Oare de ce?

Debutul în clasa a III-a a fost pentru mine și pentru elevii mei un moment destul de dificil. Pentru elevi revenirea la școală a însemnat reintegrarea în colectiv, acomodarea cu noii profesori, reacomodarea cu regulile școlii și cu programul destul de lung, aspecte care au creat stări de tensiune, agitație, răzvrătire, degenerând în conflicte între elevi și între elevi și profesori. După 3-4 săptămâni de discuții cu elevii, cu părinții acestora și cu sprijinul psihopedagogului școlii am reușit să diminuăm starea de tensiune și să restabilim climatul obișnuit pentru activitatea de învățare. Pentru mine a fost dificil din cauză că m-am confruntat din nou cu situația din anii anteriori, a lipsei de manuale, de materiale auxiliare moderne, suporturi audio-video cu care să pot susține activități atractive și cu care să stârnesc interesul și să susțin motivația elevilor de a învăța. Sunt în al treilea an de când mă aflu în aceeași situație, devenită cronică, în care ni se cere să lucrăm după programă nouă, dar Ministerul Educației nu ne poate oferi un minimum de susținere în activitate prin oferirea la timp a unor manuale.

            În clasa I am lucrat pe programă nouă și manuale vechi tot anul, adaptând și integrând singură, așa cum am putut mai bine, noile conținuturi pe care nu le găseam în niciun suport. Nu a fost deloc ușor să găsesc modalitatea prin care să integrez teme precum „Corpul omenesc”, „Soarele-sursă de căldură și lumină”, „Unde și vibrații” în conținuturi de matematică, respectiv „Adunarea și scăderea în concentrul 0-100, fără și cu trecere peste ordin”, „Figuri plane”, „Corpuri 3D”. Printr-un efort susținut și cu un consum mare de energie am pus umărul la implementarea propriu-zisă, adică aceea în lucru direct cu copiii la clasă, a ceea ce se dorește a fi reforma în învățământul românesc. Nici dacă întrebai un inspector școlar nu te lămureai cum ar fi mai bine să faci, ca să ai certitudinea că ceea ce faci e așa cum trebuie, întreaga activitate am desfășurat-o după propria viziune și intuiție. Probabil răspunsurile la unele întrebări vor veni după ce vreo trei-patru generații de elevi și învățători vor experimenta noua programă și vor veni cu idei proprii, variante de abordare, modalități de lucru integrat, din care să se poate contura apoi niște direcții mai clare, mai precise și să apară niște auxiliare și suporturi audio-video care să vină în sprijinul cadrului didactic ce își dorește să îi învețe pe elevi, dar în același timp să îi și fascineze pe aceștia prin actul pedagogic de la clasă.

            Ca un feed-back personal despre cum am simțit clasa I în condițiile noii programe, pot să salut ideea de a lucra integrat și pe structuri tematice conținuturile propuse prin programa școlară, dar îmi exprim dezamăgirea și dezacordul pentru introducerea adunărilor și scăderilor în concentrul 0-100 cu trecere peste ordin la niște copii de șapte ani, uneori neîmpliniți.  A fost un efort mult peste puterea unor copii de a înțelege aceste noțiuni, chiar dacă am respectat sugestia metodică de a lucra intuitiv, folosind material didactic adecvat. Cu adevărat au fost însușite în clasa a II-a, când am revenit asupra lor. Așadar mi-e greu să înțeleg de ce trebuie să solicităm copiilor să învețe lucruri atât de dificile, când de fapt trebuie să le oferim contexte de reușită școlară, de satisfacție și să le formăm convingerea că la școală e frumos și ușor.  Așa cum spunea dl prof. Florian Colceag, dacă vrei să-l faci pe copil să vină fericit și cu drag la școală, trebuie să uiți de programă. Dar oare e corect să uiți de programă?….

            După experiența clasei I, am sperat ca în clasa a II-a, aflăndu-ne din nou în situația de a fi prima generație pe programă nouă, să avem parte de o situație ceva mai bună. Dar cum lucrurile se întâmplă la noi, românii,cu întârziere și mai ales când vine vorba despre învățământ, iată-ne și la începutul clasei a II-a fără manuale. La sugestia dlui ministru de atunci, căruia cu greu îi rețin numele, pentru că frecvența schimbărilor de ministru este foarte mare, iar personalitățile lor sunt de neremarcat, am apelat din nou la manuale vechi, ca să ne prefacem că am rezolvat situația , de altfel ele nu prea ne erau de folos, întrucât nu aveau conținuturi din noua programă, iar abordarea nu era cea integrată.

            În fine, mi-am întocmit documentele de planificare și proiectare în manieră proprie, cum spuneam cu programă nouă și cu manuale vechi, resemnându-mă că și anul acesta va fi unul de sacrificiu, revenindu-mi misiunea să îi învăț pe copiii de clasa a II-a având la dispoziție un minimum de materiale. Într-un moment în care probabil „astrele s-au aliniat”, pe la sfârșitul lunii noiembrie, primim manuale noi, care se anunțaseră a fi și digitale, dar surpriză…. nu sunt însoțite de CD-uri; adică de ce ar mai fi surpriză?…

            Din experiența mea ca învățătoare știam că în clasa a II-a se aprofundează anumite noțiuni și se insistă asupra formării deprinderilor de citit, scris și calcul matematic, cu alte cuvinte l-am resimțit de fiecare dată ca un an de studiu mai ușor, ce făcea punte spre clasele a III-a și a IV-a unde noțiunile capătă un caracter abstract. Dar în condițiile actualei reforme ( în care studiem mai devreme înmulțirea și împărțirea, noțiunea de fracție, forme de relief, medii de viață, dar și textul narativ, textul liric, biletul, felicitarea, afișul, ortogramele: într-o/într-un, dintr-o/dintr-un, s-au/sau, s-a/sa), la care s-a mai adăugat și dezorganizarea de la nivelul ministerului, clasa a II-a a fost percepută și de mine și de copiii mei ca fiind solicitantă și destul de grea.

            Crezând că cei care au datoria de a veghea la buna desfășurare a învățământului românesc au reglat disfuncționalitățile anterioare, am avut așteptarea ca în clasa a III-a să pot începe activitatea în mod firesc și normal cu manuale noi, actualizate cu noile conținuturi. Din păcate acest lucru nu s-a întâmplat și astfel copiii n-au avut posibilitatea să răsfoiască în prima zi de școală paginile unor cărți frumos colorate și animate de imagini și informații structurate adecvat vârstei. Le-am oferit totuși câte un auxiliar, care poate nu e cea mai bună variantă, dar e mai bine decât niște bănci goale.

            Aproape că nu îndrăznesc să mai sper ca la începutul clasei a IV-a lucrurile să fie altfel, adică să fie normale, să nu se mai schimbe structura anului școlar cu o săptămână înainte de începerea școlii, să fie manuale noi, atractive, însoțite de varianta digitală, să avem și auxiliare și materiale pe care să le integrăm în activitățile noastre.

            Și atunci mă întreb: „Oare de ce se întâmplă toate aceste lucruri?…”Să fie oare o situație intenționată cu bătaie lungă, cu scopul de a înfrâna progresul nației noastre, știut fiind faptul că o educație șubredă produce oameni mai puțin pregătiți și ușor de manipulat? Sau e o întâmplare?… Încă nu mi-am dat răspunsul, pentru că refuz să cred în prima variantă, iar pentru a doua nu prea găsesc scuze.

            N-aș vrea să se creadă că doar mă plâng de situația grea în care simt că mă aflu în ultimii ani de profesie, de aceea doresc să împărtășesc cititorilor acestui articol că nu m-am lăsat copleșită de această situație și mi-am adunat toate cunoștințele, eforturile, m-am perfecționat în tehnica calculatorului pentru a nu lăsa să se vadă zbuciumul lăuntric și nemulțumirile despre care am vorbit, întrucât un cadru didactic trebuie să dea dovadă de profesionalism în orice condiții, iar copiii nu trebuie să resimtă dificultățile sistemului, ei nu au nicio vină, ei doar merită să aibă parte de o educație care să vină în întâmpinarea nevoilor viitoare. E de menționat faptul că strădaniile mele de a fi la înălțime și perfecționalismul care mă caracterizează au dat rezultate apreciate de către colegi de la alte școli, dar și de către dna inspector de la învățământul primar, sector 1, atunci când am participat alături de colegul meu de la clasa paralelă, la Cercul pedagogic, unde am arătat într-un material PPT modalitățile de lucru și produsele activității noastre cu copiii, la clasă. Tot cuvinte apreciative am primit și în urma inspecțiilor desfășurate de către reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, care au  avut rolul de a-mi valida convingerea că strategiile alese de mine au fost în concordanță cu cerințele unui învățământ modern și că pot să mă consider coparticipant la îmbunătățirea sistemului românesc de învățământ. Și mai presus de astea am citit în ochii părinților și a copiilor satisfacția reușitei și mulțumirea, exprimate la sfârșit de an școlar, că am izbutit să depășim obstacolele, să doborâm barierele care ne-au stat în cale și să ne atingem obiectivele propuse.

            E clar că misiunea profesorului aflat în situația prezentată mai sus, trăind vremurile reformei, dar și ale schimbării de personalitate la copii este una măreață, profundă, cu greutate, uneori resimțită ca fiind apăsătoare. Numai dragostea pentru copii, harul cu care suntem înzestrați pentru profesia noastră și capacitatea de a empatiza cu elevii noștri, de a ne pune pe noi înșine în pantofii lor, pot echilibra situația și pot da sens pozitiv activităților de educație.