameni, o față zâmbitoare vine lângă tine și te întreabă: Doamna, ce mai faceți?

Zilele trecute m-am întâlnit întâmplător pe stradă cu o fostă elevă de-a mea, care actualmente este la liceu, în clasa a XII-a, și se pregătește pentru admiterea la facultate. M-a salutat și mi-a zâmbit, spunându-mi că își amintește cu drag de orele de matematică petrecute împreună. I-am mulțumit și eu și i-am urat succes pe mai departe.

Ajunsă acasă, mi-am dat seama că astfel de momente sunt poate cele mai frumoase din viața unui dascăl. Atunci când, după ani întregi petrecuți în mijlocul copiilor, și după ce formezi generații întregi  de elevi, într-o mulțime de oameni o față zâmbitoare vine lângă tine și te întreabă privindu-te cu sinceritate: Doamna, ce mai faceți?

Atunci pur și simplu știi că tot efortul de pregătire a unei lecții, de găsire a celor mai inspirate exerciții și a celor mai bune explicații nu au fost în van. Că, prin căi nedescoperite încă, am ajuns cumva la sufletul lor de copii, asa cum și ei au ajuns la al meu.

Poate că asta e tot ce trebuie pentru a-ți da putere de a continua pe acest drum al profesoratului, garanția că ceea ce faci, faci bine, pentru că profesorul nu doar predă, ci se și predă.

O altă parte frumoasă a acestei meserii este atunci când iei elevi obișnuiți și, cu ajutorul muncii susținute, reușești să-i transformi în elevi excepționali, care reușesc să facă raționamente și să înțeleagă matematica . După cum spunea marele matematician Grigore Moisil, ”se știe că un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ți se pară ușoare.”

Să învățăm împreună în fiecare zi, să ne bucurăm sau să fim triști atunci când primim rezultatele muncii noastre, să fim mirați și să exclamăm atunci când descoperim ceva nou, să vrem să știm mai multe cu fiecare zi care trece. Iar când toate acestea sunt însoțite de veselia și entuziasmul lor de copii, deja ziua devine mai bună.

Iar faptul că după mulți ani îți dai seama că ai influențat niște viitori oameni și ai rămas veșnic în amintirea lor este ceva neprețuit.

Citeam acum ceva timp ce a spus un mare om, și anume că „Un bun profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine pentru a lumina calea altora.”(Mustafa Atatrk)
afirmație cu care cred că orice profesor poate fi de acord., indiferent de materia pe care o predă.