Notele și procesul de educație

De zeci de ani, notele sunt principala modalitate de comunicare între elev, școală și părinte și sunt considerate a reflecta capacitatea de a învăta și de a înțelege a copilului. De fapt, acest mit nu este crezut de niciuna dintre cele trei părti. Din contră, deși fiecare are o anume supunere fată de note, nu are niciun fel de încredere în ceea ce ele reprezintă.

Profesorii se simt obligați să noteze fiecare lucrare a unui elev, crezând că o notă sau un calificativ va transmite părintelui sau copilului măsura priceperii sale. Elevii se simt condiționați doar să acumuleze note de 9 sau 10 astfel încât mama și tata să fie fericiți. Iar părinții se bazează pe profesori să instruiască, să evalueze și să transmită învățătură prin intermediul notelor.

Din păcate, undeva pe drum, toate cele trei părti au pierdut din vedere semnificația notelor, ceea ce ele ar trebui să reprezinte. În funcție de ce parte întrebăm, e foarte posibil să primim răspunsuri complet diferite. Profesorii vor spune că ei sunt obligați de sistem să dea note, elevii vor spune că nu au încotro și trebuie să se lupte pentru note, iar părinții vor spune că în felul acesta ei pot să își dea seama de nivelul copilului lor. Din păcate, niciunul dintre ei nu se apropie de rolul pe care trebuia, de fapt, să îl aibă nota.

Se constată că marea majoritate a elevilor suferă de încordare psihică, depresie, stres opusul stării de relaxare necesare actului de învățare. Există copii care sunt în stare să facă șoc traumatic într-un examen, teză, concurs. Sunt copii care transpiră din cap pană în picioare într-o teză, iar la primirea notelor, aripile lor se frâng.

De exemplu, matematica nu este doar despre cifre, formule și probleme. Matematica e un izvor de cultură și civilizație. Matematica oferă comori de cultură de care nu se poate lipsi niciun alt domeniu… ce bogătie de simbolism matematic există în religie, în artă, în muzică și rămâne, din păcate, în afara școlii. La matematică obsesia părintilor pentru note e mai mare decât oriunde.

În realitate, notele au adesea efectul opus celui scontat și ajung să distrugă plăcerea de a merge la școală, de a învăța și de a căuta răspunsuri. Notele te limitează la a căuta informații și răspunsuri până la o dată și oră anume, și nu la nesfârșit, în permanență.

Aș vrea să trec în revistă câteva caracteristici mai importante ale notelor, caracteristici negative, din păcate.

Notele sunt umflate

Întrebați marea majoritate a profesorilor și veți primi cam același răspuns. O parte a acestui răspuns se datorează cercului vicios care se creează între profesori, elevi și părinti. Părintii se bazează pe note ca să evalueze progresul copilului. Elevii simt presiunea obținerii de note bune și foarte bune și atunci muncesc din greu. Profesorii dau teme și lucruri de făcut și dau note. Acesta este un ciclu obișnuit, dar mai este și un ”next step”. Dacă nota obtinută de copil nu este pe măsura asteptărilor părintelui, apare o discuție ”ciudată” între părinte și profesor… Și pentru a evita aceste situații, profesorii umflă notele, oferă bonusuri și posibilitatea măririi notelor. Deci oricum scopul notei este pierdut…

Notele îndepărtează motivația intrinsecă

Când obiectivul educației stă în nota de la finalul evaluării de la o anumită oră și intr-un interval de timp delimitat, motivația intrinsecă a acelui copil de a excela în alte tărâmuri ale vieții, care s-ar putea să nu aibă recompense extrinseci, va fi foarte dificil de găsit. Cum îl încurajăm pe copilul nostru să lucreze pentru un scop care s-ar putea să nu aibă beneficii tangibile, la sfârșit? Stresându-l să ia note? Ne forțăm copiii să creada că destinația e mult mai importantă decât călătoria în sine? Și astfel, mulți copii sunt în stare să sacrifice etica, prietenia, copilăria, pentru a obține niște note bune pentru mama si tata. Se învață astfel să o ia pe scurtătură oricând se ivește ocazia.

Notele sunt cel mai prost comunicator

Undeva pe drumul acesta anevoios al educației, notele au devenit măsura învățăturii – este un fel de înțelegere nescrisă că notele arată nivelul elevului. Și cumva, noi, ca societate, am înghițit această momeală. Diferențele sunt așa de mari de la școală la școală, de la oraș la oraș, de la profesor la profesor, de la materie la materie, încât nu înțeleg cum de putem să mai credem în ele. În cel mai bun caz, pot fi o poză, dintr-un moment anume din viața elevului. Nicidecum nu pot fi o măsură a ceea ce el cunoaște și în niciun caz nu pot furniza un feedback pentru îmbunătățire sau creștere.

Dacă vrem ca ai noștri copii să învețe mai bine, ar trebui ca noi, adulții din viețile lor, să îi încurajăm la un mod mai bun de comunicare pentru o învățare individuală, pentru o personalitate individuală. Este dificil ca toate părțile implicate sa fie transparente, dar nu ar trebui sa punem pe primul loc nevoile copiilor? Sunt sigură ca fiecare putem îmbunătăți ceva din ceea ce facem, iar atunci când copilul vine acasă cu o notă să ne întrebăm atât noi, cât si el ce înseamnă acea notă, ce reprezintă ea în procesul învățării?

Putem crea în mintea copilului o gândire care să îl conducă spre motivația intrinsecă și dezvoltarea cunoștințelor? Dacă reușim, atunci va fi puternic toată viața.

Haideți să lucrăm cu toții să îi facem puternici pe copiii aceștia!