De ce au nevoie copiii de limite?

Sunt momente în care, copii fiind sau adulți, ne dorim să explorăm tot ceea ce ne înconjoară, să pătrundem pe teritorii misterioase sau sa fim cât mai aproape de lucruri și persoane. Cum ar fi viața noastră dacă totul ne-ar fi permis, fără să existe anumite constrângeri/bariere, care să oprească invadarea teritoriilor celorlalți și nu numai.

Imaginați-vă o lume întreagă fără frontiere, o lume în care lipsa granițelor permite fluxul persoanelor și al lucrurilor… Pare frumos, însă acest lucru probabil că ar crea haos.

Încă de foarte mici, copiii învață “limitele” fără a fi conștienți de acest lucru. Ar fi important ca de fiecare dată adulții să le explice copiilor ce reprezintă de fapt “limita” și când începe sau se sfârșește aceasta. Cum pot face acest lucru, fără sa citească nenumărate cărți sau să devină experți în domeniul educației? Este foarte simplu. Pornind de la faptul că pentru toate situațiile în care acționăm există urmări ale faptelor noastre.

Educația din familie pune bazele unei creșteri armonioase, în care regulile și consecințele încălcării acestora reorganizează și trasează, totodată, noi direcții menite să însoțească copilul pe tot parcursul vieții și, mai ales, al devenirii sale.

Așa cum societatea funcționează având la bază un set de norme și reguli importante, ce crează sau ar trebui să creeze un mod sănătos și normal de a conviețui unii cu ceilalți și familia, alături de școală, trebuie să ghideze copiii spre urmărirea unui set de reguli, fără de care relațiile interumane nu se pot dezvolta.

De foarte multe ori, lipsa regulilor sau reperelor, îi determină pe copii să se comporte la întâmplare.

Regulile pot fi internalizate prin repetarea lor, iar schimbările produse devin semnificative. Autonomia este dezvoltă ca urmare a internalizării regulilor, copiii devenind responsabili să ia decizii, să își asume consecințele și de ce nu, să respecte anumite norme sociale.

Autocontrolul poate reprezenta internalizarea regulilor adulților, în special ale părinților.

Copiii au nevoie de limite pentru a fi în siguranță, pentru a trăi într-un mediu armonios, pentru a-i respecta pe cei din jur, pentru a dezvolta relații sociale cu ceilalți și pentru a deveni persoane responsabile.

  Cu cât se va simți lipsa regulilor și a consecințelor ce se impun, cu atât mai mult vom avea de suferit, copii și adulți deopotrivă.