Muzica de fundal și rolul său în dezvoltarea competenței socio-emoționale a copiilor de vârstă preșcolară
Societatea contemporană are o influență directă asupra dezvoltării copilului.
Dezvoltarea socio-emoțională a copiilor este o componentă importantă pentru dezvoltarea viitoare în ceea ce privește relațiile sociale. Rutina de a asculta muzica devine un partener omniprezent în viața copilului.
Următorul studiu a fost realizat de Universitatea Babes-Bolyai din Cluj – Napoca și prezentat în lucrarea ”Procedia – Social and Behavioral Sciences”. Studiul prezintă o scurtă cercetare în stabilirea și conturarea unui context favorabil necesar pentru dezvoltarea socio-emoțională a copiilor preșcolari prin ascultarea muzicii de fundal.
Studiul a fost realizat pe o perioadă de patru săptămâni, cu un grup de copii, într-o grădiniță din Cluj-Napoca. Rezultatele au fost în concordanță cu cercetările contemporane și au arătat că anumite medii muzicale sunt mai eficiente decât altele.
Dezvoltarea socială și emoțională a copiilor preșcolari este o componentă importantă în dezvoltarea ulterioară a relațiilor sociale cu copiii. Abilitățile sociale și emoționale pe care le dezvoltă copilul preșcolar până la vârsta de șapte ani constituie bază pentru adaptarea școlară până la vârsta de zece ani. Mediul în care se dezvoltă aceste abilități este un factor important. Profesorii sunt responsabili pentru realizarea unui mediu echilibrat în grădiniță, unde copilul se poate exprima sau exteriorizeza pe toată durata activităților de învățare sau de joacă. Muzica este un element constant în viața copilului, fie sub formă de cântece sau jocuri muzicale. Muzica este un instrument pe care orice cadru didactic îl poate utiliza întotdeauna pentru a crea o atmosferă propice pe tot parcursul unei zile. Cu toate că muzica este accesibilă oricui, aceasta trebuie să ocupe un loc important în viața copiilor preșcolari, în grădiniță și, de asemenea, acasă.
Aptitudinile muzicale se dobândesc, nu sunt ceva înnăscut. Muzica se învață și o persoană poate aprecia ulterior genuri muzicale pe care inițial nu le-a înțeles.
În lucrarea de specialitate ”Procedia – Social and Behavioral Sciences” există studii care arată sincronizarea răspunsurilor cerebrale naturale, în timp ce ascultăm muzica. S-a observat modul în care creierul răspunde firesc și apar gesturi care de obicei sunt asociate cu ascultarea muzicii: bătăi din palme, dans, fredonarea melodiei și defilarea ritmată. De asemenea, muzica poate evoca emoții diferite de la persoană la persoană. Aceste emoții depind de contextul în care muzica a fost audiata inițial, în cazul în care aceasta a însoțit un moment trist, vesel sau melancolic.
Muzica a fost dezvoltată pentru a crea coeziune, pentru o mai bună cooperare între grupuri de oameni și pentru îmbunătățirea comportamentului prosocial. Astfel că, prin muzică și jocuri muzicale, copii preșcolari dezvoltă un comportament cooperant și spontan, care este benefic în stabilirea relațiilor sociale atât cu copiii cât și cu adulții.
Muzica reprezintă un limbaj universal și accesibil copiilor de la o vârstă timpurie și poate fi o componentă esențială în dezvoltarea abilităților interdisciplinare în grădiniță. Noile schimbări ale curriculumului preșcolar ar trebui să conducă către performanță și educație de calitate. Activitățile de dezvoltare social-emoțională care au loc în grădiniță sunt însoțite de audiții muzicale sau de muzică de fundal.
Scopul prezentului studiu a fost de a stabili o legătură între dezvoltarea abilităților socio-emoționale la copiii de vârstă preșcolară (încredere, perseverență, organizare, înțelegere, rezistență emoțională) și audițiile muzicale, care au fost introduse în cadrul activităților educaționale specifice vârstei lor.
De aceea, acest studiu nu se concentrează numai pe efectul general de a asculta muzica (factor ambiental în educație), ci mai ales pe influențele directe ale ascultării muzicii în timpul activităților educaționale.
Obiectivele studiului actual au fost: înregistrarea gradului de dezvoltare a abilităților socio-emoționale ale copiilor preșcolari; îmbunătățirea dezvoltării socio-emoționale la copiii preșcolari prin ascultarea muzicii.
Scala de evaluare a dezvoltării socio-emoționale include cinci abilități socio-emoționale ale copilului:
- Încrederea
- Perseverența
- Organizarea
- Înțelegerea
- Rezistența emoțională
Această cercetare a proiectat și a pus în aplicare o abordare de investigație pentru a determina influența ascultării muzicii în timpul activităților educaționale pentru copiii preșcolari în contextul dezvoltării socio-emoționale. Rezultatele au confirmat ipoteza cercetării și au demonstrat importanța de a asculta muzica atât în contextul educațional cât și în contextul abilităților socio-emoționale la nivel preșcolari. O primă limitare a studiului este numărul mic de participanți (N = 21). O a doua limitare a studiului se referă la timpul limitat, în care activitățile educaționale au fost însoțite de muzică de fundal. În urma interpretării rezultatelor, muzica de fundal a influențat în mod pozitiv, reușind să stimuleze copiii preșcolari astfel:
- Copiii au asimilat cu ușurință informații noi.
- Copiii au dezvoltat un comportament pozitiv în ceea ce privește relaționarea cu colegii în timpul activităților.
- Jocurile educative au creat posibilitatea de interacțiune între copii și fundalul muzical a facilitat cursul activităților.
- În interiorul grupurilor care s-au format în timpul jocurilor educative, copiii au avut ocazia de a crea conexiuni cu colegii lor în scopul de a obține cele mai bune performanțe în atingerea obiectivelor.
Muzica devine astfel un partener excelent în procesul educațional, care transformă educația într-un proces dinamic și complex, contribuind la crearea unui mediu de predare și de învățare eficientă. Influența de a asculta muzica în procesele de cunoaștere constă în dezvoltarea capacității senzoriale și perceptive, dezvăluind o percepție mai complexă a realității, imaginației, gândirii și atenției. Muzica este accesibilă tuturor și este condiționata doar de repertoriul ales.
Bibliografie:
Dana Jucan, Anca Simion, ”Procedia – Social and Behavioral Sciences”, Volume 180, ”Music Background în the Classroom: Its Role în the Development of Social-emotional Competence in Preschool Children”☆