De multe ori, inteligența nu este suficientă pentru a reuși

Mai întâi de toate vreau să subliniez faptul că în acest articol voi împărtăși propriile mele opinii, bazate pe simple observații ale naturii umane din perspectiva mea, nicidecum niște adevăruri științifice. Experiența mea pedagogică mi-a arătat că pentru a reuși este nevoie de mai mult decât inteligență și capacitate de muncă, într-un mediu care să asigure oportunități de învățare și o dezvoltare optimă. Acești factori nu sunt suficienți și general valabili.

De exemplu, am întâlnit, de-a lungul timpului, copii isteți și silitori, cărora nu le place să se mândrească cu ceea ce știu și cu ceea ce fac, să își prezinte realizările în fața casei. Pe de altă parte, există și copii, care, fără a depune vreun efort, sunt gata să profite de această caracteristică a celorlalți și să își asume cu ușurință meritele lor. Și aceștia din urmă dau dovadă de mare istețime deoarece sunt capabili să se adapteze din mers și să întrevadă oportunitatea și să acționeze la momentul potrivit. Am fost impresionată, la un moment dat, de muncă făcută de unul dintre elevii mei în timpul unui proiect, de hotărârea, creativitatea, ingeniozitatea și maturitatea de care a dat dovadă. Cu toate acestea, la final nu el a fost cel care a cules laurii, ci un alt copil, care s-a oferit să facă prezentarea și căruia acesta i-a cedat locul. Acest gen de întâmplări ne sunt cunoscute fiecăruia dintre noi și le întâlnim atât la școală, cât și în societate sau la locul de muncă.

Se întâmplă adesea ca oamenii inteligenți și perseverenți să prefere să aleagă calea sigură, se tem să își asume riscuri, să greșească, astfel că iau decizia de a rămâne în umbră, de a nu se face cunoscuți. În timp ce al doilea copil despre care am scris mai devreme nu avea nimic de pierdut. Se făcea remarcat de toți ceilalți, era evaluat pe baza prezentării, nu a muncii sale, așa că nu avea de ce să se teamă. Oamenii silitori și inteligenți preferă anonimatul deoarece se tem de schimbare, sunt rezistenți la nou și le e frică să își asume riscuri. Și acest lucru se întâmplă adesea din cauza faptului că trec prea mult prin filtrul gândirii, cântăresc și se așteaptă ca recunoașterea exterioară să vină de la sine, ținând cont de potențialul lor.

Paradoxal, oamenii cu un IQ ridicat și sârguincioși se subapreciază, își setează standarde înalte când vine vorba de munca lor, sunt critici duri cu ei înșiși și, fiind perfecționiști, nu se pot mulțumi cu un produs care lor le poate părea mediocru și de care se îndoiesc. La polul opus sunt cei care nu acordă extrem de multă importanță sarcinilor, nu sunt cei mai obedienți cu privire la reguli și la cum obțin rezultatele, dar se bucură de orice recunoaștere.

Din păcate, în lumea reală rezultatele obținute nu au drept criteriu efortul depus, ci sunt o consecință a acestuia. Dacă la ecuația inteligență plus munca depusă adăugăm ca ingrediente și gândirea strategică, adaptarea și deschiderea la schimbare, fără a minimiza rolul norocului, atunci putem spune că avem o formulă relativ bună, dar aplicabilă în condiții diverse, în funcție de mulți alți factori.

Ca profesor, voi face tot ce îmi stă în putință pentru a sprijini ambele categorii de copii întâlnite de-a lungul timpului, și anume să le insuflu încredere, să îi fac să își aprecieze și valorizeze munca lor și pe a celorlalți, să le cultiv valori de etică și morală, să exersăm abilități de vorbire în public, să îi îndemn să își asume riscuri. Și le doresc tuturor să aibă succes din plin.